toate

Aşa cum se văd falangele
cînd îţi pui mîna pe un bec
aşa să te uiţi la mine
şi să te ardă
precum atunci cînd vorbesc cu tine
sau cînd surîd întristat.

peste mine a crescut carne
şi sînge a crescut pămîntiu
ele vor curge înapoi, n-am grijă

dar ţine mîna ta acum peste bec
toate se sting pînă la urmă
dar el nu se va sparge

a-şi pierde viaţa

cred că mi-am pierdut viaţa
posibil să fi rămas pe banchetă în taxi
ori să fi căzut pe sub patul vreunei femei
dacă o găseşti într-o zi, dimineaţă
într-o staţie de tramvai, pe jos,
s-o iei.
Ce-o să faci cu ea, nu ştiu
nici eu n-am ştiut la rîndul meu, de-am pierdut-o
poate s-o pui în vază cu nişte aspirină
sau s-o laşi în staţie, stropită de roţi
dar ţine-o, că nu ţi-am cerut-o.

ţi-aş mai da nişte idei cum s-o foloseşti
dar acum n-am timp, mi-e cam somn.

vin halegerile. Iuhuuu, distracţieee!!!

Cîrcotaş cum sunt, mă gindeam zilele trecute iarăşi la EBA, rîzînd pe sub mustaţă. Însă cred că fata a avut mînă bună cu brandul ăsta, cu prescurtarea asta. Care, fie vorba între noi, sună urît, pentru că ar trebui să fie EBĂ. Aşa că domnul preşedinte ar putea să-şi găsească inspiraţie tocmai de la fiica dînsului( şi-aşa nush la ce e bună ea, măcar o dată să dea şi ea inspiraţie cuiva). Mă refer în continuare la un nou slogan, deoarece ăla cu "să trăiţi bine" văd că nu a funcţionat. Deci: ce-ar fi ca sloganul preşedintelui Băsescu, cel care-şi doreşte un nou mandat acum să fie cam aşa : "Români, haideţi să ne apucăm de TRABĂ". Compris? De TRA-BĂ. Hai că sună bine, zi tu...
Iar românul care nu va merge la alegeri- aici vorbesc de mine- va zice :
Auzi,bă.... da ce TRABĂ am eu cu tine, bă?

aş plînge da' nu mai pot de rîs

Rar, foarte rar, mă uit şi eu, ca omu', la ştiri, la comentarii politice, bla bla. Iar acum , că cică e an electoral- mie nu-mi spune nimic asta, pentru că nu mai votez de cînd cu Băsesco, atunci, în 2004 parcă- toate dezbaterile şi zbaterile politice se intensifică,se acutizează, doar miza e mare, nu?
Văzui de dimineaţă pe N 24 cum se ceartă ăştia pe faza cu autobuzele şi turismul electoral. Cum au început să numere firmele transportatoare din ţară, cîte locuri poate avea un microbuz şi cîţi oameni ar putea intra în el, pentru a se deplasa de la o urnă unde au votat la altă urnă din alt oraş, unde să voteze din nou , cît ar costa , la o adică, închirierea unui microbuz, pentru a face manevra asta, cică în jur de 2000 Euro pentru 2 zile sau ceva de genu'...Şi m-a apucat o senzaţie de neverosimil. Adică...chestiile astea se întîmplă în....Romania? În ţara în care m-am născut? În care am stat la coadă la pîine pe timpul lui Ceauşescu sau în care am cîntat la concertele Phoenix, în care am fost la facultate, în care m-am dat cu metroul, în care am fost la Mall, să zicem, în care mi-am cumpărat primul calculator? E posibil, mă întrebam patetic, aşa ceva se petrece aici, sunteţi siguri că în România şi nu în Salvador, în Etiopia, în Tadjikistan? Aţi verificat ştirea, nu e cumva o greşeală?
Apoi mi-am amintit că s-a mai făcut chestia asta, există un precedent. Super tare !
Cred că blogul ăsta ar trebui pînă la alegeri să poarte numele de VISCUELECTORAT

jocuri pe calculator

M-am tot întrebat demult iar zilele trecute m-a întrebat acelaşi lucru şi o prietenă : de ce-ţi plac jocurile pe calculator , acelea violente? Joc, de exemplu, Call of duty, Brothers in Arms ori Il 2 sturmovik, preferatul meu. Nu a m ştiut să răspund, nu am ştiut să-mi răspund. La un moment dat am crezut că e un fel de defulare, lumea fiind violentă în jurul meu iar eu paşnic fiind , că aşa sunt eu , vărsam toată violenţa asta în ….virtual. Era o teorie şi asta.
Abia azi îmi dau seama că treaba stă altfel…sau ŞI altfel.
Cînd eram mic, eram un copil izolat-aşa am fost eu- nu am participat prea mult la jocurile copilariei, la competiţiile dintre kinderi, am ales recluziunea, m-am afundat în cărţi, în imaginar, nu am parcurs paşii “ normali” ai unui copil. Şi acum recuperez asta. E o satisfacţie pentru mine cînd reuşesc să dobor un avion “inamic” ori cînd am încercuit cu “echipa” mea nişte nemţi şi îi termin. Am avut de multe ori o intro-reacţie de” what the fuck are you doing here?” dar tot îmi placea. Şi nu îmi dădeam seama de ce.
Mi se pare că noi, oamenii, la început am fost cruzi, am luptat pentru supravieţuire, de aici competiţia.
Copiii trăiesc asta, ei , prin jocurile lor, îşi stabilesc locul în lumea din jurul lor. Copiii sunt cruzi, ei recreează începuturile omenirii. Cei care cred că noi , cei care am fost copii, nu am făcut la fel, îmi pare că se înşeală. Kinderii iau lumea de la capăt iar pe la cîţiva ani ajung şi ei homo sapiens care este.
Eu , prin jocurile mele, îmi retrăiesc acea copilărie care la mine a fost non-violentă. Atît pot eu să fac pentru a-mi satisface o neîmplinire ce venea din urmă, pentru a recupera ceva.
Dar homo sapiens ori cum spunea cineva, omul cu sapa e încă un om crud. Se vede asta pînă şi în alimentaţia lui. Pînă şi acolo, darmite să căutăm alte exemple.
Violenţa va înceta într-o zi, oricum.

poem cu oraş

oraşul nu cunoaşte anotimpuri,
El e doar o piatră bine tranşată
printre noi.
Şi noi, noi curgem prin canale, ne scurgem ori ne ascundem.
Cîte unul, cîte doi...

Tramvaiele vor merge spre depou,
spre seară vom tăcea, iubindu-ne sau nu,
Unde ne vor duce nu ne va fi rău,
aşa că să vorbim. Începe tu.

oraşul fără toamnă

în oraşul plin de poeţi
toamna se chinuie să răzbată printre versuri,
frunzele nu reuşesc să mai cadă, prinse în rime,
şiruri întregi, sincopate, ca numerele prime,

în oraşul plin de poeţi
ploaia vrea să vină, să crească în parcuri bureţi.
Pînă şi frigul se lasă mai greu
pătrunde anevoie printre volume, ca un seu.

Toamna subestimează puterea creaţiei

o altă poemă

de-ai fi tu frunză şi eu arbore
de-ai fi corăbii şi eu ancore
căzînd mereu spre ce n-ai şti
nisip e tot, nisipuri vii

înspre adînc pluteşte blînd,
plecat demult, plecatul gînd
să-l simţi aşa cum ai cunoaşte
să rîzi aşa cum ai te naşte

şi mîine, cînd va fi ca ieri,
la fel ca tristul nicăieri,
visează că ai fost doar cer
căzînd pe mine. Un mister...

4 septemvrie. Spre seară

Să spunem aşa : eu merg în urma ta
nu-ţi tulbur liniştea ci doar mă uit la mers
nu cuteza să te întorci-
la intersecţii nu ai sens.

Eşti la răscruce şi gîndeşti
de ai bocanci un vals va fi mai greu
De vezi un drum, alege-un cîmp,
răscruci vor fi mereu, mereu

Iar de cunoşti un fel de stare
de nu a fost, de nu va fi
mă cheamă cu o singură strigare
să facem drum din noapte. Zi.

31 august, ultima zi de vară

să ne uităm în ochi,
să facem un ceai de iasomie
iar de ai linişte
să-mi dai din ea şi mie.

ce-i copt cădea-va iar
acuma vine toamnă, plîns,
te uită doar la mine,
iubito, ochi de mînz

Şi de ne ştim, cu ce ne ştim,
să facem graniţi largi
să ne oprim o vreme-acolo
cunosc un cîmp cu fragi

Şi de vei vrea, în vale, eu
oi face-o casă goală
s-o umplem cu un rîset lung
cum rîd copiii-n şcoală


şi dacă poţi, dacă ţi-oi cere
să taci atunci cum taci acuma
s-or duce cîţiva ani lumină
pîn-om pieri. Ca spuma

un pasaj din Oradea. Misto inscriptia

einstein

e interesant cum te izbeşte. Cum îţi dai seama că Einstein a greşit.Că ai fost prost, or misleaded. Că lumina dintr-un om călătoreşte aşa de rapid pînă în celălalt. Că poţi avea 3 zile de concediu şi iniţial te gîndeşti că e prea puţin, dar apoi vezi cît de bine te simţi şi e ca un spaţiu larg acest timp încît nu mai e nevoie să faci nimic, doar să fii.
Lumina nu vine de la soare. timpul nostru e altul, copii....

mama

acum doi ani şi ceva sora mea a născut o fetiţă şi mama noastră era acolo să asiste, să ajute şi ea cumva, cu orice, ca orice mamă.
La un moment dat a făcut o stîngăcie cu cea mică, cu boţul de suflet şi de carne care tocmai se născuse iar a mică începuse să plîngă, ceva nu-i convenise, desigur.
Şi mama a vorbit cu ea şi i-a zis : " Angela, iartă-ne dacă greşim. Maică-ta e pentru prima oară mămică şi eu sunt pentru prima oară bunică".

aşa cum ţi-am tot spus

de multe ori, şi ai şi văzut, sunt un om optimist. Văd lucrurile în bine, totul e făcut ca să pricepem ceva. Încerc să mă simt bine pe lumea asta, cu toate ale ei.
Şi tu îmi dai azi un sms, cum că " de ce vezi tu doar jumătatea plină a paharului?".

Nici măcar nu am stat să formulez un răspuns, a venit singur:
Pentru că aia se bea.
am rîs apoi o juma de oră în tren. Şi apoi, cînd mi-am amintit, am rîs din nou. Mersi de întrebare. Mi-ai servit-o la fileu. Şi, ce-i mai important, ai şi înţeles ceva din asta.

ete facui un banc azi

cică un student la filosofie
se duce si el la ţară la el
se duce...
si el fiind asa revolutionar, reuşeşte să se certe cu toţi pe acolo, cu părinţi, cu rude, cu prieteni, etc
si il da ta-su afară, mă-sa il reneagă, mă rog, pretenii nu-l mai salutau
si intr-o zi , se intilneşte cu bunica-su care era cam surd el asa.
si i se plînge, na, ca de la om la om, si ii zice:
tataie, e naspa rău , m-am certat cu ai mei părinţi, nu mă mai inţelege nima, pretenii nu mă mai salută pe stradă, şi s-a dus dreaq şi metafizica...

la care moşu ofteaza si zice : da, tată , am auzit şi eu ca ţi-a fugit cu Ştefan a lu Petre din capu satului, păcătoasa...

două poeme de ieri

Foaie verde de şopîrlă
Mintea mea în minte urlă
Şi iar verde şi-un cimpoi
Umblăm toţi prin lume goi
Verde tu şi verde eu,
Tot mai trişti, mai trişti mereu.
Rîule, prin valea seacă
Toţi putea-vor să te treacă
Dar de eşti învolburat
Nima-n lume-ţi dă vreun sfat
Şi-aşa umbli peste maluri
Parcă zici că urci pe dealuri.
Mîndro, tu cînd oi vedea
Rîul că s-o-nvolbura
Să mă iei de mînă tu
Şi in mijloc tu mă du
Că acolo e doar viaţă,
Peste maluri curge ceaţă,
Peste noi să curgă apă,
Că din noi ceru s-adapă
Şi din lacrimile noastre
Ca să facă zări albastre.


şi altul, tot ieri scris


Mîndro, tu şi ochii tăi
Care vreau să fie-ai mei
Ce vei face tu pe lume
Fără nume, fără nume?
fără glas şi fără tine
Doar cu dorul ce te ţine
Ce te ţine , nu te lasă
De n-ai casă , de n-ai masă
Dorul care singur vrea
Să te ştie, să te ia,
Dorul ce îl am şi eu
Şi ne duce de la rău.
Mîndro, tu şi mîna ta
Să nu-mi frîngeţi inima.
C-una am si e a ta.

traume

lucram acum cîţiva ani la un magazin de-al lui taică-miu, ţi-am mai zis, papetărie and stuff, aveam şi un xerox, veneau oamenii şi făceau copii la acte. Într-o zi au venit o bătrînică şi un moş, el cam negricios şi pipernicit să facă nişte fotocopii la un act militar care atesta ca omul e veteran de război. Eu, pasionat de istoria celui de-al 2-lea război mondial, copil tembel şi curios, am început să-l trag de limbă : şi unde aţi luptat, cum a fost, etc etc....moment în care băbuţa mă opreşte şi îmi spune : te rog să îl laşi în pace, a luptat la Stalingrad.
Atunci m-am uitat la moşulică şi am văzut o privire nepămîntească, probabil că îşi amintise instant de zilele acelea de război total. Am tăcut ruşinat şi mi-am continuat munca. păstrînd in minte ochii aceia ficşi, enorm de trişti care mă priveau şi nu mă priveau.

Am scris asta pentru că am terminat acum o carte ( Antony Beevor, " Stalingrad", ed. Rao) şi am rămas încă sub impresia ei, am citit despre atrocităţile din vremea asediului şi cele din prizonieratul ruşilor sau ale germanilor şi românilor. Abia acum îl înţeleg pe sărmanul moşulică. Şi încă îi văd ochii neomeneşti.

rain man

poate că aşa trebuia să se numească blogul, nu " viscuproşti". Poate am fost nesimţit, numind atîta lume frumoasă şi interesantă drept " proastă". Pare că cei din jur se manifestă precum personajul lui dustin hoffman . Oameni deştepţi, pardon, inteligenţi , dar prinşi într-un univers al lor, într-un spectru material sau ne-material, într-o continuă căutare în afară, mereu în afară, mecanic, şi totuşi trăindu-şi visul propriu, iluzia personală. Poate apropierea de autism e deplasată, poate ar trebui să existe un alt termen în psihologie, să vină un genial doctor în psihologie şi să afle această boală a tuturor oamenilor şi să le pună un diagnostic : LUMISM. POate sună chiar neinspirat acest termen, dar vorba aia : n-am găsit altă rimă...

flori

între ieri şi azi,
între am am avut şi nu am avut
e o falie.
Ca în Antarctica: poţi pica prin zăpadă. Crezi că mergi şi cazi.
Unde este iubire, nu va fi nimic.
Unde te-am cunoscut eu pe tine, vor creşte flori.
Aceleaşi flori ce ne vor iubi deasupra noastră.

O simplă frustrare

Mi se pare, antropologic gîndind, că mîncatul cărnii, atît de "necesare" nouă, ca oameni, este , de fapt, o metaforă. O simplă metaforă, un simbol al dominării. Am fost frustraţi sute de mii de ani de puterea animalelor şi de faptul că noi suntem aşa de mici, de firavi, încît, atunci cînd am avut puterea, am început să le mîncăm. Să le arătăm noi lor cine suntem noi.
La drept vorbind, cine simte nevoia să domine un morcov ori un cartof? Să fim serioşi, deci.

Sau cu purtatul blănurilor, la fel. Îi arătăm noi ursului cum stă treaba.

Noi suntem adevăraţii stăpîni ai pădurii. Noi vom cuceri jungla şi vă vom face pe voi, animalele, salam şi piftii şi caltaboş. Şi ne vom înveli în serile de iarnă, la restaurante, cu blana de vizon.

O simplă frustrare ce durează de mii şi mii de ani. Şi care îmi spune doar că mintea noastră e un banal mecanism trist şi violent.

Manifestul VISCUPROŞTI

Viscuproşti există dintotdeauna, nu l-am inventat eu, căci dacă ar fi fost aşa, s-ar fi numit eventual VISCUÎNDRĂGOSTIŢI.
Ca exemplu că visul cu proşti este inevitabil, îţi dau aici o mostră :

" Se spune că primul lucru pe care îl făcea Rinzai ( călugăr budist) atunci cînd se trezea dimineaţa era să rîdă în hohote. Făcea acelaşi lucru şi seara, înainte de culcare.
Mulţi oameni l-au întrebat de ce are acest comportament, dar el se limita să zîmbească fără să le răspundă. Cînd a ajuns pe patul de moarte, cineva a îndrăznit să insiste: " Spune-ne de ce ai rîs întreaga ta viaţă dimineaţa şi seara? Acesta a rămas singurul mister legat de viaţa ta. Te rog, elucidează acest mister înainte de a-ţi părăsi corpul."

Rinzai i-a răspuns : Rîdeam din cauza prostiei acestei lumi. Cînd mă trezeam dimineaţa, rîdeam pentru că intram din nou în această lume în care toţi arătau şi se comportau ca nişte proşti. Seara, înainte de culcare, rîdeam din nou, fericit că ziua a trecut aşa de uşor, lucru la care nu m-aş fi aşteptat în această lume de proşti".


Eu nu mai am nimic de adăugat. This is the deepest it can get.

Un fel de întîmplare cu Liviu

În vara lui 2004 îmi luasem calculator şi, într-o zi, pe cînd mă jucam pac-pac( Call of Duty 1, pentru cunoscători) mă sună taică-miu, pe vremea aia patron de magazine, cică "Liviu, mergi acum şi ţine-i locul Anamariei, că nu ştiu ce treabă are, să fii acolo la 2".
Ok, Liviu se mai joacă un pic de pac-pac , un pic mai mult de fapt, se face ora 2 fără un sfert, Liviu intră în panică, mama, să vezi ce futai îmi trage tata dacă întirzii.
Plec grăbit, grăbind pasul, căci era cam depărtişor, trec de Liceul Tudor Vladimirescu, merg spre gară, aproape alergînd, iar pe undeva pe unde e centrul de recrutare, mă opresc.
De fapt nu mă opresc, ci merg în continuare, dar stînd.
Cum vine asta : Am realizat că EU STĂTEAM, efectiv STĂTEAM, picioarele mergeau în acelaşi ritm, ba chiar şi mai eficient decît înainte dar eu nu mă mişcam. Astfel, în starea asta, am ajuns la magazin în timp util, am înlocuit fata, mi-am făcut treaba şi atît.

Mi-am adus aminte de întîmplarea asta citind azi în Osho frazele astea :

Dacă alergi şi contempli faptul că alergi, ceva în interiorul tău rămîne pe loc. Conştiinţa ta rămîne întotdeauna staţionară. poţi să străbaţi întreaga lume; ceva în interiorul tău nu se mişcă şi orice mişcare depinde de acest centru imuabil. Te implici în tot felul de situaţii, de emoţii, dar ceva în interiorul tău rămîne neimplicat. Întreaga lume a implicărilor depinde de acest element al neimplicării.

Zen, tată !.....

folclor 2

azi avem un program trist, program de plîns, aşa cum ţi-am promis.

Frunză verde bob năut,
cînd aud cucul cîntînd
şi mierliţa şuierînd,
eu trec muntele şi plîng;
Şi de jalea mea cea seacă,
toate crengile s-apleacă,
S-apleacă pîn' la pămînt
Şi mă-ntreabă de ce plîng,
De ce plîng, de ce bolesc?
De-al tău dor mă prăpădesc!
Fă-mă, Doamne, bob de-argint,
Să mă duc pe sub pămînt
Pîn' la mîndra la mormînt,
Să vedem, a putrezit?
Să-i dau gură să vorbească,
Că-i păcat să putrezească;
Să-i dau pînza la o parte,
Să-i văd oasele-nşirate,
Că de mine-s sărutate...
Toată lumea-i dintr-un neam,
Numai eu pe nimeni n-am,
Căci pe cine mi-am avut
S-a dus şi n-a mai venit,
A pus dosul la pămînt
Şi faţa la răsărit
S-a dus şi n-a mai venit...
Toată lumea-i dintr-un sînge,
Numai eu n-am cui mă plînge;
Toată lumea-i dintr-un neam
Numai eu pe nimeni n-am!
Doamne, bate moartea mea,
Că nu vine să mă ia,
Să mă ia din aşternut
Să nu ştiu pîn' n-am murit!
Cine-i singurel ca mine?
Numai mierla din pădure,
Dar nici ea nu-i singurea,
Că-i cu cucul lîngă ea,
Că ouă şi scoate pui
Şi-şi face vecini destui...
Frunză verde trei măsline,
Cîte focuri ard pe lume,
Nici unul nu arde bine
Cum arde inima-n mine;
Focul arde şi se stinge,
Inima-n mine s-aprinde...
Copilul plînge şi tace,
Inimioarii n-am ce-i face,
Că inimă ca a mea
Să n-o aibă nimenea!





...dacă vrei , poţi să plîngi, mă întorc cu spatele, dacă ţi-e naşpa....

poem pentru un alt zbor

Ea zboară dar zborul nu e al ei
pentru că ea se întoarce mereu şi trist la pămînt.
Trece zîmbînd prin faţa noastră,
o salutăm şi-o iubim deopotrivă. În gînd.

Ea zboară, ea cade planînd.
e greu să te-ntorci printre glasuri ce nu zic nimic.
Aş vrea să-i ofer o tăcere
un camion cu lumină, orice i-aş da
e doar un clipit.

Oricine-aş fi eu, ea zboară, ea zboară.
Putea-voi prin nori s-o prind, norocos ?
aterizez neştiut într-un lan, într-o ţară
şi o aştept să vină de sus. Ori pe jos.

Magheru şi ideal

Acum cîţiva ani , pe cînd lucram în Bucureşti, am ieşit într-o după-amiază de la munci şi am pornit-o agale pe bulevardul magheru înspre unirii. Era soare, era vînt, mă simţeam excelent, era vreme de reflecţii bucuroase. Coboram agale înspre Unirii şi mă gindeam la lume, la prieteni, la ce trebuie făcut în viaţă, la faptul că fiecare om are un ideal spre care se îndreaptă, pentru care face sacrificii, pe care şi-l urmează, etc etc. Şi atunci m-am gîndit la mine : bă, dar eu ce ideal am? Am căutat eu ce am căutat prin minte, prin buzunare, prin rucsac : NICI UN IDEAL!
Nici nu ştii ce mişto a fost ! Mergeam cu soarele în faţă, cu vîntul bătînd prin plete şi îmi repetam fericit , extrem de fericit, extaziat, asta : EU NU AM NICI UN IDEAL!!! şi rîdeam, rîdeam singur, efectiv rîdeam singur!
Da, mă eliberasem de povara idealurilor, eram singur cu vîntul, am ridicat mîinile în aer lateral şi am zburat spre Piaţa Unirii să iau metroul.
Eu, Liviu, nu am nici un ideal.

folclor 1

Revin cu cîteva perle folclorice :


Mă-ntrebai, dragă, -ntr-o zi
Cine-n lume s-o găsi
Pe noi a ne despărţi.
iată, dealul s-a găsit
Pe noi de ne-a despărţit,
Dealul cel cu rîurele,
Cerul lumei plin de stele,
Oamenii cu vorbe rele.
Între mine şi-ntre tine
E o ţară şi nu-i bine
Între viaţa mea si-a ta
S-au pus oamenii perdea



Trist. Foarte trist. Ruşine lumii !!!!


Sau:

Peste toate satele
îi senin ca laptele
Numai peste satul meu
s-o ridicat un nor greu.
Nu ştiu, noru-i nouros,
Ori bădiţa mînios?


Ori :


Bade, dragostile noastre
Ne-au rămas pustii pe coaste!
Io ieri am fost pe la ele
şi le-am zărit viorele,
Viorele mîndre flori,
Cînd le vezi, bade, să mori;
Viorele, flori adînci,
Cînd le vezi, bade, să plîngi.


Şi asta e mişto de tot :


Bădişor,
depărtişor,
Ce-mi trimiţi atîta dor
Pe pîrîu şi pe izvor,
Pe gurile tuturor;
Trimite-mi mai puţintel,
Dar vin' dumnteata cu el !



Gata. O să revin cu vreo două să-ţi rupă inima. Nu glumesc.

o femeie cu rochie roşie

Acum cîţiva ani, în studenţie, am lucrat o vară la un magazin de papetărie care era în celălalt capăt al oraşului. Dimineaţa plecam de acasă pe jos, făceam cam 20 de minute. Minute pe care le petreceam observînd copacii, vrăbiile, cîinii, oamenii de pe stradă. Era minunat, nici nu ştiam cînd ajungeam la job.
Ciudat e că la un moment dat am văzut că oamenii se uitau la mine cu mare interes. În fiecare dimineaţă mi se părea că plec cu pastă de dinţi pe faţă, din greşeală sau mai ştiu eu cu ce. Pentru că se uitau la mine insistent şi nu ştiam de ce ; asta pînă într-o altă dimineaţă în care mi s-a revelat misterul : eu , de fapt, arătam foarte destins şi zîmbitor în drum spre serviciu, astfel încît păream a fi un turist. Şi e normal ca oamenii, plecînd încruntaţi şi somnoroşi spre slujbe să se mire :" ce caută un turist la ora şapte jumate prin centrul oraşului!"

Acum e vară şi studenţii vin de la facultăţi, relaxaţi după sesiuni, practici, etc. Vin în urbea natală şi au , exact cum aveam eu, o mină foarte destinsă, un aer de turişti.Îi cunoşti că sunt studenţi, că vin dintr-un oraş mare, mai civilizat şi eventual cosmopolit, unde nimeni nu te bagă în seamă pe stradă. Umblă în cete pe străzi, beau prin cîrciumi , discută aprins despre (probabil) un sistem filosofic de avangardă, sunt boemi şi sunt minunaţi, unii îmi sunt chiar prieteni, mi-e foarte drag să mă uit la ei.

Azi dimineaţă, mergînd ca de obicei spre serviciu, la şapte jumate, m-am uitat discret la toţi oamenii de pe stradă.
Din păcate nici unul nu avea aer de turist. Doar tîrziu, pînă să ajung la job, am văzut o femeie scunduţă, cu o rochiţă roşie cu buline, singura care părea mai relaxată un pic. Sau poate că doar îmi observase zîmbetul meu larg şi, mimetic, mi-a răspuns şi ea cu un surîs.

E bine şi-aşa.

din vremuri imemoriale

asta e un poem care a fost iniţial în româneşte, dar l-am tradus mai demult, ca să vadă lumea. aşa că citeşte :
THE STORY

way back there were he and she
soft and new, loved by the fairies
adored by the evil enemy,
of course,there was the enchanted wood, the magic sword,
a dragon to behead,
but most of all there was a poor hostel room with a bed.
oh, what a bed !!!!!
it was so beautiful, but only to the count of ten
i loved her as a prince and as a beggar
i thought i'd never love again,
becoming fictious in my kingdom's pit
where fiction doesn't hurt, it only makes you drier,
just a little bit...
i put a blanket over me
and dreamt about me writing poetry,
i drank too much to wash my brain,
i blew over the pages , hoping i could mask the pain.
in here i ceased to open yellow letters
from my rusty p.o. box, i broke,
i fought and cut the vacuum
and it grew back around the castle of the joke
i cursed the rotten golden apples,
i killed my windy and beloved, helpless horse,
i blamed it on the karma of my stupid lives,
perhaps it was an old, untold remorse,
as she alone was innocent,a weeping state of art,
and as for me,i was the prince, the dragon,
i was the story with the final chapter torn apart -
i wanted her to write it over,
to get, somehow, a closer look,
i had to love her and i have to love her still -
to keep the story in the book ...

ce frumos !

Mai demult eram fan Osho, pînă să mă dumiresc eu de nişte chestii. Dar azi, fiind într-o dispoziţie plăcută, am dat peste o carte de-a lui în care tratează cazul unui maestru zen pe nume Sosen. Uite un pasaj foarte fain :
"Nu se cunosc prea multe despre el ( Sosen), şi aşa este mai bine, căci istoria nu înregistreză de regulă decît faptele violente. Ea nu păstrează amintirea tăcerii, căci aceasta nu poate fi înregistrată. Toate faptele reţinute de istorie reprezintă tulburări ale stării de linişte. Cînd cineva devine cu adevărat liniştit, el dispare din istorie, căci nu mai face parte integrantă din nebunia de zi cu zi, din agitaţia care poate fi consemnată în scris.". Nu mai pot să comentez decît în manieră microbistă şi să zic : Super tare, frate!!!
Cartea se numeşte " Cartea despre nimic", editura Mix, braşov, 2008.
Nu pot să mă abţin de la a mai cita o chestie. Fii antenă :
Dacă îţi doreşti cu prea multă ardoare să îl vezi pe Krishna cu flautul său, vei sfîrşi prin a-l vedea, dar nu pentru că el chiar se află acolo, ci doar pentru că dorinţa ta l-a proiectat pe ecranul lumii exterioare.(asta cu ecranul lumii e bestială, poezie, frate !). Dacă îţi doreşti cu prea multă ardoare să îl vezi pe Iisus crucificat, vei sfîrşi prin a-l vedea." Gata pentru azi, pa

Giordano Bruno,

de ce ai crezut tu că Pămîntul e rotund,
Nu ţi-a spus nimeni că e de fapt un rug imens?
Giordano, viaţa asta ne arde pe toţi, pe rînd,
Ne învîrtim arzînd în jurul axei, în dublu sens

Fratele meu, lumea e plată, nu ştiai?
E pur si muove a spus un prieten. Dar apoi a scăpat.
În scrumul tău îmi cade-o lacrimă. Şi-n rai
Pe pleoape ţi se lasă o eclipsă
de un sistem solar adevărat.