Totalul afișărilor de pagină

duminică, 27 decembrie 2009

sărbători

uite cum se topeşte zăpada
ca în mine lumea
e aşa lumină pe strada
pămîntului ce s'a oprit

uite, mai avem puţin vin
mai încolo o să mă ţii în braţe
o să stăm să ne amintim
nimic nu e trecător o să zici

deja ne cunoaştem bine e cald
şi stăm pe scaune fără glas
cînd vei ajunge noaptea la mal
eu voi şti voi şti

cîntă'mi puţin melodia aia
care nu există încă
şi vino încet aici pe foaia
zăpezii ce se întristează

vineri, 25 decembrie 2009

înţelegere

s-a făcut frig printre oamenii
ce se înghesuie în pieţe
alunecă oamenii în faţă la bancomat
şi în cîrciumă vinul fiert
e fără drag
dacă treci pe lîngă spitalul cu multe boli
sufletul se afundă în zăpadă ca bocancii

aş veni pe la tine azi
dar mai bine mă ascund în spatele perdelei
şi fac un ceai

cînd soarele alb coboară
şi casele mari se fac vapoare, spărgătoare de gheaţă
o să pornesc să colind cu şuba cenuşie prin Patagonia
să tac în aburul respiraţiei
şi el să tacă în mine

luni, 21 decembrie 2009

seară

haide să fumăm
hai să fim oameni
atunci cînd se sfîrşeşte noaptea
încă mai e întuneric în noi.
ia-mă şi du-mă într'un loc unde eşti doar tu
acolo să stăm, acolo e bine
în ziua în care te-am iubit
eram pe o insulă şi nu ne ştiam

cînd se trezeşte corabia cu vîntul bătînd
să scoatem aerul din noi, să ţinem ochii mari
ca niciodată
şi să mă iubeşti şi să mă iubeşti
să fim oameni şi să fumăm către linişte
în gînd cu o mare tăcere

vineri, 18 decembrie 2009

iarnă

Zeul a venit cu zăpadă
şi-n jur e ca o cameră antifonată
ninsoarea stinge în ea ce spunem noi
cu vorbele noastre meşteşugite întru pierdere
Zeul nu a prevăzut asta, el doar a căzut
peste noi, peste fire, prăvălit.
ne place să ne aruncăm peste omătul gros
cei care sunt sus ne aplaudă
ei se bucură pentru noi, ei plîng apoi
Zeul a întrebat înfrigurat: ce sunt lacrimile?

marți, 15 decembrie 2009

postare scurtă


Deci dacă înainte de alegeri, sloganul lui Mircea Geoană şi al PSD era de un populism infect, şi anume "Învingem împreună" (... şi furăm separat), acum, după ce s-au făcut de ţopăiala PDL-ului, cred şi susţin ferm ca sloganul PSD să fie acesta :
Ne-am învins împreună!!!!!!

marți, 8 decembrie 2009

credeam că sunt un om paşnic. Şi sunt. Însă am o problema pe care nu pot încă să o rezolv. Îmi vine să omor o anume categorie de oameni, pe cei ce îşi conduc maşinile infernal în oraşe ori prin localităţi. Îi văd trecînd pe lîngă mine ori pe lîngă cineva ce vine din partea opusă, şi trec nenorociţii cu o viteză ameţitoare, la fel de ameţitoare ca valul de sînge care urcă în creierul meu. Serios vorbesc, îmi vine să îi omor, aşa cum ai gîndi că ai fi putut preveni al doilea război mondial dacă l-ai fi omorît pe hitler înainte de septembrie 1939. Cu sînge rece, fără nici o remuşcare, ştiind că salvezi o viaţă nevinovată, că nişte oameni vor trăi în plus nişte ani fără să aibă habar că tu le-ai prelungit viaţa, curmînd-o pe a unui tembel care se grăbeşte ori pe a unui teribilist care a pus mîna pe maşina lui ta-su. La fel de puţin durează să iei pe cineva pe botul maşinii precum durează să tragi un glonţ în tîmplă.
Şi eu merg mai departe, neomorînd pe nimeni, cu tot sîngele din capul meu.
Şoferi, hai fiţi şi voi oameni...

joi, 3 decembrie 2009

vis cu coşmar

Aşa. Deci azi-noapte am visat că asistam de departe la un interviu cu Băsescu. Da, ai auzit bine. Şi la un moment dat intervievatorul îi pune nu ştiu ce întrebare incomodă, de genul "şi ce veţi face dacă domnul Patriciu o să vă întrebe ( aici nu am auzit ce anume să întrebe, era zgomot de fond ) aia şi aia? ". La care Băsescu răspunde : "Îmi bag pl în el !". Şmecher Băsescu ăsta şi în vis.

Băi, deci nu e de-ajuns că m-au terminat cu apariţiile în media, că am discuţii cu prietenii pe mess, cu rudele, cu vecinii, cu colegii de serviciu despre campania asta si despre cine să votăm, mai trebuie să visez şi noaptea.

Aşa că mi-aş dori ca domnul Băsescu mîine noapte să mă viseze pe mine la un interviu, iar la întrebarea : ce părere aveţi despre alegerile din 2009 eu să răspund : Îmi bag pl în alegerile voastre !!!

miercuri, 25 noiembrie 2009

basescu vs geoana

nu am votat in primul tur. nu am avut cu cine
Dar am vazut ce a iesit in turul doi.
cred ca toata tevatura din media acum e sa iasa psd si pnl adica ...
imi pare ca ne-am intors in secolul 18.
e Voda si curtea lui de o parte si de cealalta parte sunt Boierii...
eu sunt mic, dar stiu ca astia nu au evoluat deloc. suntem in secolul 18 inca.

joi, 22 octombrie 2009

vin halegerile. Iuhuuu, distracţieee!!!

Cîrcotaş cum sunt, mă gindeam zilele trecute iarăşi la EBA, rîzînd pe sub mustaţă. Însă cred că fata a avut mînă bună cu brandul ăsta, cu prescurtarea asta. Care, fie vorba între noi, sună urît, pentru că ar trebui să fie EBĂ. Aşa că domnul preşedinte ar putea să-şi găsească inspiraţie tocmai de la fiica dînsului( şi-aşa nush la ce e bună ea, măcar o dată să dea şi ea inspiraţie cuiva). Mă refer în continuare la un nou slogan, deoarece ăla cu "să trăiţi bine" văd că nu a funcţionat. Deci: ce-ar fi ca sloganul preşedintelui Băsescu, cel care-şi doreşte un nou mandat acum să fie cam aşa : "Români, haideţi să ne apucăm de TRABĂ". Compris? De TRA-BĂ. Hai că sună bine, zi tu...
Iar românul care nu va merge la alegeri- aici vorbesc de mine- va zice :
Auzi,bă.... da ce TRABĂ am eu cu tine, bă?

joi, 1 octombrie 2009

aş plînge da' nu mai pot de rîs

Rar, foarte rar, mă uit şi eu, ca omu', la ştiri, la comentarii politice, bla bla. Iar acum , că cică e an electoral- mie nu-mi spune nimic asta, pentru că nu mai votez de cînd cu Băsesco, atunci, în 2004 parcă- toate dezbaterile şi zbaterile politice se intensifică,se acutizează, doar miza e mare, nu?
Văzui de dimineaţă pe N 24 cum se ceartă ăştia pe faza cu autobuzele şi turismul electoral. Cum au început să numere firmele transportatoare din ţară, cîte locuri poate avea un microbuz şi cîţi oameni ar putea intra în el, pentru a se deplasa de la o urnă unde au votat la altă urnă din alt oraş, unde să voteze din nou , cît ar costa , la o adică, închirierea unui microbuz, pentru a face manevra asta, cică în jur de 2000 Euro pentru 2 zile sau ceva de genu'...Şi m-a apucat o senzaţie de neverosimil. Adică...chestiile astea se întîmplă în....Romania? În ţara în care m-am născut? În care am stat la coadă la pîine pe timpul lui Ceauşescu sau în care am cîntat la concertele Phoenix, în care am fost la facultate, în care m-am dat cu metroul, în care am fost la Mall, să zicem, în care mi-am cumpărat primul calculator? E posibil, mă întrebam patetic, aşa ceva se petrece aici, sunteţi siguri că în România şi nu în Salvador, în Etiopia, în Tadjikistan? Aţi verificat ştirea, nu e cumva o greşeală?
Apoi mi-am amintit că s-a mai făcut chestia asta, există un precedent. Super tare !
Cred că blogul ăsta ar trebui pînă la alegeri să poarte numele de VISCUELECTORAT

luni, 21 septembrie 2009

jocuri pe calculator

M-am tot întrebat demult iar zilele trecute m-a întrebat acelaşi lucru şi o prietenă : de ce-ţi plac jocurile pe calculator , acelea violente? Joc, de exemplu, Call of duty, Brothers in Arms ori Il 2 sturmovik, preferatul meu. Nu a m ştiut să răspund, nu am ştiut să-mi răspund. La un moment dat am crezut că e un fel de defulare, lumea fiind violentă în jurul meu iar eu paşnic fiind , că aşa sunt eu , vărsam toată violenţa asta în ….virtual. Era o teorie şi asta.
Abia azi îmi dau seama că treaba stă altfel…sau ŞI altfel.
Cînd eram mic, eram un copil izolat-aşa am fost eu- nu am participat prea mult la jocurile copilariei, la competiţiile dintre kinderi, am ales recluziunea, m-am afundat în cărţi, în imaginar, nu am parcurs paşii “ normali” ai unui copil. Şi acum recuperez asta. E o satisfacţie pentru mine cînd reuşesc să dobor un avion “inamic” ori cînd am încercuit cu “echipa” mea nişte nemţi şi îi termin. Am avut de multe ori o intro-reacţie de” what the fuck are you doing here?” dar tot îmi placea. Şi nu îmi dădeam seama de ce.
Mi se pare că noi, oamenii, la început am fost cruzi, am luptat pentru supravieţuire, de aici competiţia.
Copiii trăiesc asta, ei , prin jocurile lor, îşi stabilesc locul în lumea din jurul lor. Copiii sunt cruzi, ei recreează începuturile omenirii. Cei care cred că noi , cei care am fost copii, nu am făcut la fel, îmi pare că se înşeală. Kinderii iau lumea de la capăt iar pe la cîţiva ani ajung şi ei homo sapiens care este.
Eu , prin jocurile mele, îmi retrăiesc acea copilărie care la mine a fost non-violentă. Atît pot eu să fac pentru a-mi satisface o neîmplinire ce venea din urmă, pentru a recupera ceva.
Dar homo sapiens ori cum spunea cineva, omul cu sapa e încă un om crud. Se vede asta pînă şi în alimentaţia lui. Pînă şi acolo, darmite să căutăm alte exemple.
Violenţa va înceta într-o zi, oricum.

duminică, 30 august 2009

sâmbătă, 29 august 2009

einstein

e interesant cum te izbeşte. Cum îţi dai seama că Einstein a greşit.Că ai fost prost, or misleaded. Că lumina dintr-un om călătoreşte aşa de rapid pînă în celălalt. Că poţi avea 3 zile de concediu şi iniţial te gîndeşti că e prea puţin, dar apoi vezi cît de bine te simţi şi e ca un spaţiu larg acest timp încît nu mai e nevoie să faci nimic, doar să fii.
Lumina nu vine de la soare. timpul nostru e altul, copii....

mama

acum doi ani şi ceva sora mea a născut o fetiţă şi mama noastră era acolo să asiste, să ajute şi ea cumva, cu orice, ca orice mamă.
La un moment dat a făcut o stîngăcie cu cea mică, cu boţul de suflet şi de carne care tocmai se născuse iar a mică începuse să plîngă, ceva nu-i convenise, desigur.
Şi mama a vorbit cu ea şi i-a zis : " Angela, iartă-ne dacă greşim. Maică-ta e pentru prima oară mămică şi eu sunt pentru prima oară bunică".

joi, 27 august 2009

aşa cum ţi-am tot spus

de multe ori, şi ai şi văzut, sunt un om optimist. Văd lucrurile în bine, totul e făcut ca să pricepem ceva. Încerc să mă simt bine pe lumea asta, cu toate ale ei.
Şi tu îmi dai azi un sms, cum că " de ce vezi tu doar jumătatea plină a paharului?".

Nici măcar nu am stat să formulez un răspuns, a venit singur:
Pentru că aia se bea.
am rîs apoi o juma de oră în tren. Şi apoi, cînd mi-am amintit, am rîs din nou. Mersi de întrebare. Mi-ai servit-o la fileu. Şi, ce-i mai important, ai şi înţeles ceva din asta.

ete facui un banc azi

cică un student la filosofie
se duce si el la ţară la el
se duce...
si el fiind asa revolutionar, reuşeşte să se certe cu toţi pe acolo, cu părinţi, cu rude, cu prieteni, etc
si il da ta-su afară, mă-sa il reneagă, mă rog, pretenii nu-l mai salutau
si intr-o zi , se intilneşte cu bunica-su care era cam surd el asa.
si i se plînge, na, ca de la om la om, si ii zice:
tataie, e naspa rău , m-am certat cu ai mei părinţi, nu mă mai inţelege nima, pretenii nu mă mai salută pe stradă, şi s-a dus dreaq şi metafizica...

la care moşu ofteaza si zice : da, tată , am auzit şi eu ca ţi-a fugit cu Ştefan a lu Petre din capu satului, păcătoasa...

duminică, 23 august 2009

două poeme de ieri

Foaie verde de şopîrlă
Mintea mea în minte urlă
Şi iar verde şi-un cimpoi
Umblăm toţi prin lume goi
Verde tu şi verde eu,
Tot mai trişti, mai trişti mereu.
Rîule, prin valea seacă
Toţi putea-vor să te treacă
Dar de eşti învolburat
Nima-n lume-ţi dă vreun sfat
Şi-aşa umbli peste maluri
Parcă zici că urci pe dealuri.
Mîndro, tu cînd oi vedea
Rîul că s-o-nvolbura
Să mă iei de mînă tu
Şi in mijloc tu mă du
Că acolo e doar viaţă,
Peste maluri curge ceaţă,
Peste noi să curgă apă,
Că din noi ceru s-adapă
Şi din lacrimile noastre
Ca să facă zări albastre.


şi altul, tot ieri scris


Mîndro, tu şi ochii tăi
Care vreau să fie-ai mei
Ce vei face tu pe lume
Fără nume, fără nume?
fără glas şi fără tine
Doar cu dorul ce te ţine
Ce te ţine , nu te lasă
De n-ai casă , de n-ai masă
Dorul care singur vrea
Să te ştie, să te ia,
Dorul ce îl am şi eu
Şi ne duce de la rău.
Mîndro, tu şi mîna ta
Să nu-mi frîngeţi inima.
C-una am si e a ta.

luni, 17 august 2009

traume

lucram acum cîţiva ani la un magazin de-al lui taică-miu, ţi-am mai zis, papetărie and stuff, aveam şi un xerox, veneau oamenii şi făceau copii la acte. Într-o zi au venit o bătrînică şi un moş, el cam negricios şi pipernicit să facă nişte fotocopii la un act militar care atesta ca omul e veteran de război. Eu, pasionat de istoria celui de-al 2-lea război mondial, copil tembel şi curios, am început să-l trag de limbă : şi unde aţi luptat, cum a fost, etc etc....moment în care băbuţa mă opreşte şi îmi spune : te rog să îl laşi în pace, a luptat la Stalingrad.
Atunci m-am uitat la moşulică şi am văzut o privire nepămîntească, probabil că îşi amintise instant de zilele acelea de război total. Am tăcut ruşinat şi mi-am continuat munca. păstrînd in minte ochii aceia ficşi, enorm de trişti care mă priveau şi nu mă priveau.

Am scris asta pentru că am terminat acum o carte ( Antony Beevor, " Stalingrad", ed. Rao) şi am rămas încă sub impresia ei, am citit despre atrocităţile din vremea asediului şi cele din prizonieratul ruşilor sau ale germanilor şi românilor. Abia acum îl înţeleg pe sărmanul moşulică. Şi încă îi văd ochii neomeneşti.

duminică, 16 august 2009

rain man

poate că aşa trebuia să se numească blogul, nu " viscuproşti". Poate am fost nesimţit, numind atîta lume frumoasă şi interesantă drept " proastă". Pare că cei din jur se manifestă precum personajul lui dustin hoffman . Oameni deştepţi, pardon, inteligenţi , dar prinşi într-un univers al lor, într-un spectru material sau ne-material, într-o continuă căutare în afară, mereu în afară, mecanic, şi totuşi trăindu-şi visul propriu, iluzia personală. Poate apropierea de autism e deplasată, poate ar trebui să existe un alt termen în psihologie, să vină un genial doctor în psihologie şi să afle această boală a tuturor oamenilor şi să le pună un diagnostic : LUMISM. POate sună chiar neinspirat acest termen, dar vorba aia : n-am găsit altă rimă...

marți, 11 august 2009

flori

între ieri şi azi,
între am am avut şi nu am avut
e o falie.
Ca în Antarctica: poţi pica prin zăpadă. Crezi că mergi şi cazi.
Unde este iubire, nu va fi nimic.
Unde te-am cunoscut eu pe tine, vor creşte flori.
Aceleaşi flori ce ne vor iubi deasupra noastră.

miercuri, 5 august 2009

O simplă frustrare

Mi se pare, antropologic gîndind, că mîncatul cărnii, atît de "necesare" nouă, ca oameni, este , de fapt, o metaforă. O simplă metaforă, un simbol al dominării. Am fost frustraţi sute de mii de ani de puterea animalelor şi de faptul că noi suntem aşa de mici, de firavi, încît, atunci cînd am avut puterea, am început să le mîncăm. Să le arătăm noi lor cine suntem noi.
La drept vorbind, cine simte nevoia să domine un morcov ori un cartof? Să fim serioşi, deci.

Sau cu purtatul blănurilor, la fel. Îi arătăm noi ursului cum stă treaba.

Noi suntem adevăraţii stăpîni ai pădurii. Noi vom cuceri jungla şi vă vom face pe voi, animalele, salam şi piftii şi caltaboş. Şi ne vom înveli în serile de iarnă, la restaurante, cu blana de vizon.

O simplă frustrare ce durează de mii şi mii de ani. Şi care îmi spune doar că mintea noastră e un banal mecanism trist şi violent.

Manifestul VISCUPROŞTI

Viscuproşti există dintotdeauna, nu l-am inventat eu, căci dacă ar fi fost aşa, s-ar fi numit eventual VISCUÎNDRĂGOSTIŢI.
Ca exemplu că visul cu proşti este inevitabil, îţi dau aici o mostră :

" Se spune că primul lucru pe care îl făcea Rinzai ( călugăr budist) atunci cînd se trezea dimineaţa era să rîdă în hohote. Făcea acelaşi lucru şi seara, înainte de culcare.
Mulţi oameni l-au întrebat de ce are acest comportament, dar el se limita să zîmbească fără să le răspundă. Cînd a ajuns pe patul de moarte, cineva a îndrăznit să insiste: " Spune-ne de ce ai rîs întreaga ta viaţă dimineaţa şi seara? Acesta a rămas singurul mister legat de viaţa ta. Te rog, elucidează acest mister înainte de a-ţi părăsi corpul."

Rinzai i-a răspuns : Rîdeam din cauza prostiei acestei lumi. Cînd mă trezeam dimineaţa, rîdeam pentru că intram din nou în această lume în care toţi arătau şi se comportau ca nişte proşti. Seara, înainte de culcare, rîdeam din nou, fericit că ziua a trecut aşa de uşor, lucru la care nu m-aş fi aşteptat în această lume de proşti"
.


Eu nu mai am nimic de adăugat. This is the deepest it can get.

Un fel de întîmplare cu Liviu

În vara lui 2004 îmi luasem calculator şi, într-o zi, pe cînd mă jucam pac-pac( Call of Duty 1, pentru cunoscători) mă sună taică-miu, pe vremea aia patron de magazine, cică "Liviu, mergi acum şi ţine-i locul Anamariei, că nu ştiu ce treabă are, să fii acolo la 2".
Ok, Liviu se mai joacă un pic de pac-pac , un pic mai mult de fapt, se face ora 2 fără un sfert, Liviu intră în panică, mama, să vezi ce futai îmi trage tata dacă întirzii.
Plec grăbit, grăbind pasul, căci era cam depărtişor, trec de Liceul Tudor Vladimirescu, merg spre gară, aproape alergînd, iar pe undeva pe unde e centrul de recrutare, mă opresc.
De fapt nu mă opresc, ci merg în continuare, dar stînd.
Cum vine asta : Am realizat că EU STĂTEAM, efectiv STĂTEAM, picioarele mergeau în acelaşi ritm, ba chiar şi mai eficient decît înainte dar eu nu mă mişcam. Astfel, în starea asta, am ajuns la magazin în timp util, am înlocuit fata, mi-am făcut treaba şi atît.

Mi-am adus aminte de întîmplarea asta citind azi în Osho frazele astea :

Dacă alergi şi contempli faptul că alergi, ceva în interiorul tău rămîne pe loc. Conştiinţa ta rămîne întotdeauna staţionară. poţi să străbaţi întreaga lume; ceva în interiorul tău nu se mişcă şi orice mişcare depinde de acest centru imuabil. Te implici în tot felul de situaţii, de emoţii, dar ceva în interiorul tău rămîne neimplicat. Întreaga lume a implicărilor depinde de acest element al neimplicării.

Zen, tată !.....

duminică, 2 august 2009

folclor 2

azi avem un program trist, program de plîns, aşa cum ţi-am promis.

Frunză verde bob năut,
cînd aud cucul cîntînd
şi mierliţa şuierînd,
eu trec muntele şi plîng;
Şi de jalea mea cea seacă,
toate crengile s-apleacă,
S-apleacă pîn' la pămînt
Şi mă-ntreabă de ce plîng,
De ce plîng, de ce bolesc?
De-al tău dor mă prăpădesc!
Fă-mă, Doamne, bob de-argint,
Să mă duc pe sub pămînt
Pîn' la mîndra la mormînt,
Să vedem, a putrezit?
Să-i dau gură să vorbească,
Că-i păcat să putrezească;
Să-i dau pînza la o parte,
Să-i văd oasele-nşirate,
Că de mine-s sărutate...
Toată lumea-i dintr-un neam,
Numai eu pe nimeni n-am,
Căci pe cine mi-am avut
S-a dus şi n-a mai venit,
A pus dosul la pămînt
Şi faţa la răsărit
S-a dus şi n-a mai venit...
Toată lumea-i dintr-un sînge,
Numai eu n-am cui mă plînge;
Toată lumea-i dintr-un neam
Numai eu pe nimeni n-am!
Doamne, bate moartea mea,
Că nu vine să mă ia,
Să mă ia din aşternut
Să nu ştiu pîn' n-am murit!
Cine-i singurel ca mine?
Numai mierla din pădure,
Dar nici ea nu-i singurea,
Că-i cu cucul lîngă ea,
Că ouă şi scoate pui
Şi-şi face vecini destui...
Frunză verde trei măsline,
Cîte focuri ard pe lume,
Nici unul nu arde bine
Cum arde inima-n mine;
Focul arde şi se stinge,
Inima-n mine s-aprinde...
Copilul plînge şi tace,
Inimioarii n-am ce-i face,
Că inimă ca a mea
Să n-o aibă nimenea!





...dacă vrei , poţi să plîngi, mă întorc cu spatele, dacă ţi-e naşpa....

vineri, 31 iulie 2009

Magheru şi ideal

Acum cîţiva ani , pe cînd lucram în Bucureşti, am ieşit într-o după-amiază de la munci şi am pornit-o agale pe bulevardul magheru înspre unirii. Era soare, era vînt, mă simţeam excelent, era vreme de reflecţii bucuroase. Coboram agale înspre Unirii şi mă gindeam la lume, la prieteni, la ce trebuie făcut în viaţă, la faptul că fiecare om are un ideal spre care se îndreaptă, pentru care face sacrificii, pe care şi-l urmează, etc etc. Şi atunci m-am gîndit la mine : bă, dar eu ce ideal am? Am căutat eu ce am căutat prin minte, prin buzunare, prin rucsac : NICI UN IDEAL!
Nici nu ştii ce mişto a fost ! Mergeam cu soarele în faţă, cu vîntul bătînd prin plete şi îmi repetam fericit , extrem de fericit, extaziat, asta : EU NU AM NICI UN IDEAL!!! şi rîdeam, rîdeam singur, efectiv rîdeam singur!
Da, mă eliberasem de povara idealurilor, eram singur cu vîntul, am ridicat mîinile în aer lateral şi am zburat spre Piaţa Unirii să iau metroul.
Eu, Liviu, nu am nici un ideal.

folclor 1

Revin cu cîteva perle folclorice :


Mă-ntrebai, dragă, -ntr-o zi
Cine-n lume s-o găsi
Pe noi a ne despărţi.
iată, dealul s-a găsit
Pe noi de ne-a despărţit,
Dealul cel cu rîurele,
Cerul lumei plin de stele,
Oamenii cu vorbe rele.
Între mine şi-ntre tine
E o ţară şi nu-i bine
Între viaţa mea si-a ta
S-au pus oamenii perdea




Trist. Foarte trist. Ruşine lumii !!!!


Sau:

Peste toate satele
îi senin ca laptele
Numai peste satul meu
s-o ridicat un nor greu.
Nu ştiu, noru-i nouros,
Ori bădiţa mînios?


Ori :


Bade, dragostile noastre
Ne-au rămas pustii pe coaste!
Io ieri am fost pe la ele
şi le-am zărit viorele,
Viorele mîndre flori,
Cînd le vezi, bade, să mori;
Viorele, flori adînci,
Cînd le vezi, bade, să plîngi.


Şi asta e mişto de tot :


Bădişor,
depărtişor,
Ce-mi trimiţi atîta dor
Pe pîrîu şi pe izvor,
Pe gurile tuturor;
Trimite-mi mai puţintel,
Dar vin' dumnteata cu el !




Gata. O să revin cu vreo două să-ţi rupă inima. Nu glumesc.

o femeie cu rochie roşie

Acum cîţiva ani, în studenţie, am lucrat o vară la un magazin de papetărie care era în celălalt capăt al oraşului. Dimineaţa plecam de acasă pe jos, făceam cam 20 de minute. Minute pe care le petreceam observînd copacii, vrăbiile, cîinii, oamenii de pe stradă. Era minunat, nici nu ştiam cînd ajungeam la job.
Ciudat e că la un moment dat am văzut că oamenii se uitau la mine cu mare interes. În fiecare dimineaţă mi se părea că plec cu pastă de dinţi pe faţă, din greşeală sau mai ştiu eu cu ce. Pentru că se uitau la mine insistent şi nu ştiam de ce ; asta pînă într-o altă dimineaţă în care mi s-a revelat misterul : eu , de fapt, arătam foarte destins şi zîmbitor în drum spre serviciu, astfel încît păream a fi un turist. Şi e normal ca oamenii, plecînd încruntaţi şi somnoroşi spre slujbe să se mire :" ce caută un turist la ora şapte jumate prin centrul oraşului!"

Acum e vară şi studenţii vin de la facultăţi, relaxaţi după sesiuni, practici, etc. Vin în urbea natală şi au , exact cum aveam eu, o mină foarte destinsă, un aer de turişti.Îi cunoşti că sunt studenţi, că vin dintr-un oraş mare, mai civilizat şi eventual cosmopolit, unde nimeni nu te bagă în seamă pe stradă. Umblă în cete pe străzi, beau prin cîrciumi , discută aprins despre (probabil) un sistem filosofic de avangardă, sunt boemi şi sunt minunaţi, unii îmi sunt chiar prieteni, mi-e foarte drag să mă uit la ei.

Azi dimineaţă, mergînd ca de obicei spre serviciu, la şapte jumate, m-am uitat discret la toţi oamenii de pe stradă.
Din păcate nici unul nu avea aer de turist. Doar tîrziu, pînă să ajung la job, am văzut o femeie scunduţă, cu o rochiţă roşie cu buline, singura care părea mai relaxată un pic. Sau poate că doar îmi observase zîmbetul meu larg şi, mimetic, mi-a răspuns şi ea cu un surîs.

E bine şi-aşa.

joi, 30 iulie 2009

din vremuri imemoriale

asta e un poem care a fost iniţial în româneşte, dar l-am tradus mai demult, ca să vadă lumea. aşa că citeşte :
THE STORY

way back there were he and she
soft and new, loved by the fairies
adored by the evil enemy,
of course,there was the enchanted wood, the magic sword,
a dragon to behead,
but most of all there was a poor hostel room with a bed.
oh, what a bed !!!!!
it was so beautiful, but only to the count of ten
i loved her as a prince and as a beggar
i thought i'd never love again,
becoming fictious in my kingdom's pit
where fiction doesn't hurt, it only makes you drier,
just a little bit...
i put a blanket over me
and dreamt about me writing poetry,
i drank too much to wash my brain,
i blew over the pages , hoping i could mask the pain.
in here i ceased to open yellow letters
from my rusty p.o. box, i broke,
i fought and cut the vacuum
and it grew back around the castle of the joke
i cursed the rotten golden apples,
i killed my windy and beloved, helpless horse,
i blamed it on the karma of my stupid lives,
perhaps it was an old, untold remorse,
as she alone was innocent,a weeping state of art,
and as for me,i was the prince, the dragon,
i was the story with the final chapter torn apart -
i wanted her to write it over,
to get, somehow, a closer look,
i had to love her and i have to love her still -
to keep the story in the book ...

ce frumos !

Mai demult eram fan Osho, pînă să mă dumiresc eu de nişte chestii. Dar azi, fiind într-o dispoziţie plăcută, am dat peste o carte de-a lui în care tratează cazul unui maestru zen pe nume Sosen. Uite un pasaj foarte fain :
"Nu se cunosc prea multe despre el ( Sosen), şi aşa este mai bine, căci istoria nu înregistreză de regulă decît faptele violente. Ea nu păstrează amintirea tăcerii, căci aceasta nu poate fi înregistrată. Toate faptele reţinute de istorie reprezintă tulburări ale stării de linişte. Cînd cineva devine cu adevărat liniştit, el dispare din istorie, căci nu mai face parte integrantă din nebunia de zi cu zi, din agitaţia care poate fi consemnată în scris.". Nu mai pot să comentez decît în manieră microbistă şi să zic : Super tare, frate!!!
Cartea se numeşte " Cartea despre nimic", editura Mix, braşov, 2008.
Nu pot să mă abţin de la a mai cita o chestie. Fii antenă :
Dacă îţi doreşti cu prea multă ardoare să îl vezi pe Krishna cu flautul său, vei sfîrşi prin a-l vedea, dar nu pentru că el chiar se află acolo, ci doar pentru că dorinţa ta l-a proiectat pe ecranul lumii exterioare.(asta cu ecranul lumii e bestială, poezie, frate !). Dacă îţi doreşti cu prea multă ardoare să îl vezi pe Iisus crucificat, vei sfîrşi prin a-l vedea." Gata pentru azi, pa

vineri, 24 iulie 2009

folclor

am dat azi peste o carte, Capodopere ale literaturii populare romanesti, antologie de Al. I. Amzulescu, editura Scrisul romanesc. Eu nu-s asa fan folclor, dar uite aici niste mostre geniale :
Frunzuliţă viorele
la portiţa mîndrei mele
Răsărit-au două stele
dar nu-s stele părăsite,
Ci-s două flori înflorite:
Una-i ea şi una-s eu,
Dorul ei şi dorul meu

sau

Multe stele sunt pe cer
care toate-n ziuă pier
Şi mai mari, şi luminoase
Nu-s ca mîndra de frumoase;
C-aşa merge de frumos,
Gîndeşti că scrie pe jos


Zi ca nu-i misto....ultimele 2 versuri sunt chiar geniale


sau

Cine n-are dor destul
Mute-şi casa lîngă drum.
Drumul sună, dor se-adună,
Vîntul bate dor departe


sau



Săraci cărările mele
Cum creşte iarba pe ele !
Las să crească, boii-o pască,
Crească cît îs gardurile
Ca s-o bată vînturile
Ca pe mine gîndurile


sau

Doamne, Doamne, mult zic Doamne!
Dumnezeu pare că doarme
Cu capul pe-o mînăstire
Şi de nimeni n-are ştire


cam atit pentru azi. daca mai gasesc, iti mai aduc.

joi, 23 iulie 2009

Seeen-zaţioo-naaal !!! 226 !!!

Acum cîteva luni, prin februarie parcă, am fost pentru cîteva zile în bucureşti si am rămas la Valentin peste noapte, care noapte s-a transformat în mai multe nopţi, aşa cum am mai facut de multe ori.
Într-una din dimineţi mă gindesc să-mi vizitez şi alţi prieteni, să fac un mic tur al oraşului cu prieteni, pentru că pentru mine megalopolisul nu e format din clădiri, Magheru , Titan, Eroilor sau Unirii, ci din oameni dragi mie.
Ok, luni dimineaţa îmi iau geaca mea de piele roasă şi plec de la Valentin un pic mahmur – dar numai un pic, aşa - şi iau autobuzul 226 pînă în Romană, să merg la o prietenă de-a mea care lucra pe acolo, pe la un hotel. Frumos.
Mă urc în autobuz, înghesuială, îmi pun căştile, mă ţin de bară, peste cîteva staţii se eliberează un loc în spate - eu, lipsit de scrupule, îl ocup rapid şi îmi continui audiţia de Sigur Ros la căşti. Merveilleux.
La un moment dat, simt pe corp ca un fel de gîdilătură, aşa, într-o parte, pe coaste. Mă mir, zic : Doamne, oi avea ca un fel de vedenii - adică în cazul asta simţenii...
Mă gîndesc : or fi de la mahmureală, crezi ? Neaaahhhh, nu am baut decît puţin, n-are cum...
Mă scarpin şi toată treaba trece. Ok.. Iarăşi mă cufund în muzică, ignorînd peisajul, se mai duc nişte staţii, apare iarăşi gîdilatul.
Băi, ce-o fi ????
Aplic iarăşi nişte scărpinături locale, se rezolvă imediat.
Ajung în sfîrşit la Galeriile Orizont şi pornesc frumos spre hotelul unde lucra prietena mea. Ajung acolo, ne vedem în hol, ne pupăm , ne îmbrăţişăm, că deh, nu ne văzusem demult, hai să stăm jos, pe un fotoliu, să vorbim.
Holul era frumos, stilat, canapele faine, de piele roşie, classy....
Ne aşezăm noi să ne povestim ce s-a mai întîmplat cu noi în anul de cînd nu ne-am văzut, cînd fata se ridică brusc în picioare , se uită la mine, face ochii cît Casa Poporului cu o privire horror, pune mîna la gură şi ţipă : uoaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!
Mă uit şi eu la fel la ea, mă gîndesc : Whaaaaat the... Mă sperii şi eu îmi închipui că oi fi făcut eu ceva, deşi n-am făcut nimic, nu am zis nimic, ce naiba? Cum de reacţionează aşa?
În aceeaşi clipă în care gîndeam chestiile astea se reactivează gîdilatul dar de data asta înspre gît. Întorc gitul spre stînga- de unde venea sursa de interes a fetei şi abia văd, o miime de secundă numai , ceva ieşind de sub gulerul geacăi, căzînd pe fotoliu şi tulind-o pe sub pernele fotoliului.

Da. Era ceva mic, aşa, cam cît o scobitoare. Gri. Şi cu o codiţă tot cît o scobitoare. A făcut un nou ţuşti şi nu l-am mai văzut.

Şi noi am rămas ca proştii uitîndu-ne unul la altul în stare de şoc vreme de un sfert de oră. Am încercat să ne povestim ce s-a mai întîmplat cu noi dar cu greu am reuşit. Spre final am încercat să glumesc un pic, i-am zis fetei : ei, vezi, n-am vrut să vin cu mîna goală .
Era un şoricel.
Intrase pe sub geaca mea şi se speriase , săracul.
Prietena mea, care era în stare de şoc, se temea să nu fi văzut personalul hotelier, că deh, ar fi dat foarte naşpa iar eu îi ziceam : gîndeşte-te numai , că dacă noi am fost aşa de şocaţi, cît de terifiat trebuie să fi fost el ?

Asta s-a întîmplat acum cîteva luni. Acu o lună am fost iarăşi la bucureşti, la Valentin şi, luînd din nou 226 de la staţia lui, nu aveam bilet. Mă simţeam nasol, aş fi luat, dar nu era casă de bilete în zonă. Atunci m-am gîndit la întîmplarea asta şi mi-am spus că dacă prind vreun controlor, i-o povestesc.
A fost o călătorie foarte paşnică.

joi, 16 iulie 2009

poveste

A fost odata un baietel asa, cam de o seama cu tine, care era la gradinita. Era un copil cuminte chiar daca uneori nu putea sa manince tot din farfurie, chiar daca uneori mai spargea cite o cana.
Si baietelul asta pe care il chema Andrei, s-a indragostit intr-o zi de Alexa.
Alexa era o fetita un pic mai mica decit Andrei, dar ceva mai inalta si foarte , foarte frumoasa. Andrei o vedea pe mamica ei dimineata cum o aducea pe fetita la gradinita si cum o tinea de mina si ar fi vrut si el sa o tina de mina dar ii era frica, pentru ca se putea ca mama ei sa-l certe si el era cuminte.
Asa ca statea deoparte si se uita la fetita iar cind ajungea inauntru, in gradinita , incerca sa fie mereu in preajma ei, cind erau la masa si cind se jucau toti copiii, ba chiar intr-o zi i-a dat Alexei un calut din jucariile lui si atunci ea s-a uitat la el frumos si i-a zimbit si
i –a dat si ea o papusa. Andrei nu se juca cu papusile , stia ca asta e treaba fetelor, dar a luat –o si a zis multumesc iar cind au plecat acasa i-a dat papusa fetitei si nu i-a cerut inapoi calutul.
Si asa au inceput baietelul si fetita sa vorbeasca si sa se cunoasca si iti dai seama ce fericire era in ochii lui Andrei cind Alexa venea si ii dadea cite un cub sa puna la castelul lui, ba chiar intr-o zi, cind Alexa i-a dat mai multe cuburi , el i-a luat mina si i-a tinut-o in mina lui, iar fetita s-a uitat in ochii lui si nu a zis nimic, doar a zimbit si asa s-au tinut de mina pina cind a venit doamna educatoare si le-a zis ca nu e frumos.
Andrei era indragostit si tot timpul simtea asa, cum nu mai are aer, nu mai putea sa respire si atunci se ducea la Alexa si ii cerea ei putin aer, iar fetita sufla peste el un picut, peste fata lui si el inchidea ochii si deschidea gura sa intre aerul si se simtea mult mai bine asa.
Iar cind plecau acasa, cind veneau mami lui si mami ei sa ii ia, Alexa stia cind vin si fugea la Andrei sa ii mai dea putin aer, sa aiba si pentru acasa, si Andrei inchidea ochii si deschidea iarasi gura si tinea aerul in gura mai mult timp sperind ca asa il pastreaza dar niciodata nu ii ajungea. Pentru ca Andrei era indragostit si cind esti indragostit se stie ca e mai putin aer in jurul tau pentru ca este mai mult in jurul fetitei de care-ti place.
Niciodata nu fusese Andrei asa de fericit, nici cind Mosu ii adusese masinuta aia teleghidata, nici cind verisorul lui, Costin, a venit de la Galati si s-au jucat impreuna trei zile.
Intr-o zi ploioasa si friguroasa, cind copiii stateau zgribuliti la geam si se uitau cum ploua, Andrei a observat-o pe Alexandra cum ii dadea un cub lui Ionut, baiatul din grupa mare.
Ionut era mai inalt decit Andrei si avea o haina galbena foarte frumoasa, si mami lui venea mereu sa-l ia cu masina de la gradinita iar doamna educatoare primea mereu cadouri de la mama lui, chiar daca nu era ziua ei tot timpul.
In ziua aia Andrei a fost foarte suparat si nu a vorbit cu Alexa. E adevarat ca si Alexa vorbea mai mult cu Ionut si Andrei statea la geam si se uita la copaci si nu voia sa se joace cu ceilalti copii pentru ca era trist. A doua zi la fel s-a intimplat, si Andrei s-a imbufnat si mai mult iar aerul din jurul lui nu mai era parca deloc , il luase tot Alexa.
A treia zi, baietelul era deja suparat, nu mai era trist iar in pauza , inainte sa manince , s-a apropiat de fetita si a vrut sa-i ceara un pic de aer iar Alexa a zis ca nu mai poate sa-i dea pentru ca deja i-l daduse lui Ionut si atunci Andrei i-a tras o palma peste obraz si a prins-o de bluzita si a tras de ea suparat pina cind i-a rupt un nasture fetitei.
Doamna educatoare nu a vazut intimplarea asta iar Alexa nu a zis nimic, doar s-a inrosit toata si a fugit la baie smiorcaindu-se.
Lui Andrei i-a parut rau apoi si voia sa mearga la fetita, sa vorbeasca cu ea, dar nu se mai putea pentru ca el stia ca si tati i-a rupt odata un nasture lui mami si mami atunci a dormit mai mult cu el, nu cu tati, lui Andrei i-a parut bine atunci , era mai cald noaptea linga obrazul lui mami, desi vedea ca mami plingea din cind in cind chiar daca nu o durea maseaua si nici burta.
In ziua aia , mama lui Andrei nu a putut sa vina sa –l ia de la gradinita pentru ca avea o treaba foarte importanta si ii zisese baietelului sa mearga singur acasa, sa aiba grija la semafor si , cind se face verde , sa traverseze repede repede , ca masinile nu il asteapta prea mult, pentru ca ele sunt mai grabite decit copiii.
Si cum mergea Andrei al nostru spre casa, pe aleea din fata blocului se pomeneste ca il latra Cuki, catelul caruia ii dadeau toti vecini de mincare. Oare ce avea Cuki, ca el era cuminte? Si il latra si il latra si Andrei ii zicea “ mai Cuki, ce-ai cu mine, lasa-ma ca ma duc acasa” si atunci catelul i-a zis “ de ce ai fost rau cu fata, ca spuneai ca o iubesti?”
“pai da, zice Andrei , o iubesc, dar ea, ea de ce ii da cuburile si aerul lui Ionut , ala?”
“da, dar tu o iubesti pe ea, nu pe cuburi. Si eu te iubesc pe tine dar ia zi , tu cum te-ai simti daca eu mi-as infige acum coltii in pantalonii tai noi , ia zi, Andrei?” ,
Lui Andrei i s-a facut atunci frica rau de tot, iar Cuki s-a apropiat rapid de el , i-a prins cu dintii pantalonii si a tras de ei cu putere , incit pantalonii au cazut in vine. Speriat rau de tot, Andrei nu a putut sa faca nimic, doar s-a pus pe plins. Dar nimeni nu vedea ca plinge, nici catelul , ca plecase. Numai la un moment dat s-a apropiat de el , de sus, din zbor, un porumbel si-a infipt ghearele in caciula lui , apoi i-a furat fularul si apoi haina lui albastra, cadou de la bunica, si a inceput sa- si rida de el, zicea numai gugu, gugu gugu gugu si baietelul statea asa , plingind de mama focului.
Intr-un tirziu, Andrei nu a mai avut lacrimi si s-a gindit ca poate daca ajunge acasa o sa mai gaseasca acolo citeva sa plinga mai mult, asa era de nefericit si oricum incepuse sa-i fie si foame. S-a ridicat de jos si a vrut sa-si traga pantaloni pe el, sa ia haina care se murdarise de noroi , dar a vazut o rima care se urcase pe pantoful lui. Rima se urca cu greu, pantoful lui Andrei era pentru ea ca un munte, dar ea urca si s-a bucurat cind baietelul a vazut-o si a prins-o intre degete ,s-o ajute , a pus-o in palme si atunci ea, gifiind, i-a zis” Ai vazut Andrei , ce se intimpla cind faci rau fetitei pe care o iubesti? Ramii dezgolit, vine catelul si iti da jos pantalonii, vine porumbelul si iti ia haina si te lasa gol si tu plingi si nu mai ai nimic, nimic, iar la urma nu mai ai nici lacrimi. Ce-ar fi sa ma apuc si eu sa fac rau ploii? Ca daca nu mai e ploaie, eu nu mai ies sa vad lumea, stau numai in pamint...”
Si atunci Andrei a pus rima pe pamint , intr-un loc ferit, sa nu o calce vecinii cumva, si
s-a dus acasa.
A doua zi baietelul i-a dat Alexei toti calutii lui si toate cuburile dar fetita nu i-a mai dat aerul ei, pentru ca aerul voia sa stea mai mult cu ea acum.

marți, 14 iulie 2009

natural born stupid

ma uit pe strada si imi dau seama de cit de mult au evoluat stiinta si tehnologia in ultima perioada. ma refer aici la miniaturizare. De exemplu, acum 10 ani, baetii da cartier ascultau muzica pe strada la un casetofon imens purtat pe umar. Acum, in schimb, au telefoane cu mp3 player la care ascultam cu drag manele, atunci cind trecem pe linga ei.

sâmbătă, 11 iulie 2009

uneori

mi se pare ca viata trece pe linga mine. si atunci ma gindesc la faptul ca, de fapt, eu trec pe linga ea. e o problema de atitudine, pina la urma.

marți, 30 iunie 2009

stare de 1 iulie

Eu n-aparţin vreunui lucru din aceste
Zile mărunte ori fundături de-oraş
Mă urc pe-acoperiş, mă uit la creste
Apoi la cuva cu acizii graşi

Vărsaţi, ca lacrimi, de o lume-ntreagă,
Monezi lichide plătite de-aceşti
Copii firavi cu viaţa în desagă
Ce ziua fac războaie iar noaptea vor poveşti

Eu n-aparţin vreunei caste visătoare
Nu spun nimic ce voi nu ştiţi deja,
Cînd totu-i pulbere, ca un sclipici din soare
Se-aşează liniştea pe fruntea mea.

marți, 23 iunie 2009

ceata 3

Aş vrea să se lase ceaţa acum
Aşa cum pe munte abia se mai văd vîrfurile azi
Să merg pe stradă si să mă întîlnesc întîi cu mîinile
Să pipăi si să întreb ce mai fac
Aici, unde sunt, norii plouă puţin
Tăcerea şi tristeţea sunt verzi
Pentru că e vară.
Spre seară, nimic important :
vom bea bere pentru păsările nebune rotindu-se, planînd,
ne vom cunoaşte printre particule fine…

umed e cerul, umezi sunt muntele si pasărea stînd.
umed e sufletul meu greu si plăpînd.

luni, 15 iunie 2009

escape

am scapat un pic de viscuprosti. sunt in italia, in sud, la mare- Cariati Marina
e foarte frumos aici , ce sa zic...as ramine aici sa mor.
oamenii sunt ok, mincarea e buna si ieftina. marea e calda si foarte linistita.
cu banii stau prost, dar nici nu prea am nevoie de bani ca sa fac baie in mare.
plaja e aproape goala, mai vin niste copii si se scalda.
toata ziua fac baie , maninc bine si adun pietre frumoase. aici nu gasesti scoici, doar pietre de nuante minunate.
voi reveni cu impresii.

aaa. muzica lor e foarte frumoasa. la italieni orice nu e cantabil, nu merita pus la radio.
e minunat, absolut minunat. ma bucur pentru mine, atit cit mai sunt pe aici.
apoi: iarasi pe plantatie. plm.
dar pina atunci mai e. da doamne sa se lungeasca zilele astea cum trag copiii de guma de mestecat.

sâmbătă, 6 iunie 2009

medicilor, care sunteti voi medici,

sa va spun o povestioara auzita de la Irina.
Intr-un satuc uitat de lume, prin Moldova, un om era bolnav de cancer, murea, saracul.
Atunci rudele lui l-au dus la doctor si l-au intrebat pe doctor: E posibil sa il salvati? exista un medicament, ceva, care sa-l scape de cancer?
Intrebare la care medicul a spus: Pai.....moare !
Rudele au dus " mortul" acasa si nu au stiut ce sa-i dea, ce sa-i faca, decit l-au pus sa bea zeama de varza. A baut baiatu' la zeama de varza o vreme pina cind cancerul a disparut.

Ceea ce nu stiam eu, dar am aflat de la Irina, e ca in Moldova la zeama de varza se spune " moare"...

Multumesc, Irina

miercuri, 3 iunie 2009

poem subrealist

Adapă saltimbancul oniric
Regele Lear nu e delirant
Aleargă iepurele satiric
Ia un calmant

duminică, 31 mai 2009

31 mai, ultima zi de primavara

e ultima zi din primăvara asta
eu sunt patetic şi tu eşti departe
aş bea o bere sub cireş
ori m-aş culca, ghemuit, într-o parte

aş fi vrut să zbor azi, sunt atîţia nori
să cobor puţin sub ei, să mă uit la tine, în zare,
ştii, mi se face a moarte uneori
cum aş înota şi m-aş pierde în mare

e ultima zi din primăvara asta
cerul e alb-gri, o să plouă, se pare
aş mînca azi orez cu tine, cu beţişoarele,
să dansăm apoi, să fie mirare

să ne luăm merinde, să plecăm spre sud,
acolo e bine, e soare
să stăm pe plajă cuminţi, fără gînd
să spunem : frumoasă-nserare

frumoşi suntem noi, apusul doar trist
şi viaţa-i un vals printre vrăbii
dezbracă-te şi hai să-notăm optimist
în marea fără corăbii

vineri, 29 mai 2009

bestial

deci intr-o noapte am visat ca toate obiectele din jurul meu au inceput sa se transforme in text, totul era text iar textul se numea Liviuscrisu. Cartarescu, eat your heart out :D

in continuarea programului, va invitam sa ascultati o melodie tematica . Beatles, "Lucy in the sky with diamonds"
http://www.youtube.com/watch?v=A7F2X3rSSCU

marți, 26 mai 2009

daca vreti sa va amuzati prietenii

aici : http://www.grapheine.com/bombaytv/index.php puteti pune subtitrari la niste secvente din filme indiene- bollywoodiene. Bombay TV rules !!!! Enjoy and be creative !

miercuri, 20 mai 2009

politica EBA

imi repugna politica si am zis ca nu scriu despre.
dar de ce sa nu scriu, mai ales cind e un subiect misto. mai pun niste taguri, ma mai gasesc oamenii pe net , poate citesc si restul blogului.
Deci : EBA, subiect la moda, oricum. Ce e asta, e o sigla? e un brand?
Mie imi suna mai mult ca un nume de ciorapi lycra.
Sau o crema de noapte. Folositi EBA . Pentru ten gras.
Sau : Numai la EBA gasiti calitatea si pretul convenabil.
EBA : Excursii ieftine in Tunisia
Procesoarele EBA : fiabilitatea are acum un nume
EBA: Mobilier modern, import Italia
Uleiurile EBA : garanteaza viata motorului tau

HAi ca am umplut de taguri, am epuizat subiectul. Multumim de vizitare. Votati EBA. Pentru un ten mai gros. Zi de zi.

luni, 11 mai 2009

o intimplare mai veche

eram in delta intr-o vara torida, acum citiva ani, cu ai mei , la sf. gheorghe. stateam in gazda la o tanti care avea niste copii piperniciti si uscati, asa cum mai sunt oamenii pe la mare, batuti de soare , de nisip si de vint.
intr-o dimineata, m-am trezit mai devreme decit ai mei si asteptam sa puna gazda masa ( mult peste desigur- n-am mincat in viata mea atit peste ca in zilele alea)
Si, stind la umbra, sub vita de vie, neavind ce face, m-am bagat in seama cu fetita femeii, Crina parca o chema, o pustulica de 6-7 ani.
Eu: ce faci , Crina?
Ea: vorbesc cu frunzele ( de vita de vie)
Eu: si ce spun frunzele?
Ea: pai....( putin incurcata) ele spun ca miine o sa fie frumos, ca poimiine o sa fie soaaaareeee....
Eu: dar cu strugurii nu vorbesti?
Ea: Nu
Eu: de ce?
Ea: ( pauza misterioasa si putin fisticita) Pentru ca ei zice mai incet!!

she made my day

joi, 7 mai 2009

o replica geniala

comedia mea preferata e "a fish called wanda". la un moment dat e o replica geniala:
Otto: Apes don't read philosophy.
Wanda: Yes they do, Otto, they just don't understand it.
trebuie vazuta comedia asta.
et voila le trailer :D
http://www.youtube.com/watch?v=dqAJUlSRCwo&feature=related

hitler a fost manelist

ce ma intriga si ma amuza de o vreme incoace- un lucru banal, il vedeti zilnic : manelisti in masini de lux, cu muzica data la maxim, uitindu-se sfidator in jur, in cautare de " dusmani"....
Ma gindeam intr-o zi , uite ma, au trecut milenii de cind s-a inventat roata,a trecut o suta si ceva de ani de la inventarea motorului Diesel, apoi au venit mii si mii de alte inovatii pentru a face o masina de de o tehnologie impecabila. Toate astea pentru ce?
Pentru a se urca in ea un pitecantrop care a smenuit niste chestii si a luat o masina de ultima generatie( asta din frustrare, pentru ca el nu e de ultima generatie, e mult involuat, desigur)
Asta vad in jur. Dar daca ma uit putin mai departe, daca telescopez ideea, ma gindesc ca naturii i-a luat milioane de ani de evolutie pentru a ajunge la un produs cit de cit finit- omul. Pentru ca apoi sa vina un hitler, un stalin, un pol pot si sa distruga fiinta asta, s-o bage in masina de tocat carne.
Din cei doi, dintre hitler si manelist, la o adica, ai alege pe manelist, nu? Ca e nevinovat in prostia lui. Dar si hitler a fost manelist, in felul lui. Cum de ce? Si el avea multi dusmani imaginari !

duminică, 5 aprilie 2009

cred ca as putea sa ma opresc din scris

si-asa nu scriam eu mult si nici foarte bine.
asta e o poezie, imi pare mie, ca un cintec de lebadoi

nachtmusik V


Să baţi clopotul să răsară luna
Oamenii sunt trişti pentru că nu mor frumos
Bate clopotul să apună lumea
Să mă-ntorc în vis şi să rămîn întors


Noaptea asta nu se va mai trece
Şi cu toate nopţile se va face una
Oamenii sunt trişti, ei nu ştiu să plece
Bate clopotul, săru-mîna.

marți, 31 martie 2009

primavară si milă

Frumoasa vreme azi, de primavara. au inflorit chiar citiva pomi razleti.
si ce ma gindesc eu pe vremea asta? hai sa trec pe la biblioteca, pe la sala de lectura.
Mare harmalaie pe la prinz, multi copii de liceu, si nu orice liceu , ci unul industrial. Recte halal.
Erau adusi la o " manifestare" culturala despre Nichita Stanescu, ca deh, e ziua lui azi. Cum care Nichita Stanescu? Ala cu poeziile alea ciudoase, ala cu m-apropii de pietre si tac, de suiera luna ,ala cu oasele si cuvintele , poooola mea, tre sa -ti zic io???
Na, si mi-era cam mila de saracii copii, le sunau telefoanele in draci(sonerii cu manele, das ist klaaar) Nu aveau ei niiiici o treaba cu poetu ala cu nume de muiere din piesa lu Elton Gion. Mai era si cald de te innabuseai, mureai naiba p-acolo cu poezeaua de git
Si toate astea de ce? Ca sa -si ia profii de romana de la Liceul industrial neste bani pe activitati educativ/ literare extrascolare. Sau ,in cel mai bun caz, dintr-o, sa-i zicem , anume frustrare provinciala.
Nu pot spune decit ca toate chestiile astea sunt demersuri de camin cultural.
Copiii aia nu au nici o vina, de ce ii aduceti ca vitele la coltoralizat? Ca nu se prinde nimic de ei. Astia nu citesc nici macar Libertatea, darmite poezie ermetica sau neo-modernista


Si-atunci sa nu iei in pooooooola mea cuvintele si sa le arunci in mare?
Sa nu iei profii si sa-i suieri / sa-i prefaci/ intr-o pacoste mare?
plm plm....e buna rima...

joi, 12 martie 2009

revenind


la titlul blogului, postez o poza semnificativa

joi, 5 martie 2009

oamenii, au uitat

eu, cred ca oamenii nu mai stiu sa faca diferenta dintre ei si ceea ce fac ei. Oamenii, fac, ei, se misca, sunt, lucruri importante ce trebuie rezolvate. Si eu, nu stiu, si ei, nu stiu faptul ca intre mine si actiune exista mine mai intii, intre tine si actiune exista tine, care conteaza mai mult decit actiunea. A face a devenit un obicei prost, o agitatie aiurea (suna pleonastic).

oamenii, au uitat ca pot pune virgula intre subiect si predicat.

vineri, 13 februarie 2009

oltenii

Traiesc printre olteni. da, stiu, nimeni nu e perfect, o sa spuneti. De 33 de ani tot printre olteni traiesc si am apucat sa ii observ in maretia lor. Zilele astea am ajuns la o concluzie si sintetizare, cred eu, de luat in seama in privinta felului lor de a fi. Adica : un oltean nu-ti va spune niciodata: "ba, 1 si cu 2 fac 3".
Nu. El iti va spune ceva de genul: "am auzit ca 1 cu 2 fac 3".
Sau: "vorbeste lumea prin tirg, se zvoneste ca 1 cu 2 ar incerca sa faca 3, nu stiu cit le reuseste".
Sau: "de ce vrei tu, ba, neaparat, sa faci 1 si cu 2 sa fie 3"?
Sau: "stai, ba, in banca ta, tu nu stii ca 1 si cu 2 au incercat sa faca 3 si degeaba?
Sau: "Seful a spus ca 1 ramine aici, 2 se imparte intre primar si prefect iar 3 se duce stim noi unde"
Variante sunt, desigur ca sunt, insa niciodata, niciodata nu se va intimpla miracolul firesc al normalitatii. Pentru ca ei sunt olteni. Noapte buna.

marți, 10 februarie 2009

in bere veritas

mesaj subversiv pe un perete din Sulmona, Italia. Undeva, intr-un gang, unde se intilneau roacării şi roacăriţele.


luni, 9 februarie 2009

poezie poezie

am scris textul asta pornind de la o poezioara din folclorul copiilor, aceasta fiind prima strofa din poezeaua asta. mi s-a parut geniala si am zis ca eu nu pot face versuri asemanatoare. sau pot?

Pe un fund de mare
Patru ochi luceşte
Ce sa este oare?
Este două peşte !!

Două negre scoici
Ca un cioc de mierle
Face cu nisip.
Ce sa face? Perle !!

Oxigene-n tube
Slobozează bule,
Trei scafandre cool
Îmi zîmbeşte. Cool e !!

Numai un balen
Care-i mare lene
Vrea transport în cală
Şi vreo doi balene.

Un măgar de mare
Şi-un căluţ de munte
Bea doi beri şi rage
Ihaha ! pe punte ...

SubMarin Atomic
Şi cu SubVasile
Îşi trimite seara
Doi sau trei torpile...

Nu ne speriază !!!!
E torpile moale
Care nu loveşte,
Care face boale,

Care moare lumea
După doar doi zile
Şi rămîne singur,
Singur, SubVasile.

Care ia pistoala
Şi se omorează,
Ca sa scape lumea
De o căcărează.

sâmbătă, 7 februarie 2009

ce-ar fi daca...

Mă gîndeam de dimineaţă ce-a face dacă m-aş trezi cu un add friend pe mess : God invites you to be his friend. Ce-aş vorbi cu el?
“Săru-mîna Doamne”
„Creşti mare, coae. Ce faci, tati?”
„Ete, p-acas. Cu probleme. Plm. Matale?”
„Şi io p-aci, prin grădină, cu copiii”

....Şi tot aşa.
Aş avea în sfîrşit un preten cu care să discut pe bune, fără să mă feresc de absolut nimic, fără să mă feresc să jignesc din neglijenţă- pentru că eu am gura slobodă şi nu mă gîndesc mereu la consecinţele cuvintelor- aş comunica perfect, optim de perfect ;))
„Doamne, auzi fază, mă părăsi gagica azi, nu poţi face nimic, nu ştii f’una misto de tot , cuminte şi curvă, frumoasă şi dişteaptă?”
„Bă, eu ştiu cîteva, hai că te rezolv săptămîna asta, dă-mi cîteva zile”
„Bine moşule, săru-mîna”

sau ....

„Doamne, m-am săturat de căcatu asta de serviciu, plm, mă scol în fiecare dimineaţă la 7, imi mănîncă şefii ficaţii, colegii sunt niste cutre, băga-mi-aş, fă ceva, în plm”
„Bine, tati, ia şi tu un belet la loto, că vedem noi cu norocu ce s-o alege”

Am face schimb de poze, am şerui muzici misto , am juca şah pe yahoo games, ce mai, ar fi super, să mor io.
Şi mai ales dacă mă ajută cu cîteva chestii de-astea de le zisăi mai sus, clar că nu aş avea ce face decît să stau cu doamne-doamne pe mess, la chatuit, că ce dreaq să şi faci toată ziua, dacă totul e perfect, optim, limpede?
Doamne, hai, bagă un add friend pe mess, că-ţi dau imediat accept, p bune.
Moşule, gtg, vb, ok ?