Totalul afișărilor de pagină

joi, 16 iulie 2009

poveste

A fost odata un baietel asa, cam de o seama cu tine, care era la gradinita. Era un copil cuminte chiar daca uneori nu putea sa manince tot din farfurie, chiar daca uneori mai spargea cite o cana.
Si baietelul asta pe care il chema Andrei, s-a indragostit intr-o zi de Alexa.
Alexa era o fetita un pic mai mica decit Andrei, dar ceva mai inalta si foarte , foarte frumoasa. Andrei o vedea pe mamica ei dimineata cum o aducea pe fetita la gradinita si cum o tinea de mina si ar fi vrut si el sa o tina de mina dar ii era frica, pentru ca se putea ca mama ei sa-l certe si el era cuminte.
Asa ca statea deoparte si se uita la fetita iar cind ajungea inauntru, in gradinita , incerca sa fie mereu in preajma ei, cind erau la masa si cind se jucau toti copiii, ba chiar intr-o zi i-a dat Alexei un calut din jucariile lui si atunci ea s-a uitat la el frumos si i-a zimbit si
i –a dat si ea o papusa. Andrei nu se juca cu papusile , stia ca asta e treaba fetelor, dar a luat –o si a zis multumesc iar cind au plecat acasa i-a dat papusa fetitei si nu i-a cerut inapoi calutul.
Si asa au inceput baietelul si fetita sa vorbeasca si sa se cunoasca si iti dai seama ce fericire era in ochii lui Andrei cind Alexa venea si ii dadea cite un cub sa puna la castelul lui, ba chiar intr-o zi, cind Alexa i-a dat mai multe cuburi , el i-a luat mina si i-a tinut-o in mina lui, iar fetita s-a uitat in ochii lui si nu a zis nimic, doar a zimbit si asa s-au tinut de mina pina cind a venit doamna educatoare si le-a zis ca nu e frumos.
Andrei era indragostit si tot timpul simtea asa, cum nu mai are aer, nu mai putea sa respire si atunci se ducea la Alexa si ii cerea ei putin aer, iar fetita sufla peste el un picut, peste fata lui si el inchidea ochii si deschidea gura sa intre aerul si se simtea mult mai bine asa.
Iar cind plecau acasa, cind veneau mami lui si mami ei sa ii ia, Alexa stia cind vin si fugea la Andrei sa ii mai dea putin aer, sa aiba si pentru acasa, si Andrei inchidea ochii si deschidea iarasi gura si tinea aerul in gura mai mult timp sperind ca asa il pastreaza dar niciodata nu ii ajungea. Pentru ca Andrei era indragostit si cind esti indragostit se stie ca e mai putin aer in jurul tau pentru ca este mai mult in jurul fetitei de care-ti place.
Niciodata nu fusese Andrei asa de fericit, nici cind Mosu ii adusese masinuta aia teleghidata, nici cind verisorul lui, Costin, a venit de la Galati si s-au jucat impreuna trei zile.
Intr-o zi ploioasa si friguroasa, cind copiii stateau zgribuliti la geam si se uitau cum ploua, Andrei a observat-o pe Alexandra cum ii dadea un cub lui Ionut, baiatul din grupa mare.
Ionut era mai inalt decit Andrei si avea o haina galbena foarte frumoasa, si mami lui venea mereu sa-l ia cu masina de la gradinita iar doamna educatoare primea mereu cadouri de la mama lui, chiar daca nu era ziua ei tot timpul.
In ziua aia Andrei a fost foarte suparat si nu a vorbit cu Alexa. E adevarat ca si Alexa vorbea mai mult cu Ionut si Andrei statea la geam si se uita la copaci si nu voia sa se joace cu ceilalti copii pentru ca era trist. A doua zi la fel s-a intimplat, si Andrei s-a imbufnat si mai mult iar aerul din jurul lui nu mai era parca deloc , il luase tot Alexa.
A treia zi, baietelul era deja suparat, nu mai era trist iar in pauza , inainte sa manince , s-a apropiat de fetita si a vrut sa-i ceara un pic de aer iar Alexa a zis ca nu mai poate sa-i dea pentru ca deja i-l daduse lui Ionut si atunci Andrei i-a tras o palma peste obraz si a prins-o de bluzita si a tras de ea suparat pina cind i-a rupt un nasture fetitei.
Doamna educatoare nu a vazut intimplarea asta iar Alexa nu a zis nimic, doar s-a inrosit toata si a fugit la baie smiorcaindu-se.
Lui Andrei i-a parut rau apoi si voia sa mearga la fetita, sa vorbeasca cu ea, dar nu se mai putea pentru ca el stia ca si tati i-a rupt odata un nasture lui mami si mami atunci a dormit mai mult cu el, nu cu tati, lui Andrei i-a parut bine atunci , era mai cald noaptea linga obrazul lui mami, desi vedea ca mami plingea din cind in cind chiar daca nu o durea maseaua si nici burta.
In ziua aia , mama lui Andrei nu a putut sa vina sa –l ia de la gradinita pentru ca avea o treaba foarte importanta si ii zisese baietelului sa mearga singur acasa, sa aiba grija la semafor si , cind se face verde , sa traverseze repede repede , ca masinile nu il asteapta prea mult, pentru ca ele sunt mai grabite decit copiii.
Si cum mergea Andrei al nostru spre casa, pe aleea din fata blocului se pomeneste ca il latra Cuki, catelul caruia ii dadeau toti vecini de mincare. Oare ce avea Cuki, ca el era cuminte? Si il latra si il latra si Andrei ii zicea “ mai Cuki, ce-ai cu mine, lasa-ma ca ma duc acasa” si atunci catelul i-a zis “ de ce ai fost rau cu fata, ca spuneai ca o iubesti?”
“pai da, zice Andrei , o iubesc, dar ea, ea de ce ii da cuburile si aerul lui Ionut , ala?”
“da, dar tu o iubesti pe ea, nu pe cuburi. Si eu te iubesc pe tine dar ia zi , tu cum te-ai simti daca eu mi-as infige acum coltii in pantalonii tai noi , ia zi, Andrei?” ,
Lui Andrei i s-a facut atunci frica rau de tot, iar Cuki s-a apropiat rapid de el , i-a prins cu dintii pantalonii si a tras de ei cu putere , incit pantalonii au cazut in vine. Speriat rau de tot, Andrei nu a putut sa faca nimic, doar s-a pus pe plins. Dar nimeni nu vedea ca plinge, nici catelul , ca plecase. Numai la un moment dat s-a apropiat de el , de sus, din zbor, un porumbel si-a infipt ghearele in caciula lui , apoi i-a furat fularul si apoi haina lui albastra, cadou de la bunica, si a inceput sa- si rida de el, zicea numai gugu, gugu gugu gugu si baietelul statea asa , plingind de mama focului.
Intr-un tirziu, Andrei nu a mai avut lacrimi si s-a gindit ca poate daca ajunge acasa o sa mai gaseasca acolo citeva sa plinga mai mult, asa era de nefericit si oricum incepuse sa-i fie si foame. S-a ridicat de jos si a vrut sa-si traga pantaloni pe el, sa ia haina care se murdarise de noroi , dar a vazut o rima care se urcase pe pantoful lui. Rima se urca cu greu, pantoful lui Andrei era pentru ea ca un munte, dar ea urca si s-a bucurat cind baietelul a vazut-o si a prins-o intre degete ,s-o ajute , a pus-o in palme si atunci ea, gifiind, i-a zis” Ai vazut Andrei , ce se intimpla cind faci rau fetitei pe care o iubesti? Ramii dezgolit, vine catelul si iti da jos pantalonii, vine porumbelul si iti ia haina si te lasa gol si tu plingi si nu mai ai nimic, nimic, iar la urma nu mai ai nici lacrimi. Ce-ar fi sa ma apuc si eu sa fac rau ploii? Ca daca nu mai e ploaie, eu nu mai ies sa vad lumea, stau numai in pamint...”
Si atunci Andrei a pus rima pe pamint , intr-un loc ferit, sa nu o calce vecinii cumva, si
s-a dus acasa.
A doua zi baietelul i-a dat Alexei toti calutii lui si toate cuburile dar fetita nu i-a mai dat aerul ei, pentru ca aerul voia sa stea mai mult cu ea acum.

4 comentarii:

ramosan spunea...

Frumos :)

oanamarrria spunea...

uite, sunt aici cu matei si am citit impreuna povestea ta si ne-am induiosat peste poate. nu ti-e rusine? nesimtitule! :) lovesti lumea in cap din senin cu lucruri emotionante! alta treaba n-ai?! :)

Satya spunea...

baieteii astia...aceasta remarca include toate varstele. la fel si aceasta poveste :)

Satya spunea...

aaaa...si pune un tag la text. e prea lung ;)