Totalul afișărilor de pagină

joi, 23 iulie 2009

Seeen-zaţioo-naaal !!! 226 !!!

Acum cîteva luni, prin februarie parcă, am fost pentru cîteva zile în bucureşti si am rămas la Valentin peste noapte, care noapte s-a transformat în mai multe nopţi, aşa cum am mai facut de multe ori.
Într-una din dimineţi mă gindesc să-mi vizitez şi alţi prieteni, să fac un mic tur al oraşului cu prieteni, pentru că pentru mine megalopolisul nu e format din clădiri, Magheru , Titan, Eroilor sau Unirii, ci din oameni dragi mie.
Ok, luni dimineaţa îmi iau geaca mea de piele roasă şi plec de la Valentin un pic mahmur – dar numai un pic, aşa - şi iau autobuzul 226 pînă în Romană, să merg la o prietenă de-a mea care lucra pe acolo, pe la un hotel. Frumos.
Mă urc în autobuz, înghesuială, îmi pun căştile, mă ţin de bară, peste cîteva staţii se eliberează un loc în spate - eu, lipsit de scrupule, îl ocup rapid şi îmi continui audiţia de Sigur Ros la căşti. Merveilleux.
La un moment dat, simt pe corp ca un fel de gîdilătură, aşa, într-o parte, pe coaste. Mă mir, zic : Doamne, oi avea ca un fel de vedenii - adică în cazul asta simţenii...
Mă gîndesc : or fi de la mahmureală, crezi ? Neaaahhhh, nu am baut decît puţin, n-are cum...
Mă scarpin şi toată treaba trece. Ok.. Iarăşi mă cufund în muzică, ignorînd peisajul, se mai duc nişte staţii, apare iarăşi gîdilatul.
Băi, ce-o fi ????
Aplic iarăşi nişte scărpinături locale, se rezolvă imediat.
Ajung în sfîrşit la Galeriile Orizont şi pornesc frumos spre hotelul unde lucra prietena mea. Ajung acolo, ne vedem în hol, ne pupăm , ne îmbrăţişăm, că deh, nu ne văzusem demult, hai să stăm jos, pe un fotoliu, să vorbim.
Holul era frumos, stilat, canapele faine, de piele roşie, classy....
Ne aşezăm noi să ne povestim ce s-a mai întîmplat cu noi în anul de cînd nu ne-am văzut, cînd fata se ridică brusc în picioare , se uită la mine, face ochii cît Casa Poporului cu o privire horror, pune mîna la gură şi ţipă : uoaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!
Mă uit şi eu la fel la ea, mă gîndesc : Whaaaaat the... Mă sperii şi eu îmi închipui că oi fi făcut eu ceva, deşi n-am făcut nimic, nu am zis nimic, ce naiba? Cum de reacţionează aşa?
În aceeaşi clipă în care gîndeam chestiile astea se reactivează gîdilatul dar de data asta înspre gît. Întorc gitul spre stînga- de unde venea sursa de interes a fetei şi abia văd, o miime de secundă numai , ceva ieşind de sub gulerul geacăi, căzînd pe fotoliu şi tulind-o pe sub pernele fotoliului.

Da. Era ceva mic, aşa, cam cît o scobitoare. Gri. Şi cu o codiţă tot cît o scobitoare. A făcut un nou ţuşti şi nu l-am mai văzut.

Şi noi am rămas ca proştii uitîndu-ne unul la altul în stare de şoc vreme de un sfert de oră. Am încercat să ne povestim ce s-a mai întîmplat cu noi dar cu greu am reuşit. Spre final am încercat să glumesc un pic, i-am zis fetei : ei, vezi, n-am vrut să vin cu mîna goală .
Era un şoricel.
Intrase pe sub geaca mea şi se speriase , săracul.
Prietena mea, care era în stare de şoc, se temea să nu fi văzut personalul hotelier, că deh, ar fi dat foarte naşpa iar eu îi ziceam : gîndeşte-te numai , că dacă noi am fost aşa de şocaţi, cît de terifiat trebuie să fi fost el ?

Asta s-a întîmplat acum cîteva luni. Acu o lună am fost iarăşi la bucureşti, la Valentin şi, luînd din nou 226 de la staţia lui, nu aveam bilet. Mă simţeam nasol, aş fi luat, dar nu era casă de bilete în zonă. Atunci m-am gîndit la întîmplarea asta şi mi-am spus că dacă prind vreun controlor, i-o povestesc.
A fost o călătorie foarte paşnică.

3 comentarii:

Satya spunea...

Transport in comun pentru soareci: pana in Romana, luati autobuzul 226. De acolo, il luati pe Liviu :))))

Fost coleg de liceu spunea...

Data viitoare cand mai vii, sa iei si bere.

day-dreamer spunea...

Ar fi fost de bun augur un avertisment intiţial. NU de alta, dar simt gâdilături în tot corpul. De-un sfert de oră. Şi 226 nu circulă prin sufrageria mea.