Totalul afișărilor de pagină

duminică, 30 august 2009

sâmbătă, 29 august 2009

einstein

e interesant cum te izbeşte. Cum îţi dai seama că Einstein a greşit.Că ai fost prost, or misleaded. Că lumina dintr-un om călătoreşte aşa de rapid pînă în celălalt. Că poţi avea 3 zile de concediu şi iniţial te gîndeşti că e prea puţin, dar apoi vezi cît de bine te simţi şi e ca un spaţiu larg acest timp încît nu mai e nevoie să faci nimic, doar să fii.
Lumina nu vine de la soare. timpul nostru e altul, copii....

mama

acum doi ani şi ceva sora mea a născut o fetiţă şi mama noastră era acolo să asiste, să ajute şi ea cumva, cu orice, ca orice mamă.
La un moment dat a făcut o stîngăcie cu cea mică, cu boţul de suflet şi de carne care tocmai se născuse iar a mică începuse să plîngă, ceva nu-i convenise, desigur.
Şi mama a vorbit cu ea şi i-a zis : " Angela, iartă-ne dacă greşim. Maică-ta e pentru prima oară mămică şi eu sunt pentru prima oară bunică".

joi, 27 august 2009

aşa cum ţi-am tot spus

de multe ori, şi ai şi văzut, sunt un om optimist. Văd lucrurile în bine, totul e făcut ca să pricepem ceva. Încerc să mă simt bine pe lumea asta, cu toate ale ei.
Şi tu îmi dai azi un sms, cum că " de ce vezi tu doar jumătatea plină a paharului?".

Nici măcar nu am stat să formulez un răspuns, a venit singur:
Pentru că aia se bea.
am rîs apoi o juma de oră în tren. Şi apoi, cînd mi-am amintit, am rîs din nou. Mersi de întrebare. Mi-ai servit-o la fileu. Şi, ce-i mai important, ai şi înţeles ceva din asta.

ete facui un banc azi

cică un student la filosofie
se duce si el la ţară la el
se duce...
si el fiind asa revolutionar, reuşeşte să se certe cu toţi pe acolo, cu părinţi, cu rude, cu prieteni, etc
si il da ta-su afară, mă-sa il reneagă, mă rog, pretenii nu-l mai salutau
si intr-o zi , se intilneşte cu bunica-su care era cam surd el asa.
si i se plînge, na, ca de la om la om, si ii zice:
tataie, e naspa rău , m-am certat cu ai mei părinţi, nu mă mai inţelege nima, pretenii nu mă mai salută pe stradă, şi s-a dus dreaq şi metafizica...

la care moşu ofteaza si zice : da, tată , am auzit şi eu ca ţi-a fugit cu Ştefan a lu Petre din capu satului, păcătoasa...

duminică, 23 august 2009

două poeme de ieri

Foaie verde de şopîrlă
Mintea mea în minte urlă
Şi iar verde şi-un cimpoi
Umblăm toţi prin lume goi
Verde tu şi verde eu,
Tot mai trişti, mai trişti mereu.
Rîule, prin valea seacă
Toţi putea-vor să te treacă
Dar de eşti învolburat
Nima-n lume-ţi dă vreun sfat
Şi-aşa umbli peste maluri
Parcă zici că urci pe dealuri.
Mîndro, tu cînd oi vedea
Rîul că s-o-nvolbura
Să mă iei de mînă tu
Şi in mijloc tu mă du
Că acolo e doar viaţă,
Peste maluri curge ceaţă,
Peste noi să curgă apă,
Că din noi ceru s-adapă
Şi din lacrimile noastre
Ca să facă zări albastre.


şi altul, tot ieri scris


Mîndro, tu şi ochii tăi
Care vreau să fie-ai mei
Ce vei face tu pe lume
Fără nume, fără nume?
fără glas şi fără tine
Doar cu dorul ce te ţine
Ce te ţine , nu te lasă
De n-ai casă , de n-ai masă
Dorul care singur vrea
Să te ştie, să te ia,
Dorul ce îl am şi eu
Şi ne duce de la rău.
Mîndro, tu şi mîna ta
Să nu-mi frîngeţi inima.
C-una am si e a ta.

luni, 17 august 2009

traume

lucram acum cîţiva ani la un magazin de-al lui taică-miu, ţi-am mai zis, papetărie and stuff, aveam şi un xerox, veneau oamenii şi făceau copii la acte. Într-o zi au venit o bătrînică şi un moş, el cam negricios şi pipernicit să facă nişte fotocopii la un act militar care atesta ca omul e veteran de război. Eu, pasionat de istoria celui de-al 2-lea război mondial, copil tembel şi curios, am început să-l trag de limbă : şi unde aţi luptat, cum a fost, etc etc....moment în care băbuţa mă opreşte şi îmi spune : te rog să îl laşi în pace, a luptat la Stalingrad.
Atunci m-am uitat la moşulică şi am văzut o privire nepămîntească, probabil că îşi amintise instant de zilele acelea de război total. Am tăcut ruşinat şi mi-am continuat munca. păstrînd in minte ochii aceia ficşi, enorm de trişti care mă priveau şi nu mă priveau.

Am scris asta pentru că am terminat acum o carte ( Antony Beevor, " Stalingrad", ed. Rao) şi am rămas încă sub impresia ei, am citit despre atrocităţile din vremea asediului şi cele din prizonieratul ruşilor sau ale germanilor şi românilor. Abia acum îl înţeleg pe sărmanul moşulică. Şi încă îi văd ochii neomeneşti.

duminică, 16 august 2009

rain man

poate că aşa trebuia să se numească blogul, nu " viscuproşti". Poate am fost nesimţit, numind atîta lume frumoasă şi interesantă drept " proastă". Pare că cei din jur se manifestă precum personajul lui dustin hoffman . Oameni deştepţi, pardon, inteligenţi , dar prinşi într-un univers al lor, într-un spectru material sau ne-material, într-o continuă căutare în afară, mereu în afară, mecanic, şi totuşi trăindu-şi visul propriu, iluzia personală. Poate apropierea de autism e deplasată, poate ar trebui să existe un alt termen în psihologie, să vină un genial doctor în psihologie şi să afle această boală a tuturor oamenilor şi să le pună un diagnostic : LUMISM. POate sună chiar neinspirat acest termen, dar vorba aia : n-am găsit altă rimă...

marți, 11 august 2009

flori

între ieri şi azi,
între am am avut şi nu am avut
e o falie.
Ca în Antarctica: poţi pica prin zăpadă. Crezi că mergi şi cazi.
Unde este iubire, nu va fi nimic.
Unde te-am cunoscut eu pe tine, vor creşte flori.
Aceleaşi flori ce ne vor iubi deasupra noastră.

miercuri, 5 august 2009

O simplă frustrare

Mi se pare, antropologic gîndind, că mîncatul cărnii, atît de "necesare" nouă, ca oameni, este , de fapt, o metaforă. O simplă metaforă, un simbol al dominării. Am fost frustraţi sute de mii de ani de puterea animalelor şi de faptul că noi suntem aşa de mici, de firavi, încît, atunci cînd am avut puterea, am început să le mîncăm. Să le arătăm noi lor cine suntem noi.
La drept vorbind, cine simte nevoia să domine un morcov ori un cartof? Să fim serioşi, deci.

Sau cu purtatul blănurilor, la fel. Îi arătăm noi ursului cum stă treaba.

Noi suntem adevăraţii stăpîni ai pădurii. Noi vom cuceri jungla şi vă vom face pe voi, animalele, salam şi piftii şi caltaboş. Şi ne vom înveli în serile de iarnă, la restaurante, cu blana de vizon.

O simplă frustrare ce durează de mii şi mii de ani. Şi care îmi spune doar că mintea noastră e un banal mecanism trist şi violent.

Manifestul VISCUPROŞTI

Viscuproşti există dintotdeauna, nu l-am inventat eu, căci dacă ar fi fost aşa, s-ar fi numit eventual VISCUÎNDRĂGOSTIŢI.
Ca exemplu că visul cu proşti este inevitabil, îţi dau aici o mostră :

" Se spune că primul lucru pe care îl făcea Rinzai ( călugăr budist) atunci cînd se trezea dimineaţa era să rîdă în hohote. Făcea acelaşi lucru şi seara, înainte de culcare.
Mulţi oameni l-au întrebat de ce are acest comportament, dar el se limita să zîmbească fără să le răspundă. Cînd a ajuns pe patul de moarte, cineva a îndrăznit să insiste: " Spune-ne de ce ai rîs întreaga ta viaţă dimineaţa şi seara? Acesta a rămas singurul mister legat de viaţa ta. Te rog, elucidează acest mister înainte de a-ţi părăsi corpul."

Rinzai i-a răspuns : Rîdeam din cauza prostiei acestei lumi. Cînd mă trezeam dimineaţa, rîdeam pentru că intram din nou în această lume în care toţi arătau şi se comportau ca nişte proşti. Seara, înainte de culcare, rîdeam din nou, fericit că ziua a trecut aşa de uşor, lucru la care nu m-aş fi aşteptat în această lume de proşti"
.


Eu nu mai am nimic de adăugat. This is the deepest it can get.

Un fel de întîmplare cu Liviu

În vara lui 2004 îmi luasem calculator şi, într-o zi, pe cînd mă jucam pac-pac( Call of Duty 1, pentru cunoscători) mă sună taică-miu, pe vremea aia patron de magazine, cică "Liviu, mergi acum şi ţine-i locul Anamariei, că nu ştiu ce treabă are, să fii acolo la 2".
Ok, Liviu se mai joacă un pic de pac-pac , un pic mai mult de fapt, se face ora 2 fără un sfert, Liviu intră în panică, mama, să vezi ce futai îmi trage tata dacă întirzii.
Plec grăbit, grăbind pasul, căci era cam depărtişor, trec de Liceul Tudor Vladimirescu, merg spre gară, aproape alergînd, iar pe undeva pe unde e centrul de recrutare, mă opresc.
De fapt nu mă opresc, ci merg în continuare, dar stînd.
Cum vine asta : Am realizat că EU STĂTEAM, efectiv STĂTEAM, picioarele mergeau în acelaşi ritm, ba chiar şi mai eficient decît înainte dar eu nu mă mişcam. Astfel, în starea asta, am ajuns la magazin în timp util, am înlocuit fata, mi-am făcut treaba şi atît.

Mi-am adus aminte de întîmplarea asta citind azi în Osho frazele astea :

Dacă alergi şi contempli faptul că alergi, ceva în interiorul tău rămîne pe loc. Conştiinţa ta rămîne întotdeauna staţionară. poţi să străbaţi întreaga lume; ceva în interiorul tău nu se mişcă şi orice mişcare depinde de acest centru imuabil. Te implici în tot felul de situaţii, de emoţii, dar ceva în interiorul tău rămîne neimplicat. Întreaga lume a implicărilor depinde de acest element al neimplicării.

Zen, tată !.....

duminică, 2 august 2009

folclor 2

azi avem un program trist, program de plîns, aşa cum ţi-am promis.

Frunză verde bob năut,
cînd aud cucul cîntînd
şi mierliţa şuierînd,
eu trec muntele şi plîng;
Şi de jalea mea cea seacă,
toate crengile s-apleacă,
S-apleacă pîn' la pămînt
Şi mă-ntreabă de ce plîng,
De ce plîng, de ce bolesc?
De-al tău dor mă prăpădesc!
Fă-mă, Doamne, bob de-argint,
Să mă duc pe sub pămînt
Pîn' la mîndra la mormînt,
Să vedem, a putrezit?
Să-i dau gură să vorbească,
Că-i păcat să putrezească;
Să-i dau pînza la o parte,
Să-i văd oasele-nşirate,
Că de mine-s sărutate...
Toată lumea-i dintr-un neam,
Numai eu pe nimeni n-am,
Căci pe cine mi-am avut
S-a dus şi n-a mai venit,
A pus dosul la pămînt
Şi faţa la răsărit
S-a dus şi n-a mai venit...
Toată lumea-i dintr-un sînge,
Numai eu n-am cui mă plînge;
Toată lumea-i dintr-un neam
Numai eu pe nimeni n-am!
Doamne, bate moartea mea,
Că nu vine să mă ia,
Să mă ia din aşternut
Să nu ştiu pîn' n-am murit!
Cine-i singurel ca mine?
Numai mierla din pădure,
Dar nici ea nu-i singurea,
Că-i cu cucul lîngă ea,
Că ouă şi scoate pui
Şi-şi face vecini destui...
Frunză verde trei măsline,
Cîte focuri ard pe lume,
Nici unul nu arde bine
Cum arde inima-n mine;
Focul arde şi se stinge,
Inima-n mine s-aprinde...
Copilul plînge şi tace,
Inimioarii n-am ce-i face,
Că inimă ca a mea
Să n-o aibă nimenea!





...dacă vrei , poţi să plîngi, mă întorc cu spatele, dacă ţi-e naşpa....