Totalul afișărilor de pagină

vineri, 24 decembrie 2010

căţel

mă duc să duc gunoiul. apoi să iau ţigări. trec pe lîngă un loc unde a murit un căţel acum cîteva zile. Tot acolo era. Parcă dormea de cîtva timp şi nu se mai trezea, era foarte liniştit, chiar nu-ţi dădeai seama. Puţin mai încolo dau de un rahat de cîine şi mă gîndesc că poate rahatul ala tocmai căţelul l-a făcut şi uite, acum e mort. Mort. Şi uite aşa îţi vine, te loveşte faza că suntem efemeri, bă, da' efemeri dreaq. De la un căţel mort şi de la un rahat de căţel mort. Ete-aşa

joi, 23 decembrie 2010

poem cu noi

într-o zi o să vorbim aceeaşi limbă
dacă o să zic scaun tu o să te aşezi
fără nici o frică
dacă o să zic dragoste o să facem ochii mari
aşa de mari încît în somn
va fi mereu o întîlnire
pleoapele care alungă intermitent lumea

e bine să trăieşti în genere asta ziceam

pe limba aia, ştii tu

miercuri, 22 decembrie 2010

aşteptare

am găsit piatra care vorbeşte ca o floare
am găsit floarea care vorbeşte ca un cîine
am găsit cîinele care a devenit om

am căutat moartea care a făcut piatra să fie floare
şi am găsit cîinele care ne-a făcut oameni

eu vreau să mor să văd ce se mai întîmplă
poate voi fi o cîmpie pe care tac nişte cai
să fii bună, adu-le rîul aproape
o să le fie sete

duminică, 12 decembrie 2010

cineva

ea doarme
ea uită
cineva doarme lîngă ea
şi are grijă ca ea să uite
dimineaţa ea îţi va
aminti că a uitat
va zîmbi şi va spune

uite e dimineaţă

sâmbătă, 11 decembrie 2010

scoici

nu e vorba că aş fi înotat
că m-aş fi scufundat
oricît de adînc
nu căutam o perlă

uneori e bine să-ţi opreşti
respiraţia
lipsa aerului e o speranţă

ce ştim noi atunci cînd totul coboară spre nisip dedesubt
ce ştiam eu găsindu-te?
ce ştim noi doar scoici cum suntem
mai intră un fir de nisip
în carapace prin carne
şi tu vei străluci rotundă iubito
apoi vine valul şi malul

totul e o plajă

frig

seara începe frigul şi vîntul
dansează un motiv folcloric
printre copaci şi oamenii
care aleargă spre case
copiii aşteaptă crăciunul
bătrînii tac în spuma nopţii

ceilalţi sunt prinşi între ei
ca-ntr-o menghină
ca-ntr-o cameră fără uşă fără tavan

din cînd în cînd mai plouă
şi li se dă voie afară se bucură
în curtea închisorii

vineri, 10 decembrie 2010

fotoliu

e ca şi cum ai fi într-o carte
şi eu aş vorbi cu tine
pasaje întregi în care te strig în balcon
şi m-aştepţi
da
în capitolul doi aş plînge alături de tine
în sufragerie cu lingura în supă
şi eu culegînd lacrimi pe sub masă

e ca şi cum
ai prea multe foi prea multe sufragerii
mese şi linguri şi lacrimi şi
capitole

sunt rafturi pentru cărţi
sunt rafturi pentru oameni.

vineri, 19 noiembrie 2010

lumina

Nu ştii niciodată ce să alegi
Pentru că e prea frumos pe lume
Dar dacă închizi ochii
Toate sunt la fel
Şi nimeni nu apreciază puterea întunericului
Cînd nu ai nimic şi cînd pipăi
Ei toţi rîd, luminaţi,
Luminînd în jur toate
Pînă cînd apun şi umbra
Se lungeşte şi n-am făcut
Nici o ispravă

joi, 18 noiembrie 2010

cîntec nov.

cum trece viaţa
ca un domn cu pălărie
ca un autobuz cu navetişti
ochii se închid spre apus
şi cade soarele pe pleoape
şi oamenii sunt o clipă mai trişti

cum trece viaţa
ca vîntul printre blocuri
ca o asistentă pe la patul cu bolnav
închide ferestrele, trage cearşaful
acum totul e calm, nu e viaţă
nu-i aşa că e mult mai suav?

aşa trece viaţa
ca un copil ce plînge blocat în lift
ca un fluture ce crede că zboară
cînd se deschide insectarul
ca o barcă legată de ponton
undeva la ţară
ca o domnişoară bătrînă vizitînd anticarul
ca o vită ce-şi uită
stăpînul şi carul.

marți, 16 noiembrie 2010

15 nov.

cea mai bună bere se bea
în cîrciuma dinspre gară
singur la terasă în lumina felinarelor, portocalie
cu oameni şi cîini trecînd
cu autobuze în leneşă defilare
uitînd că ai ceva de făcut
că ai ceva de existat
mesenii sunt cuminţi
discută fotbal şi alte chestii majore
numai de n-ar ploua
ar strica purgatoriul ăsta calm
s-ar duce naibii toată poezia.

duminică, 14 noiembrie 2010

un mic amuzament

Nu sunt o domnişoară bătrînă,
Dar bat la uşa ta şi fug,
Îţi fac masaj în poezie
Şi-ţi iau un deget
şi ţi-l sug.

În vers, eu pot, în rest, plăpînd mă sfarm,
Nu sunt timid ci doar neînvăţat cu jocul,
Îmi ţin ascuns permisul de port-arm,
Şi îţi arăt doar foaia mea şi tocul.

Sunt jucărele, ştiu, dar ce să fac şi eu?
Că împietresc dacă-mi zîmbeşti cochet şi galeş
sunt un bufon pe bicicletă şi Orfeu,
aurolac înveşmîntat ca Petru Rareş.

Dar în iatac eu te visez, cadînă,
nu întrerupe visul, fii cuminte,
acum privirea o întorci încet spre lună
pe cînd sub voal se-ntîmplă lucruri fără minte...

Ei, da, un ideal măreţ apare :
să public un volum pe-a voastră fină epidermă
sau poate că-ţi doreşti pe-ascuns, domniţă,
să te ador ca un texan de la vreo fermă?

Sau poate că aştepţi un marinar şi eu
te enervez cu poezia desuetă
Şi-atunci mă las uşor pe-asfalt şi mor,

Măcar de ai veni să-mi desenezi contur.
Cu cretă....

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

5 nov. 2010

aşa-mi doresc numai să te ating
ori să te-ajut să îţi încalţi condurii
că mii de ani mi-au trebuit
să sting
ninsoarea ta în cerul gurii

vineri, 8 octombrie 2010

o poemă frumoasă-frumoasă

Mi-ar fi plăcut să scriu eu poezeaua asta a unui poet nicaraguyan, Pablo Antonio Cuadra. Mi-am amintit azi de ea pentru că şi am luat-o din antologia "Valori eterne ale poeziei hispane", ed. Minerva, 1991, în traducerea lui Darie Novăceanu. Iată:

Noaptea e o femeie necunoscută


Şi tînăra fată l-a întrebat pe străin:
-De ce nu intri? Am aprins focul
în camera mea.

Şi i-a răspuns călătorul:
-Sunt poet. Nu vreau
decît să cunosc noaptea.

Atunci, fata, a aruncat cenuşă pe foc
şi i-a şoptit, din penumbră, străinului:
-Îmbrăţişează-mă. Şi vei cunoaşte noaptea.

sâmbătă, 2 octombrie 2010

despre poet sau nu

Dacă poezia e, cum spunea madam de stael, une noble inutilite, atunci acela care scrie poezie, poetul- să zicem- e un nobil inutil. Parcă îl văd pe un poet, pe castelanul, stăpînul ăsta păstorindu-şi latifundiile, supuşii, trecînd cu o caleaşcă pe drumurile mirifice ale domeniilor sale, cu un imens nor de colb în urmă, stînd rezemat în scaunul său şi scriind, scriind poeme, construind prozodii şi uneori, cu o deferenţă şi indiferenţă nobile-desigur-uitîndu-se pe ferestruică leneş să admire un nor, un pîlc de copaci, un iaz ori doar să vadă ce munci ale cîmpului fac obidiţii ce trudesc. Pentru ca el să creeze o lume absolut mirobolantă în versuri. Şi eventual cu o rimă savantă.
Niciodată un poet nu a fost nobil.Dar nu a fost inutil.
Acum o întoarcem: Poetul a fost un veşnic inutil Dar a fost un autentic nobil al spiritului, un om care a pus celorlalţi oglinda în faţă, cel care a avut timp să se aplece asupra propriilor sentimente şi să aibă curajul să le arate în afară. Deviind mitul lui Narcis, poetul e cel care se uită în oglindă, se aruncă apoi cu totul în apă. Iar plonjarea e în sine şi în sinele unei lumi întregi nu doar o mică oglindire autocontemplativă nu e o mică mizerie trecătoare ori chestie acolo, un boţ scufundat, înecîndu-se în mîl şi uitare, nimicnicie şi na, totul e vanitas care este el vanitatum, omnia vanitatis.
Oamenii nu ştiu că poezia e o stare continuă, e un mod -de -viaţă. NU are legătură cu nobleţea, cu inutilitatea. Poezia se respiră, se vede, se pipăie, se miroase ori se aude. Vrei castel ? OK, atunci: miroase, auzi, pipăie, respiră, auzi poezie, scrie apoi sau chiar nu scrie, nu e nevoie, poetul nu are nevoie să scrie, el doar are abilitatea de a pune pe o hîrtie ce simte, dacă vrei castel, dacă vrei să fii latifundiar, doar stai şi simte-te şi vezi ce e cu tine şi ce e în jur, cum se mişcă toate anotimpurile şi viaţa ta prin ele.
Oricum o dai, poetul pică prost.

marți, 28 septembrie 2010

pîcla

dacă te uiţi e doar textură
latitudine longitudine în orice
careva a zis haide să haşurăm
în pătrăţele romburi sau numai
aşa cum ne vine
şi toate s-au făcut materie
pînză fluturînd peste noi
micile ochiuri din textura
cu pătrăţele cu romburi
sau alte forme ce ne separă
pe unii de alţii
ochiuri cu ochi abia văzînd

vineri, 17 septembrie 2010

ora de sexologie

Bonjur mezelev!
Astăzi, la ora de sexologie vom vorbi, biensur, despre sex. Dar nu orice sex, ci acel tip de sex foarte eficient, aducător de senzaţii nebănuite şi anume sexul în instituţiile publice.
Aşadar se ia o serie de afirmaţii pe care le vom denumi în continuare "zvonuri" şi se introduc în mod repetat în partea posterioară a angajatului, denumită în continuare "cur". Plăcerea imensă însăăăă...nu este a angajatului ci a introducătorului, vă spun de pe acum. De ce , ştiţi voi, aveţi o vagă idee, copii? Deoarece angajatul respectiv pentru o bună perioadă de vreme nici măcar nu află, acest fapt putînd fi considerat cel mai safe sex. După această operaţiune extrem de laborioasă se aşteaptă rezultatul şi anume faptul că zvonul trebuie să fie mirosit şi de către ceilalţi angajaţi pe care îi vom numi în continuare "răspîndaci". Aceştia, adunaţi în grupuri mici, amuşinează curul angajatului o perioadă, ocazional rîzînd pe înfundate iar după ce se plictisesc îl abordează pe respectivul angajat cu fraza instituţională : "băi, am auzit că ai un zvon în cur!!!" După care angajatul se uită să verifice de unde i s-a tras zvonul, pe unde a putut să între direct în cur şi să afle mai ales CINE i-a tras-o fără să simtă. Adică să meargă la sursă. Pentru că e nelămurit şi în general e cam futut. Moment în care se petrece un fenomen ciudat: răspîndacul ia o mutră sobră şi chiar puţin speriată şi şi produce următoarea frază: " Băăă, să nu mă dai de gol, că o să fie nasol, o să iasă scandal în instituţie! Las-o aşa, dă-o naibii, parcă nu ştii cum vorbeşte lumea"...Aşa că angajatul nelămurit şi în general cam futut se vede obligat să o lase moale şi să-l acopere pe răspîndac, deoarece, dacă ar încerca să-l afle pe futarnicul de coleg, ar ieşi, cum am mai spus, un mare scandal în instituţie. Aşa că îşi pune capul în pămînt, îşi imaginează cum l-ar strînge de gît pe ăla de-a reuşit să-l fută, încearcă apoi să se calmeze, atît cît îi permit nervii şi-aşa întinşi, căci angajatul în instituţie lucrează în general cu publicul, iar după terminarea programului pleacă acasă, oprindu-se pe drum la o bere, singura terapie care poate fi adoptată. A, sau două beri, depinde cît de futut a fost. Ora s-a terminat.

sâmbătă, 31 iulie 2010

caiet de impresii 1

1.
oamenii cînd zic iubire
cred că zic ceva important
pentru că e foarte uşor să faci un pod
şi e mai greu să faci un rîu

2.
oamenii cînd spun iubire
sori şi planete nu se mai revoltă
şi stau liniştite pînă cînd
oamenii proşti încep să le învîrtească din nou

3.
nu vă supăraţi pe mine, eu doar adun oareşce lucruri
împrăştiate ici-colo fără de vină
oamenii cînd caută ceva defrişează
ne caută şi pe noi constelaţii spre seară
şi găsesc numai greieri

duminică, 25 iulie 2010

compoziţie 1

luăm autobuzul sau taxiul

asta nu e important
contează doar că nu-mi dau seama
ce se va alege din noi
după ce vom ajunge acasă

joi, 22 iulie 2010

compoziţie

dar nu e cum ne-am iubi
e doar o sită prin care
cernem ploaia.

taci

joi, 1 iulie 2010

cu mac

Nici nu o să ştii, în caz că vii în Tîrgu Jiu. O să crezi că totul e ok, imaginea oraşului e cel puţin rezonabilă, oamenii circulă, circulă, e vară, sunt terase cu bere, cu tinerime, cu muzici, cu veselie. Nu o să ştii că lumea a sărăcit. Dar, dacă eşti cumva de aici, din urbe, sunt sigur că nu ai observat că pînă acum două luni în centrului oraşului, în chiar buricul tîrguşorului era o covrigărie. Acum, pe un perimetru de maxim trei sute de metri sunt patru covrigării. Nu magazine de desfacere, chiar covrigării, un fel de brutării mai mici, ca să mă esprim aşa. Nu cred că oamenilor le plac atît de mult covrigii. Le place că sunt ieftini. Cinci mii. Cu mac şi sare sau cu susan?

marți, 29 iunie 2010

Un nou imn naţional

Ştii bine că nu-s genul să mă implic în "real", nu pentru că nu m-ar interesa, dar am lucruri mai bune de făcut pe lume. Nu spun care, cred că ţi-ai dat seama. Însă lunile astea, "realul" dă buzna peste populaţia din care fac şi eu,cu mîndrie,parte. Reducerea salariior cu 25 de procente, creşterea preţurilor, concedieri şi mult căcat. Aşa că propun românilor un nou imn naţional, mult mai motivant decît cel actual şi care să sune aşa : Aşteaptă-te, române !

vineri, 11 iunie 2010

caiet de impresii

Poţi să mă iubeşti tu cît vrei
eu mîine tot mă duc la serviciu

aşa am gîndit şi am zis că e trist
nu e, e doar oboseală.

ceea ce mi se-ntîmplă mie
niciodată n-o să treacă prin tine
îţi prind obrajii în palme şi asta e tot
poate ascultăm şi puţină muzică

Cu vremea toţi plonjăm în rîu
mai stăm totuşi să ne uităm la sălcii la vînt
cred că mai bine să urcăm pe un gheţar
măcar ne topim de sus

marți, 25 mai 2010

un poem simplu

aceasta este călătoria
cel ce urcă îi va spune
celui ce coboară
totuşi e doar un tren

de ce copacii nu au aripi
de ce păsările nu au rădăcini
poate că nu e un tren
ci o plimbare printre maci
cu toate care sunt

iubim un cîmp vizual
uite grîul înverzit uite macii

luni, 26 aprilie 2010

a contempla

Eram la Bucureşti. Lucram la o firmă pe acolo, monitorizare de presă bla bla.
E frumos în Bucureşti mai ales cînd e vara cea mai verde şi cînd stai în staţia lui 135 luni dimineaţa şi aştepţi autobuzul să te ia spre rahatul de job şi vezi maşinile cu turişti trecînd spre mare cu bărci, cu echipamente de scufundat, cu copii veseli ce se zgîiesc pe geam chicotind a nerăbdare, cu acel foşnet batjocoritor al copacilor care nu ştiu că amărîtul de tine va ajunge în juma de oră pe un scaun la un birou nenorocit. Şi e foarte frumos atunci cînd, la un moment dat, dintr-o maşină ce rulează voios către mare, pică o labă de cauciuc de la un costum de scafandru pe mijlocul străzii Eminescu exact în faţa staţiei de autobuz şi tu, muncitor aşteptînd autobuzul 135, stai şi o contempli şi te trezeşti gîndind cu voce tare:
Uite ce labă tristă...

joi, 22 aprilie 2010

zen what?

Oamenii pe stradă se opresc puţin
atunci cînd văd oameni
li se pare că soarele le-a intrat puţin în ochi
ori că o maşină i-a claxonat
oricum e ceva cunoscut ceva ce-i opreşte
chiar pentru o secundă şi mai puţin
chiar şi pentru a urmări şi a te lăsa urmărit
de un zîmbet
adică mai puţin de o secundă
mai mic decît un milimetru al milimetrului
şi bogat ca un mugure de magnolie

ce frumos e să păşeşti peste o cauză pierdută

sâmbătă, 3 aprilie 2010

un alt poem cu magnolii

dacă vei scrie un poem cu magnolii
ce se va alege din lumea asta?
dacă vezi cerul printre petalele albe
înseamnă că un copac te doreşte
şi devine singura noastră certitudine

iar cerul, ca un copil ce tocmai s-a oprit din plîns
îţi va cere o vrabie

marți, 23 martie 2010

23 martie. Plouă

cuvintele se aşază cuminţi pe o foaie
cum bocancii în hol
într-o zi ploioasă în care ţi-au venit
mai mulţi prieteni trişti la petrecere.

să-i primim în camera de zi
cu bere, cu poveşti şi atenţie distributivă
întîi or să zîmbească, apoi cu toţii or să rîdă în hohote
semn că vor putea pleca fără griji.

pe hol vor rămîne urmele bocancilor lor
noroiul ca o singurătate confortabilă
şi gindul că durerea şi tristeţea pot fi ademenite într-o zi
ca într-o capcană

sâmbătă, 20 martie 2010

sine die

spre seară niciodată nu găsesc
un motiv al zilei
din cauza asta mă tot culc
somnul va contura eu sper
somnul va recunoaşte ceva neplîns

apoi amîn dimineaţa apoi după-amiaza
spre seară poate că totul va căpăta
o anume strălucire
un soi de ordine coregrafică precum un
stol de păsări ori un cîmp magnetic
îndrăgostit de atîta şi atîta pilitură de fier

oricum, e foarte important să mai amîni, vei vedea,
să amîni pînă cînd vei fi absolut sigur
absolut convins
că mîine n-o să mai vină deloc
dar deloc

iată un scop al zilei
( mi-a luat ceva, să ştii)

joi, 18 martie 2010

u son le nej?

Plecam ieri de la serviciu si "pe centru"- ăia 5 metri şi 2 metri de centru al amărîtului ăstuia de oraş - văd o faţă cunoscută. O identific rapid, din mers şi intru deodată, ca în Stargate, într-un vîrtej- numai că temporal - mă întorc în curtea liceului acum 17( şaaaaapteşpe aaaani!!!!!), cînd eram îndrăgostit de ea.
Măăăă şi ce-o iubeam....cu ochi şi suflet de copil tembel...ţin minte că în pauze beam apă numai de la pompa din care văzusem că bea ea. Îi scriam poezii, nimeni nu era ca ea.
Păcat că avea prieten. S-a măritat cu el într-un final.

Ieri mergea lent, posacă şi singură prin oraş, mică şi grasă, grasă, cu un pas ca de pinguin îndopat de la zoo. Parcă parcă mai avea în ochi ceva din sclipirea aia de odinioară. Am vrut să mă întorc şi să-i spun : Andra, mă mai ţii minte, eu sunt ăla care ...
Dar e mai bine să treci. Nu e frumos să deranjezi oamenii care nu-ţi mai spun nimic.

duminică, 14 martie 2010

lennon a greşit

viaţa mea e o transă
o port legănat pe lîngă mine
uneori intru în ea şi e greu să mai ies
dacă îi daţi voi doo palme se rezolvă
sunt al vostru din nou

viaţa mea eu o ţin într-o cuşcă
iese de-acolo numai cînd e frumos afară
şi cînd vă e vouă bine şi rîdeţi la soare ca proştii peste lume

aş vrea să vă spun că viaţa asta e în plămîni
că s-a aşezat în aorta mea, în cişmeaua de sînge

dar nu. ea e mult mai mult
ea e o transă

trei poezii fără titlu. 3

nimeni nu cunoaşte
originea singurătăţii
poate vine de foarte departe
dar e aici

azi o să ne uităm la copaci
la iarbă la tot ce e fără noi
pe o cîmpie ca un film
peste care trecem fără subtitrare

cuvintele vin şi pleacă nimeni nu le-a chemat aici
au ele un ceas mereu
şi ceasul se strică mereu

astăzi sunt aşa de aproape de mine
că m-aş putea strivi în scrumieră

nimeni nu vrea să-şi recunoască
originea singurătăţii

sâmbătă, 13 martie 2010

town with no cheer

am fost azi să-mi iau o coardă la chitară, MI-ul, aia subţire. Le am pe toate celelalte, dar asta e ruptă. La singurul magazin din oraş unde se MAI aduce aşa ceva, era o tanti care îmi arată vreo zece corzi de SI. Atît mai avea, nimic altceva. E ciudat cum un lucru aşa marunt, pînă la urmă, îţi arată nimicnicia locului în care trăieşti. When the music's over, turn off the light.

touchscreen loveşte din nou

azi mi-a spus un prieten: ia, asculta trupa asta, e un progresiv mişto. Ok, zic, ia să scriu pe mobil numele trupei, că-l uit , că d-aia am nush ce tilifon, măcar să-l folosesc. OK, intru în meniu, caut organizatorul, intru în memento, iau un chibrit să scrijelesc numele pe touchscreen....canci...Scriu F, imi apare pe ecran 38, scriu O, apare un j.
Prietenul meu îmi zice: Vezi, telefoanele astea sunt bune, ştii, cînd nu ai bani să-ţi iei un creion

joi, 11 martie 2010

temă de acasă pentru elevul carl jung

Mi se pare că azi-noapte am visat că vorbeam cu un urs. Se ridicase pe labele din spate şi-mi spunea vesel, îmi explica plin de mîndrie că el e singurul animal care poate merge în două picioare. Mă rog,în două labe.
Am vrut să-i spun că mai e şi pinguinul , că mai e şi maimuţa, dar nu i-am zis.

Nu am vrut să-l supăr.
Apoi a plecat. Fireşte, în două picioare. Mă rog, în două labe.

marți, 9 martie 2010

vis cu primari

Astăzi avem în program un adevărat deliciu. Cităm de pe www.9am.ro :
Un primar din Gorj s-a dat singur in judecata
Primarul din comuna gorjeana Saulesti s-a dat singur in judecata ca sa incaseze un spor salarial de 75 la suta, pentru scrierea unui proiect pe fonduri europene.
In calitate de indrumator de proiecte in primarie, Constantin Draghici, primarul comunei Saulesti, s-a dat singur in judecata si si-a cerut spor de 75 de procente la salariu. Pentru ca magistratii sa nu isi dea seama de dubla sa calitate in proces - atat ca reclamant, alaturi de alti functionari publici din primarie, cat si ca parat, in calitate de primar al localitatii - edilul nu si-a declarat numele complet cand a inceput procesul. Astfel, Constantin Draghici l-a dat in judecata pe Constantin Rucsanda Draghici.

Alaturi de primar, alti cinci functionari din institutie au castigat si ei sporul respectiv in instanta, acordat pentru scrierea unui proiect pe fonduri europene.

"Din 18 milioane, 75%, cat implica, inseamna inca 12 milioane de lei vechi. (...) Nu stiu daca-i moral, dar un astfel de proiect nu se poate implementa stand aici in birou. Se implementeaza cu eforturi mari, cu sute de drumuri", a sustinut primarul Constantin Draghici, citat de NewsIn.

"Prin aplicarea procentului de 75% la salariul de baza, efectiv in mana raman cu 5,5 milioane", a sustinut un functionar din primarie, Iustin Andrita.

Cornelia Pavel, contabila in Primaria Saulesti, a afirmat ca hotararea judecatoreasca este definitiva si executorie.
.

In această ordine de idei susţin ferm că, atunci cînd o să mă întîlnesc pe stradă pe mine mă , o să mă iau rapid la o serie de palme şi o să-mi spun cu voce gravă, să audă şi trecătorii( să am martori) : Băăă, porcule, mi-ai rămas dator cu 3 beri de anu trecut, marş în prima cîrciumă să mi le dai că altfel îţi sparg faţaaaa, măăăă!
Bineînţeles că la un asemenea ton, o să mă cam sperii şi o să mă refugiez în prima cîrciumă pe care o s-o văd cu ochii, să-mi dau 3 beri, să scap de datorie. Cum de nu m-am gîndit la asta pînă acum??

luni, 8 martie 2010

iahuu

dacă s-ar salva arhivele de pe yahoo messenger şi s-ar pune pe hîrtie, vă daţi seamna că teatrul clasic ar dispărea aşa, ca purtat de vînt? Cîte drame şi cîte comedii s-ar putea juca şi asta numai în doi, două personaje, nimic mai mult...S-ar economisi mult decor, s-ar pierde din artificialitatea aceea teatrală, ar fi mai uman.Multe avantaje.
Ce Ibsen, Shakespeare, Cehov , Caragiale? Ei vor fi invidioşi că nu au avut calculator şi conexiune la net.
Discuţiile pe messenger îţi dau timp de răspuns, poţi gîndi mai bine replica, poţi crea o spontaneitate genuină deşi puţin întîrziată. Poţi fi creativ în timpul tău, în măsura pe care o ai tu, nimeni nu te presează.
Puneţi-vă pe vorbit, copii. Intr-o zi poate o să faceţi un premiu pentru piesele voastre, faceţi o casă de producţie, un Messengerywood, un Yahwood. Na, că vă dau idei gratis. Să fie primit!

sfaturi pentru deplasarea in trafic

liviuscrisu >oricum, tu scapi de lumea asta, te duci la facultate,te doare-n 14
ea::...: intru-n alta lume
liviuscrisu: bucuresti nu>?
ea::...: poate mai rea
ea::...: da
liviuscrisu: super
liviuscrisu: vezi ca e lume rea acolo
liviuscrisu: tre sa stii cum sa rezisti, altfel devii ca ei
liviuscrisu: rezisti numai daca stii sa fii om bun
liviuscrisu: sau daca vrei sa fii ca ei, go on
ea::...: oricum, trb sa fii bitchy
liviuscrisu: o sa ajungi secatura
liviuscrisu: nu trebuie sa fii bitchy
ea::...: ba da
liviuscrisu: ba nu
liviuscrisu: trebuie sa zici : asta am nevoie, asta nu
liviuscrisu: e un mod practic de a gindi
ea::...: da
ea::...: corect
liviuscrisu: dar sa stii in acelasi timp ce compromisuri tre sa faci pentru una sau alta
liviuscrisu: si sa alegi pe cel mai mic
liviuscrisu: daca se poate fara compromis, e perfect
ea::...: da, imi place cum gandesti
liviuscrisu: gindesc cit mai putin inuman intr-o lume din ce in ce mai inumana
liviuscrisu: atita tot
liviuscrisu: imi reduc inumanitatea
liviuscrisu: ar trebui sa scriu asta pe blog
liviuscrisu: ma inspiri
ea::...: sunt o muza
ea::...: clar
liviuscrisu: oho
liviuscrisu: clar
liviuscrisu: muza cu ventuza

iubirea

tu eşti ca sîmbăta dimineaţa
cînd mă trezesc şi văd numai ce vreau eu
sau ca şi cum duminica la zece în turla bisericii am face balonaşe de săpun
tu eşti camera abia străbătută
în care am găsit acel căluţ de plastic

dacă mă doare stomacul cumva, eu sunt singur
dar şi tu eşti singură, lipită de durerea mea

dacă într-o zi vine primăvara, toamna
e pentru că tu m-ai sărutat ori ai plîns
şi a curs o stea

ori ceva foarte greu peste mine



Ţi-aş face un desen o schiţă
dar nu pot să creionez paşii tăi
atunci cînd vii şi surîzi
totul e prea
prea rapid

eu fac primii paşi în tine şi cad
iar dacă mă ridici, o să mergem împreună

marchet

Viaţa e grea
noi suntem nişte copii purtaţi
într-un cărucior în kaufland
căutăm cu privirea culorile mai frumoase
măcar de ne-ar trebui una din ele
varza e mai verde în revistă
lumea e frumoasă pe coridor

să ieşim din parcare

duminică, 7 martie 2010

coincidentia gainorum

De dimineaţă, mama iese pe uşă spunînd : Mă duc pînă la doamna Găină să iau nişte ouă.

Cuuum? Aşa o cheamă pe ea???
Da.

sâmbătă, 6 martie 2010

stare

plouă mărunt şi e frig, cenuşiu, depresiv
haide, spune-mi te iubesc aşa ca şi cum ai pune muzică
şi să nu mai ştiu decît cuvintele astea azi, doar atît.

pe stradă peste pietriş trec maşini
e o chestie apocaliptică în asta

nu deschide fereastra
fă ceva de mîncare cheamă nişte vecini
să rîdem să exorcizăm dealul
care în depărtare îşi bate joc de tot ce simt eu

dacă stăm în casă vîntul nu ne atinge
o să-ţi cînt don't let me down
începe din Fa Major aşa-mi amintesc

luni, 22 februarie 2010

Pontificarea Iliescului

ete, mă bag din nou în subecte din astea de politică, mai mult cu musca-n ureche aşa, numa de-al dreaq, să pun taguri, să-mi facă lumea trafic, na!
Am văzut şi eu secvenţe de la congresul pesedeilor, plm, că se uita taică-miu la teve şi m-a făcut curios.
Mă uit eu frumos la Victor Ponta, mare jmeker măăă( părea foarte pornit pe PSD-işti băiatu, ziceai că-i din alt partid, zău ) om luminat, cu reforme în program, cu iniţiative, cu frondă, cu bla, cu bla, cu bla. Să mor dacă nu părea credibil.Am văzut pe Mazăre, alt bandit, cedîndu-i locul lui Ponta- HOPAAA, ÎMI ZIC, fii antenă că e groasă, pică Mircea Geoană, apoi pe ăla, Manivelă, de la transporturi, Mitrea, dîndu-i şi el, la rîndul lui voturile sale Victoraşului. Bă, eşti nebun, îmi zic iarăşi, asta e pregăteală, e mazilire, mamă ce distracţie o să fie!!!
Dar încă nu prinsesem şpilu. Pînă cînd observ o chestie : după ce îşi susţine discursul în aplauzele aplaudacilor Mitrea se întoarce la pupitru, pe scenă ca să mai spună ceva - nu contează ce, dar cu un entuziasm extatic şi debordant de euforic, ok, spune chestioara şi dă să plece. Dar nu pleacă, ci aleargă aproape prin faţa hauditoriului cu pancarde de genu MÎNDRU CĂ SUNT PESEDIST ori VICTOR PONTA PREŞEDINTE.. Şi atunci m-am prins mă, m-am prins, de parcă ar fi fost greu (dar eu, cum sunt varză cu politica, procesez mai greu, aşa). Mitrea era bucuros pentru că începea deja, să se anunţe rebrandingul partidului mă !!! Victor Ponta începea să se creioneze în noul logo al pesedeilor, un nou banner frumos, tineresc, vivace, agresiv, dătător de speranţă pentru partid, pentru ţară, pentru tineri, pentru viitorul luminos, pentru morţii şi răniţii. Banner în spatele căruia partea din partid care l-a susţinut pe Victor Ponta să poată desfăşura cu spor aceleaşi afaceri începute de 20 de ani. Cei care l-au susţinut pe Mircea Geoană....să mai stea o tură, că deh, nu e loc pentru toţi, unii sunt mai egali decît ceilalţi şi nu e loc de toţi în faţă la ghişeu, pe rînd băeţi, pe rînd, da' noi primii !!

Se vede treaba că a sărăcit ţara, mă. Înainte, cînd mai era ceva de furat, era pace, armonie şi concordie în partide. Acu au ajuns să se încaiere în cadrul aceluiaşi partid că deh, e foamea mare. Şi bănuiesc că au şi pretenţii că se ceartă din cauza principiilor discordante, pe conflicte de doctrine, abureli în care oricum nu mai crede nimeni.

Nush ce se va alege de Ponta, nu mă entere. Fapt e că Ilici Bunicuţov Iliescovici a ieşit din treaba asta cu o mină zeificată, şi-a impus omul şi le-a impus şi altora omul lui. PSD-ul, sau ce mai rămîne din el după scindarea asta, merge mai departe, spre noi culmi, spre victorie.

luni, 15 februarie 2010

viscumertzani


... vis-cu-un-cur...In GORJLAND dept. Targu Jiu city

de la lume adunate si apoi pe blog postate




vineri, 12 februarie 2010

lost in translation

deci: am tradus in engleza cu google translation citeva din poezelele care-s pe blog, acilea. Apoi am luat varianta "englezeasca" si am tradus-o la loc in romaneste. Enjoy:

un haiku
Uită-te la noi cat de frumos suntem
cum ar fi de mare sculpturi în gheaţă
pagode cum ar fi flexibil
De ce au unghiuri mari
şi că streaşină

pare ca care umblă
şi modul în care ne place se topeşte
din apele subterane
, dar va ploua, va ploua


acvatică
Noi ar trebui să fie neajutorat,
Aşa cum am orb într-un patinoar,
să ne ţină mâinile, pentru a fi fraţi, să plutească de-a lungul la farul.
De aer ar trebui să ne
pentru a colecta algele care creşte,
ca vrăbii şi a delfinilor s-ar alătura
înot într-o poveste de mare.

Dacă aş putea alege doar un singur fel,
-l cunosc, fără iubitoare,
aeru-N-ar fi în jur de dune de nisip, în creştere în ceea ce priveşte mare


piano
Eu scriu o poezie de beton
pian în colţul lent
tu vei dans, este un concert
ochii la cer şi de picioare-n iarba

Eu va şti doar atunci când ai zâmbit
, având în vedere transa peste scorul
, cu sute de mii
fluturi albastru va lăsa gura ta

noapte
soarele arde atunci când ne uităm la ea
luni atunci când facem dragoste mare
Noi ştim Lupii sunt liniştit
Mâine dimineaţă vom acoperi cu foi de

I sînt un copil care sparge ferestrele
Sunteti o rochie fata
pe timp de noapte a lua în jos lent, pe o conductă de
să conducă până dreapta raului?

Waves sau de a pescui şi peşte
Va curge prin roci, peste bănci
O mână de a deţine şi, dacă vă este frig
Te duci acolo sus rândul său, pe foc, în dealurile
Ian
Nu fumez pe balcon
Eu doar nu aici

joi, 11 februarie 2010

nume de copii

Ştiu sigur că există în lumea părinţilor o modă a numelor puse copiilor. Un prieten a pus un nume deosebit fetiţei lui, pentru ca apoi să vadă că multe alte fetiţe poartă acelaşi nume deosebit. Aşa că mă gîndeam de dimineaţă cum ar fi să pună cineva unui copilaş numele Neagoe. Cum l-ar striga ceilalţi copii - desigur, cîrcotaşi- la şcoală?
Neagoe, peronul pe partea stîngă!!!!! Sau, Neagoe, vă ordon, treceţi Prutul !! Sau : Neagoe, bagă acolo vrăjeală la Teodosie!
Sau, şi mai mişto :
NeaGoe, VINO LA MAMIŢICA!!!!!!

joi, 4 februarie 2010

halvatar

mi-am luat zilele trecute un telefon cam de ultimă generaţie, de erea concurenţa lu iphone acu vreun an , un LG Renoir, ca sa ma esprim aşa....d-ăla şmecher, doar cu trei butoane şi cu taciscrin, tată. Vorba ăluia, laser, frate...Şi mă uit la el şi mă uit la el, nu-i dau de cap,mă agit, transpir, mă enervez pe propria-mi inabilitate tehnică, zbier de neputinţă, cedez, o iau de la capăt, concluzionez: TREBE SĂ-L MĂRIT!!!.
DA, dar cui îl dau? Mă gîndeam să dau anunţ disperat şi pe blog, da voi nu sunteţi fraieri ca mine şi nu muşcaţi momeala. Deci am zis că nu e corect şi mi-am mai dat o şansă.
Treaba e că destul de curînd după urgia asta m-am obişnuit cu el, acum alerg printre pixeli, prin meniu, mă plimb cu dejtu pe taciscrin elegant, elegaaaaaant ca o domnişoară ce baletează, mă minunez de noile features pe care le descopăr, sunt breaz, adică.
Chestia e că omul de acu se obişnuieşte destul de rapid cu tehnologia, că deh, doar el a creat-o... Reţele, dispozitive, interneturi, extraneturi, cabluri, roboţi industriali, microcipuri, microsofturi, toate le învăţăm relativ rapid. Tehnologia nu va pieri niciodată, pentru că noi am creat-o şi o înţelegem.

De aia îmi place mie filmul mult blamat, Avatar, pentru că vorbeşte despre lucrurile astea. Oamenii distrug ceea ce nu cunosc, în cazul ăsta, natura. Acesta e deja un ton ecologist, pentru că, nu-i aşa, e trendy, futu-i...

duminică, 31 ianuarie 2010

vineri, 29 ianuarie 2010

despre bloguri

ok. deci mă pomenesc azi cu un comentariu pe blog. Comment colocvial, mi-a zis omu apoi. Mă bucur cînd cineva mă citeşte, mă bagă în seamă, îmi place feed-back-ul....
şi cui nu-i place?
Îmi da link la blogul lui, citesc aşa kaosmoon.blogspot.com si-mi place gramadă, in ciuda atîtor pl şi pzd ce sunt acolo. Sună foarte mişto ce scrie omu, really, sună adevărat, ca un roman scris în secvenţe mici capitole acolo.... pare porcos si defulatoriu -poate chiar este însă eu nu sunt pudibond, nu am de ce. E tare omu, oricum.
Mă gîndesc acum de ce căcat scriem bloguri? Să ne găsim asemenii? Să aruncăm une bouteille a la mer... Eu cred că arunc peturi goale de bere cu poezelele mele înăutru, poate-poate pricepe careva ceva. Dacă nu pot face o lume mai frumoasă, măcar să dau un link , aşa, ca un bobîrnac. Să reflectăm la asta.
Iar ţie, lunatic şi haotic, om căruia îi place grobschnitt, îţi recomand şi nişte eloy. Tot nemţi. Şi 2:


TRAMVAIELE SUNT ACELEAŞI, CĂLĂTORII SE SCHIMBĂ, remember !!!

vineri, 22 ianuarie 2010

cujetarea cujetătorului

suntem aşa de mici, de neînsemnaţi pe lumea asta şi ne credem aşa de importanţi, de deştepţi, de pătrunzători, de mari şi de puternici... La fel cum s-ar închipui cineva care ar credea că el, cu mintea lui paranormală, opreşte maşinile atunci cînd trece pe zebră

duminică, 17 ianuarie 2010

pneu

O să ne-ntoarcem de unde am venit
Ca nişte biciclete stricate, ruginite
O să mai claxonăm o dată
O să mai ştie careva că totuşi am circulat

Vom afla ce linişte e între lanţuri
Căzuţi la pămînt, pe foaia mare
Se vor juca nişte copii cu ghidonul
Pe foaia mică o să vină un contabil
Să numere, să numere

Grămezi de fiare fără nici un fast
Din cînd în cînd cineva ne va mai învîrti o pedală
Ce frumos a fost înainte şi ce jalnic
Ce viteză aveam şi ce fală

luni, 11 ianuarie 2010

Poetul desperecheat. La Tg-Jiu

Deci Eminescu a ajuns prin 1878 printr-un sătuc din Gorj, numit Floreşti. Toate bune, stă omul cîteva luni să se refacă, alea alea. Moare tipul şi ia uite ce se întîmplă :
....prezenţa poetului la Floreşti a avut ecou în amintirea locuitorilor satelor floreştene cât şi în toponimia locurilor : "Ciutura lui Eminescu", "Foişorul lui Eminescu", "Puntea lui Eminescu ", etc.
- Studiul autorului relevă în final cum prin strădania acestuia se pun bazele înfiinţării unei grupări literare "Mihai Eminescu" devenită cenaclu, ca mai apoi, din 1994 să devină "Societatea academică Mihai Eminescu".
...la 12 iunie 1988 ia naştere "Camera memorială Mihai Eminescu" care , în anul următor devine "Muzeul memorial Mihai Eminescu"
.

Propun societăţii spre sanctificare şi bună amintire pentru localnici următoarele obiecte de cult : Buda lui Eminescu, Periuţa de dinţi a Poetului, Hîrtia igienică a Geniului şi alte cîteva care vor fi păstrate cu sfinţenie de locuitorii mîndri ai acestor meleaguri binecuvîntate.

În altă ordine de idei , cred că voi, cititorii mei din acest judeţ nerecunoscător cu valorile perene ale spiritului meu, ar trebui să mă apreciaţi mai mult. Poate că atunci cînd o fi să dau colţul,o să mă îndur şi o să vă las următoarele :

1.biroul Poetului
2.tastatura Poetului Desperecheat
3.Basca Geniului Nerecunoscut în viaţă
4.Reţetele de sendviş cu soia ale Nemuritorului
5. fularul memorial al Inefabilului
6. ....şi un pachet de ţigări gol care a aparţinut Indescifrabilului...

Luaţi aminte...apreciaţi ce aveţi. Nesimţiţilor, huoooo !!! Marş acasă şi să vă întoarceţi cu placa memorială : ÎN ACEASTĂ CÎRCIUMĂ POETUL S-A FĂCUT MUCI

vineri, 8 ianuarie 2010

un oraş

să iubim oraşul tg-jiu
pentru că el ne iubeşte cu toate
blocurile sale şi cîrciumile cu bere ieftină
(dooj de mii)

poeţii oraşului îşi plimbă la subraţ cărţile prin parc
luminaţi de minunea că sunt
îşi probează soclurile mai mari, mai mici
se îmbată la festivaluri de poezie
( am fost şi eu, m-au luat cu targa)


astfel am învăţat că trebuie să scriu de bine
să fim pozitivi
să mergem la gară şi să ne întoarcem
oraşul ţine cu noi, ţine de noi

suntem plozii lui, suntem cei ce-i vor
scoate ciubotele cînd va îmbătrîni
nouă ne va dicta memoriile sale atunci cînd va orbi

scuză-mă puţin
mă duc să vomit

joi, 7 ianuarie 2010

coloana sonoră

o idee pe care am preluat-o din zbor de la Oana...Mă gîndeam , dacă viaţa ar fi ca un film- de fapt chiar e- ce coloană sonoră ai alege? Think it over...eu cred ca aş pune nişte Beatles, Beethoven- clar- un pic de Andrieş, nişte Cohen, toate albumele Yes pînă în 74, vreo 4-5 piese de la Tom Waits, oho, ar mai fi nişte trupe dar nu îmi vin acu în cap. Şi cred că aş pune şi cîteva piese de-ale mele. Doar e filmul meu, nu?

miercuri, 6 ianuarie 2010

reţele şi reţete sociale

Mărturisesc că am cont pe hi5 şi pe facebook. Ce fac cu ele, nu ştiu. Mi-am facut pentru că mi-a zis cineva odată ori am primit invitaţie şi mi-e ruşine să refuz. Am vreo 50 de oameni pe hi5 şi cîţiva pe facebook, că deh, sunt nou pe-acolo. Problema mea e... ce fac eu cu ele? că de vorbit cu oamenii ăia nu vorbesc decît dacă îmi sunt prieteni şi pe ăia îi am pe messenger, deci nu era nevoie de hi5. OK, înţeleg că la un moment dat te uiţi pe profilul cuiva şi tipul sau tipa are vreo pretenă mişto căreia îi dai "invite". Dar există viaţă după " invite"?.
Adică ce i-aş putea eu spune cuiva necunoscut? Mi-e jenă să scriu o literă măcar, darmite s-o întreb de sănătate...Cine aş fi eu pentru acel cineva, decît prietenul prietenului prietenei care acum cine ştie pe unde o fi.
Sau twitter ala...Altă belea... Mi-am făcut cont, că sunt şmecher. Apoi a trebuit să întreb pe un prieten ce rahat e şi cu twitter ăsta, că nu pricep ce vrea de la mine.

Singurele moduri în care pot comunica sunt ori la o masă, la o bere, ca oamenii, ori, cu cei de departe, prin messenger. Poate că sunt un clasic, poate sunt doar un timid, nu ştiu. Nu mă caută nimeni pe reţelele astea sociale pentru că nici eu nu am vreo reţetă socială cum au ei. Probabil că ăsta e răspunsul dilemei mele. Pa