Totalul afișărilor de pagină

joi, 18 noiembrie 2010

cîntec nov.

cum trece viaţa
ca un domn cu pălărie
ca un autobuz cu navetişti
ochii se închid spre apus
şi cade soarele pe pleoape
şi oamenii sunt o clipă mai trişti

cum trece viaţa
ca vîntul printre blocuri
ca o asistentă pe la patul cu bolnav
închide ferestrele, trage cearşaful
acum totul e calm, nu e viaţă
nu-i aşa că e mult mai suav?

aşa trece viaţa
ca un copil ce plînge blocat în lift
ca un fluture ce crede că zboară
cînd se deschide insectarul
ca o barcă legată de ponton
undeva la ţară
ca o domnişoară bătrînă vizitînd anticarul
ca o vită ce-şi uită
stăpînul şi carul.

4 comentarii:

ceraselami spunea...

si cand imi imaginez cati fluuri,copii,domnisoare batrane,autobuze de navetisti,asistente sau barci se aduna,
si cand imi imaginez cum apar ele Acolo,pe un sirag, legate transparent,
si cand imi imaginez cu ce liniste sunt contemplate,
imi vine si mai mult sa traiesc,oricum,orice,doar asa,de dragul linistii

Ioana Dunea spunea...

Ai versuri foarte bune aici. Am citit-o de 3 ori :)

viscuprosti spunea...

e una din cele mai triste chestii pe care le-am scris. ma bucur uneori ca si tristetea are o parte buna si cineva o scrie si cineva o vede...

marianpencea spunea...

noiembrie este poate cea mai frumoasa luna si cea mai trista deopotriva, cat despre poemul tau... asijderea