Totalul afișărilor de pagină

duminică, 2 ianuarie 2011

EU

tu crezi că eu te iubesc
dar nu e aşa.
eu numai cu mine stau
pentru că numai eu exist pe lumea asta
şi eu te-am creat ca să mă iubeşti
să-mi faci cafea dimineaţa
şi să-mi zici cum sunt eu de bun
şi să le spui şi altora mereu

Tu trebuie să-mi faci viaţa frumoasă
nu mă interesează cum, tu o faci
tu o să deschizi ferestre şi uşi
dacă îţi spun eu, tu să deschizi tavanul
acoperişul, cerul întunecat , să tragi perdeaua peste galaxii
cînd nu mai vreau univers
cînd nu mai trebuie univers
ci doar un elefant ocolind o furnică

Tu crezi că eu te iubesc? Iubirea e mică !

5 comentarii:

ceraselami spunea...

plasa pentru vise
spre orele mici ale noptii,urcand scarile opulente,gandindu-ma ca orice edificiu implica adoratia cea ascetica,dezimplicata de spatialitate,mangaiam lemnul cu salul meu verde,partea de sus a straielor era princiara,cealalta dezordonata si putin sifonata,cum au dreptul de a fi mereu poalele...si,patrunzand in camera cu irizatii albastre,un trupusor fragil,reinventand un fetus in asteptare,imi astepta mangaierea,inconstient,eu,cea bruna,cu lut in coapse si vant in brate.stia ca sunt nascuta ca sa iubesc,sa protejez visele oamenilor si,prin acestea,pe ale mele,visele universului,ale renasterii in gesturile de fiecare zi.poate de aceea fac dimineata o cafea buna si am miscari gratioase cand trag draperiile-eu m-am nascut pentru a ingriji somnul oamenilor care simt poezii

Flipi spunea...

TU
în lipsa lui eu
se simte
iubire cu minus

în plus pentru tine
e un eu
rotund
perfect
în care se oglindeşte
perfect
iubirea celuilalt.

VOI

ceraselami spunea...

simt nevoia sa ii spun lui flipi al acestui blog cat de mult ma bucura,simtind ca am dreptul,tresaririle lui gingase si suave,amintindu-mi,intr-un fel strain logicii,de motivele fruste,murale as spune,prin naivitatea lor,tesute pe niste pantofiori rosii pe care i-am ales nu spre a ma sluji eu de ei,ci pentru a-i pune intr-o vitrina,ca sa ii admir in tihna

Ioana Dunea spunea...

E curata

Flipi spunea...

e doar un văl aşternut peste ochii noştri, sunetul însă răzbate, e o culoare perfectă, fractal repetitiv, cuvânt în cuvânt.
în matematică răspunsul ar fi: simplificare!