Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

waaar

am vazut ieri un documentar despre primele zile de după al doilea razboi mondial. Toţi fericiţi, toţi scăpaţi de urgie. Apoi, după vreo cîteva luni, tînjeau după război. Spunea o tanti acolo , o londoneză, că înainte îţi ajutai vecinul cum puteai;
acum, cînd găseşti roşii undeva, nu îi zici şi lui de unde le-ai luat, totul devenise foarte individualist.
Oamenii au nevoie de război. Dacă nu e motiv, găsesc ei un cassus belli, o şmecherie acolo. Pe unii îi ţine uniţi, pe alţii divizaţi, dar dacă e război, dacă e o CAUZĂ, atunci e bine. Foarte mulţi oameni , după un război sau altul , şi-au pus întrebarea : ok, şi eu acum CE FAC?
Avem nevoie de conflict, admit. E creator. Dar cît conflict, fratele meu? Cît de creator poţi fi atunci cînd ai nevoie să te simţi aproape de oameni doar pentru că undeva e un război şi tu coalizezi pentru a "înfrînge duşmanul"? Iar cînd duşmanul nu mai există, nu mai ai obiectul muncii. Ce trist, bă, ce trist....

3 comentarii:

Flipi spunea...

dacă-mi permiţi. suntem în război cu noi înşine şi de aceea nu ne putem echilibra în pace pentru că am uitat de fapt cine şi ce suntem.
sigur că polarizarea bine-rău poate evidenţia una sau cealaltă parte dar până la un moment. peste acolo, karma se dizolvă, eşti pace şi iubire, adică esenţa ta-tu-noi.
părerea mea :D

marianpencea spunea...

ca sa parafrazez o teorie cinica a unui prof de-al meu: razboiul are un rol pozitiv, ajuta natura sa reduca numarul de naroji. Deci, adunand asta la spusele tale razboiul e un ideal de vietuire. 1 te face mai solidar, 2 te scapa de vecinul idiot care arunca gunoiul pe geam, cum ar spune niste maniaci ai razboiului it's a win-win situation

ducele spunea...

domnu flipi te sfatuiesc sa o iei mai usor cu notiuni din astea empirice, derapezi usor.....