Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 26 februarie 2011

poem cu azi

mi-e greu să fiu om azi
ai grijă de mine ca de un stîlp
sau de un copac sau mai bine
lasă-mă o clipă

e bine să taci cum ai deschide o conservă
e linişte şi mănîncă încet
uneori aflu că exist
şi atunci mă bucur sau nu

dar tu ai palme şi pui toate astea între paranteze
îmi iei capul şi spui

ştiu, îţi e greu să fii om azi

miercuri, 23 februarie 2011

morning sun

frumoaso, uite, s-a făcut dimineaţă
nu e important, ţi-am zis doar să ştii
te vei trezi şi eu voi fi lîngă mine
şi neştiut de nimeni voi apăsa play

frumoaso, lumea se-nvîrte-n creuzet singură
adu-ţi o linguriţă şi gustă de vrei
multe lucruri îmi scapă altele se lasă prinse
doar ca să aflu
întind mîna şi ele-s acolo
faptele în sine sunt şi ele nişte lucruri ce curg. Aşa e liniştea
trebuie doar s-o chemi.

e deja dimineaţă aş vrea să dorm
am fumat gîndit băut prea mult
merg la somn

marți, 8 februarie 2011

uşor

- Dar cum se face că aţi învăţat aşa de repede italiana?
- Păi m-am dus în Italia şi am stat vreo lună la un om acolo. Aveam, ce-i drept, un dicţionar la mine. Dar am găsit în biblioteca lui "Crimă şi pedeapsă". Şi, cum o citisem de opt ori în ruseşte şi de două ori în română, mi-a fost uşor să o citesc şi in italiană, aşa am învăţat limba cît să mă descurc onorabil.