Totalul afișărilor de pagină

joi, 26 mai 2011

renunţarea

nu cred în renunţare. Aşa cum nu cred că viaţa e o luptă sau un continuu sacrificiu, cum spune taică-miu, cum spun toţi marii înţelepţi ai lumii ăsteia materiale, cei din a căror cauză am ajuns să luptăm şi să ne sacrificăm, pentru a vedea în final că am irosit atîta şi atîta timp, că a trecut viaţa şi că, în ciuda unor realizări făcute cu trudă şi renunţări de tot felul, ceva încă ne lipseşte.
Nu cred în suferinţa psihică pentru simplul motiv că aceasta e o altă dovadă a lipsei noastre de înţelegere a minunii care ni s-a dat, aceea că ne-am născut cu un scop, şi anume acela de a deveni o superbă rotiţă în mecanismul universului, un mic angrenaj fără de care tot acest sistem compus din greieri şi flori, anotimpuri şi galaxii, ar funcţiona mai prost, ar fi mai sărac.

Eu nu ştiu încă modul de a ajunge la această înţelegere, dar mă gîndesc zilnic la el. Nu este un efort, este un simplu fel de a-mi vizualiza existenţa pozitiv , de a observa mintea şi procesele ei şi de a vedea cu adevărat că sunt acel mic angrenaj în care se regăseşte Marele Mecanism invizibil minţii omeneşti dar limpede unui suflet care îşi urmăreşte continuu curăţenia.

Nu cred în renunţare. Pînă la urmă nu ai la ce să renunţi decît la iluziile pe care singur ţi le induci, iluzii de orice natură, pozitive ori maladive, mistice ori depresive.
Cred în abandonare, în contemplarea lumii ăsteia fascinante, în bucuria fiecărei clipe.

Asta îţi tot spuneam şi tu nu ai priceput nimic. Nu ai vrut să pricepi şi ăsta e eşecul meu. Oriunde ai vrut să pleci, ştiu că e mai bine pentru tine, dar nu pentru noi, cei rămaşi aici, pentru că ai renunţat să mişti cu noi lumea asta, să o faci mai frumoasă. Azi îţi cînt piesa asta Atît pot face.

Un comentariu:

Anonim spunea...

uite ce am citit eu de curand:
"intelepciunea nu poate fi impartasita. intelepciunea pe care un intelept incearca sa o impartaseasca altora are intotdeauna un iz de nebunie...cunostintele pot fi impartasite altora, insa intelepciunea, nu. ea poate fi descoperita, poate fi traita, te poti lasa purtat de ea, poti sa savarsesti minuni cu ajutorul ei, dar nu poti sa o spui, sa o propovaduiesti".

mai ai de ce sa te invinovatesti?

oare plecarea, gandurile despre plecare si aplicarea lor nu fac si ele parte din marele mecanism? sau ea, plecarea, se sustrage mecanismului, ramanand un fenomen izolat, al nimicului?

si daca rotitele mecanismului se invart in aceasta forma in interiorul altui om, de ce sa te invinovatesti tu?

cine a renuntat sa miste lumea aceasta frumoasa impreuna cu noi? cine era in ea? cine e in tine?