Totalul afișărilor de pagină

duminică, 12 februarie 2012

tranşee 1

Doamne care ai făcut zăpada
care ai făcut baionetele şi bocancii ăştia găuriţi
te rog să te opreşti din făcut
măcar cît îi scriu iubitei scrisoarea asta
frumoasa mea, sper că la tine e cald şi bine
tu eşti singură şi acum te iubesc aşa cum îmi doresc lăsarea la vatră,
la vatra aia unde coacem noi pîine şi nu e război, e doar acasă
aş vrea să mă pălească un glonţ duşman şi să mă trimită ăştia în spatele frontului
să-mi dea medicamente şi o medalie de la patria mîndră de mine
şi apoi tu să mă primeşti la poartă cu o fericire ciungă
dar acum dorul de tine e o rană mare şi pieptul meu e mic.
Doamne, am scris iubitei, acum lasă-i să dea cu tunul

2 comentarii:

Roxana spunea...

citind tranşeele, mi-am amintit de acest cântec, îl ascultam foarte des când eram în facultate, deşi nu este vorba de o scrisoare din război, ci din partea Rezistenţei, mi-a sunat cumva înrudit.

nu-mi amintesc dacă înţelegi franceză?

cântecul, dacă vrei să-l asculţi, pe versurile lui Aragon, este aici:

https://www.youtube.com/watch?v=6HLB_EVtJK4


aici găseşti povestea lui cu traducerea în engleză:


http://en.wikipedia.org/wiki/L'affiche_rouge_(poem)

şi aici este scrisoarea către soţia lui, a celui care va fi fost executat puţin după aceea, de nazişti:

http://en.wikipedia.org/wiki/Missak_Manouchian#The_last_letter

cred că versul care mă cutremura, pentru care ascultam, de fapt, cântecul, era acesta, gândeşte-te la mine, tu cea care vei rămâne în frumuseţea lucrurilor...

sub sprâncene spunea...

pieptul acesta,mie nu mi se deloc mic,nu doar privind din perspectiva maretiei simtirii,ci si a curajului aceluia de a sta,drept,in fata tunurilor,chiar daca se mai cere o clipa de ragaz.
si ma gandesc ca nici nu are cum sa fie altfel:acesta nevoie de vatra calda doar un tun o poate restaura;altfel,fericirea este mereu"ciunga",probabil nu are cum sa simta cineva pacea dupa ce nu a fost sub transee