Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 21 decembrie 2013

Radio. Plus antidot

Radiourile din ziua de azi suck big time. Nu toate, nu generalizez, că nu-i frumos, dar mare parte. Mă refer la alea mainstream acum. Nu dau nume, dar ma pot referi la ceva de genul tragic.fm, mu.fm, radio 71.fm, prost.fm și lista poate o completați voi în comments.Radiourile astea au muzică pentru retarzi, trebuie să o spun, cu toată stima și considerația mea pentru această categorie socială din ce în ce mai prezentă în viața noastră publică și românească. Deunăzi, un amic întîlnit întîmplător la o bere, mi-a spus exasperat, explodînd , că el nu mai poate. Ce nu mai poți, tati, zic mirat. Bă, lucrez în birou cu niste colegi care ascultă toată ziua posturile alea retarde de radio. Abia cînd pleacă din birou mai pot si eu să bag un radio cultural, mai dau si eu cu urechea de o lansare de carte,o recenzie, mai aud un interviu cu un scriitor, cu un om de știință, cu un artist, mai bagă ăia un concert, alea, știi tu. Pentru că trăim într-un oraș de kkt și dacă măcaaar am informația asta culturală, mă simt și eu conectat cît de cît la ce se întîmplă în lumea bună, adică adevărata lume bună, frățică. Na, și la birou mă simt efectiv spălat pe creier, fiecare post de radio are același playlist, m-au tîmpit. A, și faza e că mai au și hartiștii lor pe care îi promovează și dă-i și luptă, bagă-i din oră-n oră. Coae, crede-mă că mă trezesc noaptea și-mi urlă-n cap prostiile alea, nu scap de ele ca de rîie, mă simt prizonier în capul meu. Am încercat un remediu, am început să fredonez în minte cîte-o piesă din alea d-ale noastre, cel mai bine mi-a ieșit cu here comes the sun, dar de la o vreme nu mai merge nici asta, kilu meu, muzica de la radiourile astea parcă e un virus care a dezvoltat tulpini noi și nu mai ai remediu pentru ea.
Ne-am despărțit: eu compătimindu-l, el înjurînd printre dinți sistemul ticăloșit insinuat fix în creierașul lui.
Azi, iarăși întîmplător, mă întîlnii cu el și îl văzui zîmbind larg, lăbărțat, de fapt . Mă mirai, credeam că luase niște pastile de fericire sau mai degrabă că virușii radiofonici își făcuseră bine treaba lor murdară în sinapsele amărîtului, subțiindu-le pînă la dimensiunea ultramicronică a unor rime proaste din cîntecelele topurilor pop.
Și , tot la o bere, aplecat deasupra mesei, îmi șoptește complice: Coae, mă simt ca ăla din matrix, am învins sistemul! Ha? zic.
Nu-mi mai joacă muzica aia în cap, zice. Am gasit antidotul.
Și gagiul începe să-mi înșire niște chestii aproape neverosimile vreo juma de ora, să mă cac pe mine de rîs. Vă jur că mi-a făcut viața mai frumoasă ori, cel puțin mai ușoară.
Tehnic vorbind, ce mi-a zis că descoperise omul? Faptul că, dacă tot ești în situația asta, trebuie să învingi sistemul cu propriile lui arme. Adică rima.
Ei au o rimă? Ei, atunci am și eu una, zice radiind victorie omul din matrixul melodios autohton. Le înlocuiesc rimele cu unele porcoase, de obicei, mă piș pe mine de rîs si apoi îmi trece. Temporar, dar trece. Apoi, cînd revine boala rea la creier, o iau de la capăt. Cu alte rime, ori mai porcoase, ori doar diferite. În final, boala de piesă se plictisește și părăsește capul. Problema e că apar noi piese, cu alte rime. Alte boli, același tratament. E un război continuu, dar măcar mă distrez, nu mă mai consum, conchide el cu lehamite și deznădejde.
Dă-mi un exemplu, zic.
Uite unul, dar nu chiar porcos. Știi piesa aia cu :"eu și iarna sunt pe val, n-aștept sezonul estival"? Ei, varianta mea e : "eu si vara sunt pe deal am un retard suplimentar sau: "eu si iarna sunt banal, si gindesc accidental, am un minim ideal, să mă ftă Bucifal", sau mai cuminte : "eu și iarna sunt retard, o găină, nu canard". Și exemplele pot continua, pe măsură ce apare virusul în tărtăcuță.
Aha, zic, deci parodiezi.
Da, șefu, zice, parodia salvează România, nu știai?