nimeni

Nimeni nu te iubeşte cînd ştii că eşti iubit
Oamenii trec pe lîngă tine, cîine mort
Ei au nevoie mereu de altceva şi tu
Doar stai acolo prăpădit si neştiut


Nimic din ce se ştie nu va fi iubit
Oamenii au drame şi nu au idee ce e dramatic
Ni se pare că iubim ca să putem exista
şi asta e o scuză ca să murim liniştiţi



O să obosim şi asta ne salvează
Să nu mai putem trage locomotive
Dacă cineva te iubeşte, nu te speria
E un saboteor

efort

nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, cînd mă gîndesc că încerc să înţeleg oamenii cu tot backgroundul lor social, familial, psihologic, educaţional şi mă mir cum de nu obosesc- pentru că e un efort să înţelegi şi să fii cît de cît ok cu oamenii ăştia care, văzînd cum eşti, adică un om relativ binevoitor, jovial, blînd chiar, ei văzînd asta , o iau ca pe un semn de slăbiciune de genul " uite încă unul pe care-l putem fraieri uşor şi chiar dacă se prinde , el tot nu se supără", mie, cînd mă gindesc la toate astea, îmi vine să le zic aşa , detaşat : " băi, ştiţi ce? eu îmi bag pl în backgroundul vostru social , cultural, educaţional şi psihologic, sunteţi doar niste nesimţiţi, doar nişte nesimţiţi, marş!
Gata, postarea de răcorire e terminată. Ne cerem scuze pentru acest intermezzo. Vom continua cu poezele frumoase.