spre toamnă

Azi voi cînta un pic la chitară
Încet sau allegro, depinde de frunze
Depinde de vîntul şi norul de seară
De păsări nebune, bacante şi muze

La noapte-o să plouă pe streşini, pe viaţă
s-or şterge şi urmele lăsate de vară
mîine-o să fie un cîine de ceaţă
mîine-o să fie ceva într-o doară

azi e un cîntec plecat nicăieri
cum sufli spre cer un fum de ţigară
stau şi mă mir cînd a fost ieri
primăvară

prost haiku

Cînd petalele macilor cad
De-a lungul căii ferate
Ele au ajuns acasă

dacă nu

Dacă nu te-aş mai iubi
Nu ar fi o tragedie dar stelele s-ar îndepărta şi luna
s-ar ascunde mai des
anotimpurile s-ar cunoaşte doar prin calendar
şi florile de vişin şi cele de cireş nu ar mai fi verişoare
deşi, din primăvară , petalele mici s-au înţeles


dacă nu te-aş mai iubi, aş căuta un copac mare pe un deal
să mă îngrop lîngă el cu brazde peste mine
poate o să fie un nuc, poate o să vii
să urci pînă acolo să spui cuvinte de bine

Dacă nici atunci nu te-aş mai iubi,
nu ar fi o tragedie să rămîn cu totul în ţărînă
în micul meu pămînt

din mine nimic n-o să crească la umbră>
cu gura plină de mine cel mort
dar aflu cu tine că tot ce păleşte rămîne aici
în plasele-n care tu eşti
şi eu sunt

miere

ea seamănă cu dimineaţa cînd pune miere pe felia de pîine cu unt
şi ea zice
tu semeni cu o cană de cafea, mai vrei zahăr?
şi amîndoi semănăm cu nişte cartofi prăjiţi
la masa de prînz
şi cu vîntul prin draperii
şi cu apa de la robinet
sau cu două steluţe care se pupăcesc atunci cînd nu le vede galaxia.
Noi suntem ca două armate la care mamele lor le-au luat gloanţele
cînd au plecat de-acasă
şi care acum învaţă să-şi pună una alteia
miere pe pîine,
cafea în cană

avem multe în comun.