halvatar

mi-am luat zilele trecute un telefon cam de ultimă generaţie, de erea concurenţa lu iphone acu vreun an , un LG Renoir, ca sa ma esprim aşa....d-ăla şmecher, doar cu trei butoane şi cu taciscrin, tată. Vorba ăluia, laser, frate...Şi mă uit la el şi mă uit la el, nu-i dau de cap,mă agit, transpir, mă enervez pe propria-mi inabilitate tehnică, zbier de neputinţă, cedez, o iau de la capăt, concluzionez: TREBE SĂ-L MĂRIT!!!.
DA, dar cui îl dau? Mă gîndeam să dau anunţ disperat şi pe blog, da voi nu sunteţi fraieri ca mine şi nu muşcaţi momeala. Deci am zis că nu e corect şi mi-am mai dat o şansă.
Treaba e că destul de curînd după urgia asta m-am obişnuit cu el, acum alerg printre pixeli, prin meniu, mă plimb cu dejtu pe taciscrin elegant, elegaaaaaant ca o domnişoară ce baletează, mă minunez de noile features pe care le descopăr, sunt breaz, adică.
Chestia e că omul de acu se obişnuieşte destul de rapid cu tehnologia, că deh, doar el a creat-o... Reţele, dispozitive, interneturi, extraneturi, cabluri, roboţi industriali, microcipuri, microsofturi, toate le învăţăm relativ rapid. Tehnologia nu va pieri niciodată, pentru că noi am creat-o şi o înţelegem.

De aia îmi place mie filmul mult blamat, Avatar, pentru că vorbeşte despre lucrurile astea. Oamenii distrug ceea ce nu cunosc, în cazul ăsta, natura. Acesta e deja un ton ecologist, pentru că, nu-i aşa, e trendy, futu-i...