nachtmusik VI

eu i-am luat ei cerul
l-am pus undeva în pămînt
şi atunci s-a născut ploaia


apoi soarele cu de-a japca i l-am luat-
de asta sunt nori acum pe lume.


şi, cînd i-am luat şi pămîntul, ea a fugit
am găsit-o pe-o creangă într-un cireş,
obosită, ascunsă printre flori şi frunze.


i-am zis :

de ce îţi bate inima aşa de tare? tu eşti o vrabie.
soare şi cer şi pămînt ţi-am furat
dar vîntul nu am cum.

Îţi las tot, scutură ea din pene
- vocea îi suna liniştită-
chiar şi vîntul, dacă vrei.
Cînd el te va spulbera,
vei fi ca mine.