Totalul afișărilor de pagină

Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările

joi, 26 iulie 2012

băsescu vs clisu

Nu mă duc la referendum. Nu că ţin cu suspendatul, doar pentru că mi-e silă de politica din România. Stai, ca mi-e silă de politica din toată lumea, de fapt, politica animată de un economic morbid şi calculat total inecologic şi inuman. Dar nu asta voiam să zic. Voiam să spun, în puţinele mele "declaraţii" despre subiectele de genul ăsta, că am ajuns în final la starea aia mentală de oaie căpiată. Care nu mai e cu turma, rătăcită cu voia ei şi blazată în decizia proprie de a rupe rîndurile. Mi-e milă de ţară şi de mine, mi-e milă şi de Băsescu pentru că tot încearcă ăştia să îl dea jos. Îl iert că a susţinut nişte guverne care au făcut numai căcaturi, îl iert că a fost măgar şi mi-a tăiat salariul care şi-aşa era piccolissimo şi ştiu foarte bine că dacă ar fi putut, ar fi făcut bine ţării, dar deh, el nu e preşedinte că vrea el, e pus preşedinte iar cine l-a promovat şi pus, partidul, trebuie să-şi ia cota parte, cum iau peştii la curve. Sau impresarii la artişti. Sau mafioţii la magazinul de la colţ. Deci îl iert, mi-e drag de el pentru că măcar pare sincer. Singurul lucru pentru care nu l-aş mai vota e o chestie de tot căcatul pe care a făcut-o: a băgat-o pe fi-sa în parlamentul european. Bă, asta nu se face, e dovadă de superbie de Caligula, bagi calul în senat. Calul se ţine la grajd, copilul cu botox se ţine acasă şi i se caută o partidă bună, căsătorie fericită, happy end. Punct. Băsescu, referendum fericit !

joi, 1 octombrie 2009

aş plînge da' nu mai pot de rîs

Rar, foarte rar, mă uit şi eu, ca omu', la ştiri, la comentarii politice, bla bla. Iar acum , că cică e an electoral- mie nu-mi spune nimic asta, pentru că nu mai votez de cînd cu Băsesco, atunci, în 2004 parcă- toate dezbaterile şi zbaterile politice se intensifică,se acutizează, doar miza e mare, nu?
Văzui de dimineaţă pe N 24 cum se ceartă ăştia pe faza cu autobuzele şi turismul electoral. Cum au început să numere firmele transportatoare din ţară, cîte locuri poate avea un microbuz şi cîţi oameni ar putea intra în el, pentru a se deplasa de la o urnă unde au votat la altă urnă din alt oraş, unde să voteze din nou , cît ar costa , la o adică, închirierea unui microbuz, pentru a face manevra asta, cică în jur de 2000 Euro pentru 2 zile sau ceva de genu'...Şi m-a apucat o senzaţie de neverosimil. Adică...chestiile astea se întîmplă în....Romania? În ţara în care m-am născut? În care am stat la coadă la pîine pe timpul lui Ceauşescu sau în care am cîntat la concertele Phoenix, în care am fost la facultate, în care m-am dat cu metroul, în care am fost la Mall, să zicem, în care mi-am cumpărat primul calculator? E posibil, mă întrebam patetic, aşa ceva se petrece aici, sunteţi siguri că în România şi nu în Salvador, în Etiopia, în Tadjikistan? Aţi verificat ştirea, nu e cumva o greşeală?
Apoi mi-am amintit că s-a mai făcut chestia asta, există un precedent. Super tare !
Cred că blogul ăsta ar trebui pînă la alegeri să poarte numele de VISCUELECTORAT