În vara lui 2004 îmi luasem calculator şi, într-o zi, pe cînd mă jucam pac-pac( Call of Duty 1, pentru cunoscători) mă sună taică-miu, pe vremea aia patron de magazine, cică "
Liviu, mergi acum şi ţine-i locul Anamariei, că nu ştiu ce treabă are, să fii acolo la 2". Ok, Liviu se mai joacă un pic de pac-pac , un pic mai mult de fapt, se face ora 2 fără un sfert, Liviu intră în panică, mama, să vezi ce futai îmi trage tata dacă întirzii.
Plec grăbit, grăbind pasul, căci era cam depărtişor, trec de Liceul Tudor Vladimirescu, merg spre gară, aproape alergînd, iar pe undeva pe unde e centrul de recrutare,
mă opresc.
De fapt nu mă opresc, ci merg în continuare, dar stînd.
Cum vine asta : Am realizat că EU STĂTEAM, efectiv STĂTEAM, picioarele mergeau în acelaşi ritm, ba chiar şi mai eficient decît înainte dar eu nu mă mişcam. Astfel, în starea asta, am ajuns la magazin în timp util, am înlocuit fata, mi-am făcut treaba şi atît.
Mi-am adus aminte de întîmplarea asta citind azi în Osho frazele astea :
Dacă alergi şi contempli faptul că alergi, ceva în interiorul tău rămîne pe loc. Conştiinţa ta rămîne întotdeauna staţionară. poţi să străbaţi întreaga lume; ceva în interiorul tău nu se mişcă şi orice mişcare depinde de acest centru imuabil. Te implici în tot felul de situaţii, de emoţii, dar ceva în interiorul tău rămîne neimplicat. Întreaga lume a implicărilor depinde de acest element al neimplicării.Zen, tată !.....
