traume

lucram acum cîţiva ani la un magazin de-al lui taică-miu, ţi-am mai zis, papetărie and stuff, aveam şi un xerox, veneau oamenii şi făceau copii la acte. Într-o zi au venit o bătrînică şi un moş, el cam negricios şi pipernicit să facă nişte fotocopii la un act militar care atesta ca omul e veteran de război. Eu, pasionat de istoria celui de-al 2-lea război mondial, copil tembel şi curios, am început să-l trag de limbă : şi unde aţi luptat, cum a fost, etc etc....moment în care băbuţa mă opreşte şi îmi spune : te rog să îl laşi în pace, a luptat la Stalingrad.
Atunci m-am uitat la moşulică şi am văzut o privire nepămîntească, probabil că îşi amintise instant de zilele acelea de război total. Am tăcut ruşinat şi mi-am continuat munca. păstrînd in minte ochii aceia ficşi, enorm de trişti care mă priveau şi nu mă priveau.

Am scris asta pentru că am terminat acum o carte ( Antony Beevor, " Stalingrad", ed. Rao) şi am rămas încă sub impresia ei, am citit despre atrocităţile din vremea asediului şi cele din prizonieratul ruşilor sau ale germanilor şi românilor. Abia acum îl înţeleg pe sărmanul moşulică. Şi încă îi văd ochii neomeneşti.