u son le nej?

Plecam ieri de la serviciu si "pe centru"- ăia 5 metri şi 2 metri de centru al amărîtului ăstuia de oraş - văd o faţă cunoscută. O identific rapid, din mers şi intru deodată, ca în Stargate, într-un vîrtej- numai că temporal - mă întorc în curtea liceului acum 17( şaaaaapteşpe aaaani!!!!!), cînd eram îndrăgostit de ea.
Măăăă şi ce-o iubeam....cu ochi şi suflet de copil tembel...ţin minte că în pauze beam apă numai de la pompa din care văzusem că bea ea. Îi scriam poezii, nimeni nu era ca ea.
Păcat că avea prieten. S-a măritat cu el într-un final.

Ieri mergea lent, posacă şi singură prin oraş, mică şi grasă, grasă, cu un pas ca de pinguin îndopat de la zoo. Parcă parcă mai avea în ochi ceva din sclipirea aia de odinioară. Am vrut să mă întorc şi să-i spun : Andra, mă mai ţii minte, eu sunt ăla care ...
Dar e mai bine să treci. Nu e frumos să deranjezi oamenii care nu-ţi mai spun nimic.