despre VIS CU PROSTI

Nu mai cred că oamenii sunt proști. De fapt mulți sunt, dar nu e vina lor. Au fost prostiți de mii de ani, mii și mii. Chiar și cei deștepți au fost prostiți, comandați, îndreptați către ce voiau cei șmecheri să facă, să creadă. De aceea e bine să gîndim cu mintea noastră, cea fără putere, unicată. Una e, a ta, a mea,a lui. Că o rămîne sau nu după ce ne ducem, asta nu o știm. Că se va integra într-o minte universală? Asta nu o știu, dar se poate experimenta asta in viața de acum. Iar asta nu ți-o ia nimeni. Lumea poate face orice vrea dar în minte totul poate să fie liber. Poate că nu ajungi în Andromeda, poate că nu devii un Einstein. Poate că nici nu e nevoie. Posibil sa vrei să cultivi ceapă și mărar. Sau să faci cuiva un transplant de inimă. Totul e să știi de la început că așa cum li s-au pus cailor ochelari de cal, așa ni s-au pus nouă ochelari de oameni. Ca să vedem drumul drept al celui cu biciul, nu drumul nostru, ca să nu vedem ce se întîmplă ci să trăim într-un simulacru de conștiință. Asta e istoria omenirii de cînd o știu eu. Și azi îmi dădui seama că nu mai pot să rîd cînd văd oameni proști.

Paști

eu cred ca Iisus a fost un om mare. A fost sfînt în vremea cînd sfințenia nu se negocia. Un vizionar, un om care a adunat mase într-un scop bun. Sperăm. Ceea ce îmi fac mie Paștele mai frumoos e o fetiță pe care am văzut-o cu un creion mare, aproape cît ea de mare și ea mi-a zis: uite un creion uriaaaaș.Atunci i-am zis : Și ce o să scrii cu creionul tău uriaș? Iar ea a răspuns atît de simplu : O SĂ SCRIU LUCRURI URIAȘE..... q.e.d.

un chibrit

aprins. atît a trebuit. După cum mă știți, eu ma uit la teve doar la delfini și la bariere de corali sau întîmplări din război dar, din întîmplare, dau de parascovenia asta cu fetița aia din covasna. Văd că e interviu cu ea pe irealitatea teve, văd că e documentar despre ww2 pe history channel, nu știu ce să aleg. Zic: bă, sunt totuși român, hai să vedem ce și cum. Ok, văd o copilă cu o mamă dusă des la coafeză și un nene părînd de treabă pe lîngă. Mediatorul întreabă fata: și tu ce citești, spune-mi cărțile tale preferate, ea zice: nu prea citesc, doar în vacanțe, cînd am timp.STOP JOC. Deci aprindem un chibrit cu o o mie de grenade? Aflu acum că toată țara fierbe pentru că unii sunt mîndri că sunt români și că ăia răi sunt ungurii. Românii sparg oul la capătul mai mic, ungurii la ăla mai mare, de aici război. A fi mîndru că ești român sau ungur, neamț, evreu, american sau rus, e ca și cum ai spune : sunt mîndru că am 2 picioare, 2 urechi, 2 rinichi. E absurd. Și asta trebuie știut. Iar tu, fetiță cu bentiță, mergi pe la bibliotecă, nu mai aprinde chibrite aiurea, că nu ești oropsită precum copilița lui Andersen. Învață și spune-le și dușmanilor tăi, ungurii, că pot să poarte tot ce vor pe ei. Un steag are cîteva culori, un curcubeu are mult mai multe. Și nu e român, nu e unguresc, e made in heaven și îl vedem toți.

o fată cu un pisoi

niciodată nu vor face rău nimănui
e mult mai cald cînd nu ai nimic de făcut
e liniște cu un pulovăr frumos
și nimeni nu mai spune ceva
toate lucrurile torc în jur tu spui
sunt o fată cu un pisoi în brațe
și totul se oprește
aici

război pe strada mea

Politica, precum preoția, sunt lucruri inventate de oameni pentru că nu au discernămîntul să gîndească singuri. Te înțeleg atunci cînd filosofezi și bați cîmpii, cînd vindeci oameni, cînd ai o doină de cîntat ori un șurub de făcut. Dar nu pricep de ce trebuie să vii să-mi spui mie ce trebuie să fac și ce dumnezeu să aleg. Deci nu. Mă enervează că trebuie să scriu despre faptul că nu am cu cine vota. Iarăși. Mă afectează faptul că, dacă exista bun simț în țara asta- și nu politică- aș fi putut fi plătit mai bine pentru munca mea. Mai bine, adică pe merit. De ce aș vota un om care-și face vacanțele în caraibe,să zicem, un om care s-a dus pînă acolo să arate că el poate ajunge acolo și le arată el la fraieri că ei nu are cum? Sau middle-age rotofei care își trage amantă pentru că e mai onorabil decît să te duci la curve- și poate are și amanta o șansă dacă ai și tu un nou mandat... Nu cred în politica din România. Cine face politică aici, are mereu un interes personal. Probabil că așa e și în vest, dar acolo au căzut de-a lungul secolelor niște capete pînă să se prindă politicienii că bă, e cam groasă, tre să cam facem ceva. Cum spunea un neamț, parcă: nu suntem o nație civilizată, suntem o nație bine amendată. Pe strada mea acum urlă megafoane cu votați aia și aia. Ba chiar s-a nimerit un catindat să catindeze doar ca să-i ia maioneza altuia, mai grangure decît el. Și toți mitraliază cu vorbe din megafoane instalate pe mașini. Eu voi amenda această clasă politică- sintagmă pe care eu nu am cunoscut-o pînă acum la alt popor- și nu voi vota. Pentru că am de ales între clasa politică și cei care vor să intre în clasa politică. Aș vrea să spun ca Hamlet: restul e tăcere. Dar nu se poate acum. Restul e sunetul din megafoane, din ce în ce mai trist în seara asta de decembrie... cît despre preoție, Hamlet poate să-și zică din nou replica

decembre

nimeni nu te aude dacă te-ai apuca
să plîngi la 2 noaptea
să nu ai motiv, doar lacrimi
să nu știi de ce, uite-așa se strîng toate
și nu se aude nimic din bucătărie
poți să scrii poezia și ai băut apă și bere
lumea e mai frumoasă cînd nu este
și mai ales dacă mai ai țigări
în acest loc minunat unde nu exist doar scriu
în acest loc greu de săpat
aici e totul clar cum ai sta cu picioarele
goale în rîu, să nu te miri
e bine să fii om, așa mă gîndesc
poți să plîngi cînd vrei tu

spre toamnă

Azi voi cînta un pic la chitară
Încet sau allegro, depinde de frunze
Depinde de vîntul şi norul de seară
De păsări nebune, bacante şi muze

La noapte-o să plouă pe streşini, pe viaţă
s-or şterge şi urmele lăsate de vară
mîine-o să fie un cîine de ceaţă
mîine-o să fie ceva într-o doară

azi e un cîntec plecat nicăieri
cum sufli spre cer un fum de ţigară
stau şi mă mir cînd a fost ieri
primăvară

prost haiku

Cînd petalele macilor cad
De-a lungul căii ferate
Ele au ajuns acasă

dacă nu

Dacă nu te-aş mai iubi
Nu ar fi o tragedie dar stelele s-ar îndepărta şi luna
s-ar ascunde mai des
anotimpurile s-ar cunoaşte doar prin calendar
şi florile de vişin şi cele de cireş nu ar mai fi verişoare
deşi, din primăvară , petalele mici s-au înţeles


dacă nu te-aş mai iubi, aş căuta un copac mare pe un deal
să mă îngrop lîngă el cu brazde peste mine
poate o să fie un nuc, poate o să vii
să urci pînă acolo să spui cuvinte de bine

Dacă nici atunci nu te-aş mai iubi,
nu ar fi o tragedie să rămîn cu totul în ţărînă
în micul meu pămînt

din mine nimic n-o să crească la umbră>
cu gura plină de mine cel mort
dar aflu cu tine că tot ce păleşte rămîne aici
în plasele-n care tu eşti
şi eu sunt

miere

ea seamănă cu dimineaţa cînd pune miere pe felia de pîine cu unt
şi ea zice
tu semeni cu o cană de cafea, mai vrei zahăr?
şi amîndoi semănăm cu nişte cartofi prăjiţi
la masa de prînz
şi cu vîntul prin draperii
şi cu apa de la robinet
sau cu două steluţe care se pupăcesc atunci cînd nu le vede galaxia.
Noi suntem ca două armate la care mamele lor le-au luat gloanţele
cînd au plecat de-acasă
şi care acum învaţă să-şi pună una alteia
miere pe pîine,
cafea în cană

avem multe în comun.

spre toamnă

se-apropie toamna
păsările au început rotirea tulbure pe cer
se anunţă ploi
şi femeile reînvaţă cum
să plece fără nici un regret


oare unde mă vor purta paşii?
voi fi la fel ca anotimpurile?
în trecerea lor tîmpă eu rămîn acelaşi
doar ochii se uită din ce în ce mai jos


ar trebui să mă uit la stele
şi ele să clipească spre mine
cu înţeles


dar acum totul e acoperit de nori
şi vîntul îmi flutură printre rufele
puse la uscat
pe balcon

băsescu vs clisu

Nu mă duc la referendum. Nu că ţin cu suspendatul, doar pentru că mi-e silă de politica din România. Stai, ca mi-e silă de politica din toată lumea, de fapt, politica animată de un economic morbid şi calculat total inecologic şi inuman. Dar nu asta voiam să zic. Voiam să spun, în puţinele mele "declaraţii" despre subiectele de genul ăsta, că am ajuns în final la starea aia mentală de oaie căpiată. Care nu mai e cu turma, rătăcită cu voia ei şi blazată în decizia proprie de a rupe rîndurile. Mi-e milă de ţară şi de mine, mi-e milă şi de Băsescu pentru că tot încearcă ăştia să îl dea jos. Îl iert că a susţinut nişte guverne care au făcut numai căcaturi, îl iert că a fost măgar şi mi-a tăiat salariul care şi-aşa era piccolissimo şi ştiu foarte bine că dacă ar fi putut, ar fi făcut bine ţării, dar deh, el nu e preşedinte că vrea el, e pus preşedinte iar cine l-a promovat şi pus, partidul, trebuie să-şi ia cota parte, cum iau peştii la curve. Sau impresarii la artişti. Sau mafioţii la magazinul de la colţ. Deci îl iert, mi-e drag de el pentru că măcar pare sincer. Singurul lucru pentru care nu l-aş mai vota e o chestie de tot căcatul pe care a făcut-o: a băgat-o pe fi-sa în parlamentul european. Bă, asta nu se face, e dovadă de superbie de Caligula, bagi calul în senat. Calul se ţine la grajd, copilul cu botox se ţine acasă şi i se caută o partidă bună, căsătorie fericită, happy end. Punct. Băsescu, referendum fericit !

Istoria României după 89 povestită pentru mine, prostul

1.sub ion iliescu, mulţi fură. 2. sub ion iliescu mai mulţi fură 3. sub emil constantinescu se revizuieşte furatul. 4. sub ion iliescu fură, dar sunt impacientaţi. 5. sub traian băsescu fură ce mai pot, cît mai pot. mă mir că o ţară ca România poate să mai aibă încă istorie. e bine încă

nachtmusik VI

eu i-am luat ei cerul
l-am pus undeva în pămînt
şi atunci s-a născut ploaia


apoi soarele cu de-a japca i l-am luat-
de asta sunt nori acum pe lume.


şi, cînd i-am luat şi pămîntul, ea a fugit
am găsit-o pe-o creangă într-un cireş,
obosită, ascunsă printre flori şi frunze.


i-am zis :

de ce îţi bate inima aşa de tare? tu eşti o vrabie.
soare şi cer şi pămînt ţi-am furat
dar vîntul nu am cum.

Îţi las tot, scutură ea din pene
- vocea îi suna liniştită-
chiar şi vîntul, dacă vrei.
Cînd el te va spulbera,
vei fi ca mine.

oamenii ca mine sunt proşti. ei cred că lumea e frumoasă. Poate de aia am făcut blogul ăsta. Pentru visul cu proşti

vînt

s-a oprit pentru o clipă vîntul
nu mai spulberă florile, pămîntul
ferestrele sunt deschise, aşteaptă
perdeaua-i o aripă deşteaptă

cerul e treaz fără noi, copiii
albastru cu nori, cu morţii, cu viii
intră prin geamul de la bucătărie
aşa ţi-se-ntîmplă şi ţie

şi mie

căderea

e foarte urît să scrii poezie despre neputinţă
e ca şi cum lumea te vede că mergi pe catalige
e o plăcere să vezi că cineva cade

soare

dumnezeu s-a ascuns printre nori
ca să-şi piardă vina
şi noi oamenii stăm ascunşi
undeva să nu intre lumina

uneori sunt aşa de trist ştii
că aş vrea să mă fac o brînduşă
aici la colţ de cimitir lîngă cruci
duminica să mă ude-o mătuşă

sau mic dac-aş fi mic să încap
într-o cutie într-un sertar
cînd vei vrea să deschizi să apară
o mare magnolie sau un stejar

uite tu ,soare, facem prinsoare
că floarea ce iese de printre nori
cu suflet albastră să ne cunoască
te va cuprinde cu mii de culori

doamne ce stai acolo în rai
cu mintea înceată de greier ce cîntă
noaptea tu dă-ne lumina din cîntec

pentru că viaţa ne înspăimîntă

pentru tine

http://www.youtube.com/watch?v=NJiC6cA3dUA

poem sub gene

serile de iarnă
pe care le crezusem pierdute
au revenit.
cartofii sunt fierţi, pisoiul s-a instalat pe calorifer
-îi e lene acum să distrugă ceva-
noi stăm şi povestim despre ziua trecută şi ne mirăm unul de altul
(un braţ mută fotoliul spre sobă)
pisoiul se lansează pe orbită aleatoriu
tu spui staaaaaaaaai, nuuuuuuuuu

şi lumea se opreşte cu un mieunat

tranşee 1

Doamne care ai făcut zăpada
care ai făcut baionetele şi bocancii ăştia găuriţi
te rog să te opreşti din făcut
măcar cît îi scriu iubitei scrisoarea asta
frumoasa mea, sper că la tine e cald şi bine
tu eşti singură şi acum te iubesc aşa cum îmi doresc lăsarea la vatră,
la vatra aia unde coacem noi pîine şi nu e război, e doar acasă
aş vrea să mă pălească un glonţ duşman şi să mă trimită ăştia în spatele frontului
să-mi dea medicamente şi o medalie de la patria mîndră de mine
şi apoi tu să mă primeşti la poartă cu o fericire ciungă
dar acum dorul de tine e o rană mare şi pieptul meu e mic.
Doamne, am scris iubitei, acum lasă-i să dea cu tunul

tranşee

Te iubesc , să nu uiţi asta .
Aici e frig şi mă tem că o să fiu norocos, cum spun ceilalţi
Cînd mai moare unul rapid şi nu ştie ce l-a lovit.
Aş vrea să cred că tu ai făcut tranşeele astea, să mă adăpostesc, să-mi fie bine
mi-e frig şi abia pun virgule şi nu ştiu cînd o să înceapă asaltul
şi nu vreau să mor .
Cînd mă gîndesc la tine acum, văd numai pătura aia a noastră
ea îmi ţine de cald cînd închid ochii şi ăştia dau cu tunul şi nu se mai opresc
plouă şi aş vrea să-ţi scriu o poezie, ca şi cum toţi au dispărut
ca şi cum toţi au terminat gloanţele şi se uită miraţi unii la alţii
avem apă în bocanci dar avem o apă mare şi neagră în suflet
şi nu ştim de ce tragem, pe cine omorîm şi cine ne omoară
şi apa aia neagră care curge mereu
te iubesc şi vreau acasă şi vreau să nu mai fie tranşee
vreau să stau cu tine şi să fie cald

Fie ca

Acu nu vreau să fiu cîrcotaş şi să vă stric frumuseţea zilelor ăstora, dar nu am cum să nu remarc, din spirit de viscuproşti, toate locurile comune, sintagmele tocite, rupte, ruginite ori mucegăite ce ne intră pe urechi , pe ochi, pe gură. Acele urări de " fie ca magia" , " fie ca lumina sfîntă", alea cu " belşugul şi cei dragi", pacea revărsată, căldura şi iarăşi luminaaaaaaaa care colindăăăăă cu pace în suflet cu speranţa. Alea cu sănătatea sunt rezonabile, adică e bine, e ok să doreşti sănătate, nici eu nu sunt atît de mîrşav încît să neg asta. Vă doresc la toţi să fiţi sănătoşi, mai ales că a fost un an de caca. Dar staţi, că mai e. Mie mi-a făcut Crăciunul să iradieze pace şi speranţă un anunţ de pe un post tv local. Ştiţi cum e cînd primarii, consilierii, toţi trepăduşii care încă îşi mai doresc un suport electoral în ţara asta care nu mai are nevoie de electori, toţi dau anunţuri, că poate poate îi mai bagă vreun telespectator beat în seamă. Deci hai s-o dau că prea o ţin în mine. Mă pomenesc cu anunţul de la primarul din Frunzăverdeşti, care începe aşa :" Fie ca lumina sfîntă a mesei de Crăciun". Gata, Crăciunul e mai frumos, lumina mai pură, speranţa mai acerbă. Se pare că ne vom întîlni în foarte curînd în lumina sfîntă a sarmalelor şi cîrnaţilor şi tobei şi salatei boeuf şi a ţuiculiţei. Domnule primar de România, te salut!

pentru prieteni

e bine că am prieteni. La bine şi la greu, la urît şi la frumos, la tot ce e pe lumea asta. Îţi rîde inima cînd ştii că cineva se gîndeşte la tine uneori, nu doar la crăciun, nu de ziua ta, ci doar.... uneori. E ca şi cum eşti conectat cu o forţă mare, poate mai mare decît tine.
Noi toţi suntem nişte pîrîuri. Şi e o gravitaţie anume care ne cheamă la întîlnire, să fim un rîu şi apoi vedem noi ce-o fi, spre ce vom curge.
Prietenii sunt acei oameni care au aflat asta

marginea

cînd ea pleacă să facă baie
aud cum se scurg rîuri peste marginea pămîntului

în călătoriile mele am cunoscut oameni
care spun că e rotund
numai că acum navighez cu ea
şi-mi zice că toate se termină undeva
delfinii care ne însoţesc, vînturile care ne bat
şi camera asta ce pluteşte
astea vor curge cu noi, vor cădea cu noi

ea iese de la baie acum
lumea e mai curată cînd ea miroase a şampon şi gel de duş
trebuie să termin poezeaua, scuze

cîrciumă.noiembrie.fotbal

cred că e etapă, o pasă bine plasată
ce ocazie
între blocuri mă aşez la parter la cîrciumă
toamna se pierde cînd e fault
femeia care e departe permite spleenul şi berea
permite o degajare liberă în lumina caldă încă

oraşul meu drag, te văd ca o lovitură din corner
mingea care străpunge plasele tale
ovaţiile ţigării în scrumieră
se termină prima repriză
sper să am un cartier fericit sta sera
nu bate vîntul nu pică frunza nu plouă dar e frig
şi nimeni nu mă cunoaşte aici
un client perfect în tribune
o cauză pierdută pentru terenul de joc
cer nişte răspunsuri şi comentatorul strigă deodată goooooool

de ce nu mă iluminez cînd toţi ceilalţi văd că e gol?

http://vplay.ro/serials/browse.do?sid=588

nu credeam că o să mă mai uit la chestii SF. Am fost fan SF acum mulţi ani. Preferaţii mei erau Frank Herbert şi Asimov. The bestest of all. Apoi mi s-a părut nefolositor pentru ce eram eu atunci.
Ieri am dat peste un serial SF. A avut numai 6 episoade. Pentru că e subversiv, a fost întrerupt. Cît timp poţi să întrerupi oamenii care vor să fie oameni cu ceilalţi oameni?
Am văzut acum cîteva zile un documentar despre insula okinawa, despre cîte specii de platne ciudate erau acolo. Şi totul a fost terminat, ras de pe pămînt, în ultimele zile ale războiului ăluia nenorocit.Natura din insulă s-a regenerat cît de cît
Natura oferă soluţii, SF-ul ăstora oferă şi el.
Noi suntem regenerabili. Conştiinţa noastră la fel. Altfel, am pus-o

poezie? nu

de-acum încolo o să murim cu toţii
toamna se grăbeşte
mîinile pe piept, ca morţii
trăim printre deşte

avem atît de puţin în noi cînd plecăm
şi iarna mai creşte
de ce nu zburăm, de ce nu sunt peşte

de ce mereu nu avem ce să luăm

ea

Trebuie să vă spun că m-am îndrăgostit. E frumoasă, are nişte forme ondulate, e aspră şi blîndă, te topeşti după ea. De aia îi şi zice Topeşti. E de la Tismana, da mai din deal aşa. E o parte din rai la ea acolo şi de aia ea stă ascunsă de mîncătorii de seminţe de la scara blocului, de grătăriştii middle-class de weekend şi de corporatiştii doritori de senzaţii infinite-zimale. E o stare acolo, nepricepută de minte, e o ajungere. E un moment în care zici ca Dumnezeu e mare şi Dumnezeu e mic între două respiraţii. Pe dealurile alea împădurite, înnucite, încastanite, nu mai pare important că exişti, pentru că e mult mai important că există şi tu faci parte din ea, atît cît poţi tu, urcînd, coborînd-o. Ea nu vrea sa fie un munte, să te pună la încercare grea, nu are nevoie de încercările tale, de senzaţiile tari ale depăşirii de sine. Ea doar e acolo şi îţi acceptă pasul obosit şi mintea îngreunată numai să-ţi arate că, în sfîrşit, ai păşit bine, că deja nu mai ai o scuză pentru că nu ştii cum să fii om

toamnă

nu ştiu ce îmi place la toamna asta. Că e recluziunea aia bacoviană, citadină, că e un fel de countdown al anului ?. Că suntem şi noi nişte fructe ale pămîntului sau, mai degrabă, nişte copaci care se adună în sine, sau nişte proşti adunaţi în blocuri şi case îngrămădite într-un oraş no name, pe lumea asta ?
Sau poate ceva oameni care se plimbă prin parc şi culeg, visînd nişte frunze şi se uită cum apune soarele peste chestiile noastre....